Legiunea Vampirilor

73 3 0
                                    

Autor: Amortoae Petre

Eu nu vreau să fiu singur,în lumea asta goală,

Eu nu vreau să te las în urmă,nici măcar o clipă

Am să te acopăr,cu timpul ce ne’a mai rămas,

Să mai rămâi o zi,sau până-n ultimul meu ceas,.

Şi vei afla,că sunt şi acum urmărit de umbre cenuşii,

Ce-ncearcă să mă cheme,prin locuri negre,şi pustii,

Iar tu atunci ai să ştii,că n-am să mai revin la fel,

Cum am mai fost o dată,cum am fost azi sau poate ieri…

Iar dacă luna plină,în nopţi la rând nu va mai răsari,

Tu vei afla atunci,că-ncearcă să mă cheme,

Vreun spirit necunoscut ,în ziua morţii mele,

Şi voi fi eu poate,atunci vânat de lupi,sau vârcolaci?…

În nopţile când tu n-ai să mai fii aici,când tu-ai să taci.

Că eu te-am ales ca o dorinţa,să cazi în iadul meu,

Să-mi fii iubită,si nu stăpâna sufletului meu,

Dar tu ce-ai făcut acum? Când-mi este cel mai greu …

Şi când luna plină, din nou va răsări,

Tu vei afla atunci,cum vampirii-n haită,noi toţi vom veni,

Să-ţi străpungă chipul,şi ochii tăi care-au însângerat,

Mii de inimi frânte,şi glasuri care ne-au chemat..

Să ne-nchidem pe veci,în locul nostru,demult uitat

Căci eşti stăpâna întunericului,din iad ce a evadat

Să ardă lumi nevinovate, şi-n norii de foc tu ai suflat

Să-mi distrugi legiunea toată,a unui vampir nevinovat.

Şi cu focuri arunci spre mine,când vârcolaci mă tin legat în lanţuri

Şi totul pare a fi ars în mine,când sânge văd că nu mai curge,

Şi moartea mă va lăsa să plec mai departe,atunci eu îţi voi spune,

Mă voi intoarce,şi'apoi te voi vâna,până’n ultima noapte…

You've reached the end of published parts.

⏰ Last updated: Jul 01, 2013 ⏰

Add this story to your Library to get notified about new parts!

Legiunea VampirilorWhere stories live. Discover now