Thin Line

Capitolul 4 - The art of negotiation

CAPITOLUL IV

- Nu o să reușesc niciodată să termin la timp, scot un geamăt chinuit, aruncând o privire criminală dezastrului de pe biroul meu. 

    Teancuri întregi de rapoarte, acte și dosare împodobesc haotic suprafața cândva ordonată a mesei, amintindu-mi în mod agasant cât de în urmă am rămas cu munca. Expir prelung și forțat și îmi desprind fundul amorțit din moliciunea scaunului meu reconfortant. Îmi scot tocurile din picioare și lovesc pantofii undeva către un colț al încăperii, hotărâtă să facă puțină mișcare în tălpile goale câtă vreme ochii și mintea mi se concentrează pe raportul noilor comenzi efectuate.

    Sunt furioasă pe mine însămi că am amânat atât de mult să mă ocup de lucruri importante, însă consider că vina nu-mi aparține chiar în totalitate... ultima săptămână a fost un haos total. Marea și mult așteptata petrecere de inaugurare este în doar câteva zile și încă mai sunt zeci de detalii de pus la punct înainte să mă mai pot relaxa câtuși de puțin. În plus, nu mi-a fost de ajutor nici faptul că persoana pe care mă bazam să mă ajute și susțină moral nu este prin preajmă când am cea mai mare nevoie de ea.

    După noaptea noastră de ieșit în oraș și care a marcat și niște surprize memorabile, Heather Cross, cunoscută drept și "cea mai bună prietenă a mea", a părăsit Seattle-ul în favoarea New York-ului pentru o vacanță scurtă, spontană și inexplicabilă. Singurul lucru pe care am putut să îl obțin de la ea la telefon a fost confesiunea că într-adevăr Brandon are ceva de-a face cu fuga ei subită, dar că nu vrea să vorbească despre ce s-a întâmplat. În orice caz, îmi imaginez doar că nu poate fi de bine...

    Mâna mi se întinde instinctiv după paharul de carton înghesuit de hârtii și îmi beau ultimele înghițituri din cafeaua dezgustător de rece fără să îmi mai am toată atenția asupra raportului din mâna mea. Două secunde mai târziu, răsuflu zgomotos și arunc paharul golit la coș, străduindu-mă să ignor priveliștea din cameră spre care dau să îmi fugă ochii... asta cel puțin până cedez în mod jalnic și mă răsucesc către măsuța de sticlă cu o încruntătură de zile mari.

    Ar fi fost bine dacă singurele lucruri care să-mi fi preocupat mintea în ultimele zile ar fi fost doar apropierea petrecerii și lipsa lui Heather...

    Dacă florile ar putea vorbi, atunci trandafirii bogați din vaza dăruită de Karen mi-ar râde arogant în față de fiecare dată când privirea îmi cade asupra lor. Ridicol de mulți și arătând ca proaspăt culeși, trandafirii albi par capabili să îmi cauzeze o migrenă insuportabilă doar prin prezența lor imposibil de trecut cu vederea. Nici nu știu de ce nu am pus-o pe Karen să scape și de aceștia... 

      "Și de aceștia" pentru că nu este același buchet ca și cel primit săptămâna trecută. O conversație scurtă între asistenta mea și persoana care i-a livrat în această dimineață mi-a adus la urechi vestea că firma de unde îmi provin florile este plătită să-mi livreze săptămânal câte un buchet imens de trandafiri albi... indiferent dacă îi vor păstra sau îi vor trimite către o pubelă de gunoi, așa cum am tot amenințat că voi face.

- Nesuferit pretențios, mârâi printre dinți, arzând din priviri vaza în care niște simple flori nevinovate îmi umplu mintea de amintiri de la ultima mea ciocnire cu nimeni altul decât Marc Cross.

    Încă mai am și sacoul său, drace. În loc să îl returnez în următoare zi cu ajutorul lui Karen, așa cum ar fi fost normal, l-am aruncat undeva într-un colț cât mai retras al dressingului meu, sperând că voi uita pur și simplu de existența sa în apartamentul meu și că astfel nu va trebui să iau legătura cu Marc în niciun fel. Un drum scurt cu mașina a fost suficient cât să-mi cauzeze două nopți albe și ore nenumărate de visat cu ochii deschiși și pierzând timp cu capul în nori... chiar nu vreau să aflu ce efect ar avea o nouă ciocnire prea curând. Să îl evit mă menține sănătoasă mintal, la propriu.