Fulgul de cristal

Fulgul de cristal - experiența Ajunului de Crăciun

          Lumina câtorva raze de soare îmi inundă cameră îndemnându-mă să mă trezesc din somn. Deschid ochi ușor, clipind rar și observ câteva suvițe de păr răzleț pe fața mea. Le suflu ușor și apoi încep să zâmbesc ridicându-mi ușor capul. Este Ajunul Crăciunului, îmi spun în minte și mă uit prin cameră suspectând faptul că nimeni nu a venit până acum pentru a-mi da deșteptarea alături de un tort miraculos și îmbrățișări calde. Mă ridic în șezut la marginea patului și privesc ceasul : 10 : 30. Surpinsă că am fost lăsată să dorm până acum de familia mea matinală decid să cobor din pat. Mă uit în oglindă zâmbind și țopăi de fericire, iar apoi întredeschid ușa încetișor pentru a vedea ce mișună prin casă. Era liniște și pace, nici vorbă de vrun sunet care să-ți arate că trăiește cineva aici. Mă miră și mai mult acest lucru așa că decid să cobor la parter desculță pentru a nu mă face simțită prin zgomotul produs de papuci la atingerea podelei. Cobor lent și privind în toate colțurile posibile pentru ca nu cumva să fiu văzută de cineva.

          Ajunsă jos observ bradul care încă nu era împodobit și aștepta căldura familiei mele în jurul lui. Înaintez mai mult văzând că nu e nimeni în sufragerie și ajung în bucătărie. Aici, aceeași situație, nimeni prezent pentru a mă vedea. Devin din ce în ce mai suspicioasă și urc din nou la etaj ascultând la ușa camerei părinților mei. Nu se auzea nimic, nici un sunet și nici o mișcare care ar fi putut fi văzută prin ușa puțin transparentă. Decid să întredeschid ușa și să privesc înauntrul camerei. Mai întâi privesc patul, care era așezat impecabil de parcă aș fi fost la un hotel, iar apoi în restul camerei în care nu se afla nimeni. Închid ușa provocând zgomot și mă îndrept alergând spre camera lui Eddy, fratele meu mai mic în vârstă de patru ani. Îi deschid ușa forțat dând buzna înauntru și constat că nici aici nu era nimeni. Inspectez camera așa cum se cuvine ca nu cumva fratele meu să-mi joace feste și să se ascundă, iar după ce sunt convinsă că nu era aici părăsesc încăperea. Mă așez pe marginea scărilor cu capul în mână, gândindu-mă unde este întreaga mea familie în ziua cea mai importantă din an. Un clinchet de clopoțel ușor bruiat mă duce cu gândul la telefonul meu, pe care îl lăsasem în cameră.

          Mă ridic de pe scări și pornesc tristă spre camera mea gândindu-mă să o sun pe mama. Deschid ușa ușor, iar pupilele mele se dilată la vederea întregii familii așezate care pe unde apucă în întreaga mea cameră stând gata pregătiți pentru a deschide gura.

— La mulți ani, Erika ! se auziră vocile fiecăruia ridicându-se și pornind spre mine. 

— Nu-mi vine să cred că fetița mea a crescut așa de mult ! spuse mama îndreptându-mi un tort în formă de o sanie trasă de patru reni ce purta în ea spiriduși și elfi.

— Mulțumesc...dar ce căutați în camera mea ? îndrăzni să întreb eu extaziată.

— Știam că vei porni să ne cauți în momentul în care nu-ți vom da deșteptarea, așa că am hotărât să te surprindem aici ! îmi spuse tata îmbrățișându-mă.

— Suflă odată în lumânări ! Vreau să mănânc tortul ăsta afurisit ! se auzi vocea lui Eddy care mă ghiontea.

— În regulă, mâncăciosule ! îi ciufulii eu părul cârlionțat și blond. Dar, totuși, am și eu o întrebare : de ce nu a-ți optat ca de fiecare dată pentru tortul cu patine ? Chiar îmi era dor de crema aceea de căpșuni...am început eu să râd ironizându-i.

— Anul acesta este unul mai special, pentru că tu împlinești paisprezece ani și oficial ar trebui să te gândești și la viața ta de adolescent, nu numai la patinaj ! spuse mama în timp ce eu suflam în lumânări.

— Dar mamă, știi că viața mea înseamnă patinaj ! Tot ce îmi doresc este să devin o patinatoare de succesc pe care întreaga lume să o cunoască.