Un drum lung spre fericire

Capitolul 1

*melodia de mai sus era melodia "NOASTRA"* (cititi-o ascultand melodia)
Deodata telefonul imi vibreaza de pe noptiera si ma trezesc...
"Buna dimineata ,iubito!"
Este mesajul pe care il primesc in fiecare dimineata, de la iubitul meu, care ma umple de fericire pana in varful degetelor. Ii raspund la mesaj si programam ora la care sa ne intalnim.
Sora mea intra in camera impreuna cu mama mea si le vad ingrijorarea pe fata...ceva se intamplase!
- Ce s-a intamplat? spun eu ingrijorata.
-Nu stiu cum sa iti spun dar trebuie...
Mi-am dat seama ca nu era o veste placuta, asa ca am ascultat in continuare.
-Ne vom muta in Bucuresti, stim ca nu vrei , dar nu avem incotro! Sotul surorii tale a muit si trebuie sa o luam de la capat! spune mama ingrijorata , uitandu-se la mine cu un fel de mila...
-Dar mama...
-Nici un dar, stii bine ca trebuia sa se intample o data si o data!
Ies din camera amandoua iar eu izbucnesc in plans, nu m-ar deranja prea mult daca nu ar fii Vladimir ,iubitul meu! Ce e intr-e noi era de nedescris, era acea iubirea aceea pura...nu voiam sa se piarda! Era relatia perfecta ,era tot ce imi doream! Trebuie sa ii soun dar nu stiu cum...o sa incerc azi ,desi stiu ca nu va fi usor.
Il sun pe Vladimir si ii spun ca atunci cand ne vedem trebuie sa ii spun ceva important iar el cu vocea trsta:
"-E grav ,nu? Pot sa imi dau seama din vocea ta."
"-Cam da, sper sa intelegi!" Iar in acel moment o lacrima aluneca usor din coltul ochiului pana la barbie unde cade si dispare in patura de pe pat...
"-Vorbim atunci si totul o sa fie bine!" Ma incurajeaza el.
Incep sa ma gandesc la cum ar fii viata mea fara el, cum o sa outem sa ne mai vedem daca o sa fim asa departe unul de celalalt ,iar lacrimile imi inundau fata...Am adormit si cand ma trezesc, din reflex imi ating fata si realizez ca am adormit plangand. Ma uit la ceas si e ora 3:40 , am doar 20 de minute la dispozitie sa ma pregatesc, asa ca ca ma imbracat repede in blugii albastru deschis(in nici un caz negrii pentru sunt slaba si ar face sa par si mai si) , bluza alba si o pereche de tenesi albi , apoi ies repede in fata casei unde ma asteapta Vladimir . Ma ia in brate si ma saruta , ma saruta in felul acela in care o face de fiecare data cand sunt suparata ,doar ca de data asta mult mai apasat deoarece stie ca ceva rau s-a intamplat. Ma ia de mana si mergem in locul unde stateam mereu si vorbeam ,redeam, ne jucam ca doi copii nebuni si plini de viata. Ne sitim bine unul langa celalalt, eu ma simt in siguranta si am incredere in el, ma iubeste si il iubesc, si niciodata nu a vrut "mai mult" de la mine. Si asta ma facea fericita pentru ca stiam ca sunt in siguranta si imi spunea ca atunci cand o sa fiu pregatita o sa se intample. Si mereu ii spun ca nu o sa se intample curand si incepem sa radem.
Ajungem la locul nostru.
-Ce era asa important si voiai sa imi spui?
-Nu stiu cum sa iti spun, e greu! spun eu cu lacrimi in ochi.
-Spune-mi! Sunt langa tine si o sa fiu mereu!
-Nu chiar!
-Cum adica? spune el uitandu-se la mine usor enervat...
-Off! Mama mi-a spus de dimineata ca trebuie sa ne mutam la Bucuresti! Stiu ca e greu ,dar nu am nici o putere, daca as avea, nu as pleca!
Vladimir

Stai, ce?! Tocmai a spus ca se muta! Asta sa creada ea! Nu o sa plece de langa mine niciodata! Nu are cum...o iubesc prea mult ca sa stau departe de ea!
Aida

Imi pare foarte rau, dar chiar nu pot sa fac nimic. E decizia memei mele! Ma uit la el si este nervos, ingandurat.
Se trezeste la realitate brusc si se uita in ochii mei serios!
-Trebuie sa vorbesc cu mama si sora ta! Acum!
-Dar...
Nici nu apunc sa mai spun nimic ca deja suntem in fata casei mele ,iar mama iese sa ne intampine!
-Buna, Vladimir! spune ea fara sa stie ce urmeaza...
-Buna ziua , doamna! Trebuie sa vorbim! Spune asta cu atata seriozitate de parca ar fii de sema cu mama si e o dicutie din aia gen serioasa!
Mama il invita in casa si ne asezam pe canapea. Vine si sora mea cu fetita ei de doi ani in urma noastra.
-Chiar trebuie sa va mutati? Si vad o lacrima care se asterne pe fata lui..in acel mament lumea mea s-a stins!
-Din pacate da! Stiu ca tineti mult unul la celalalt dar nu avem incotro. Trebuie sa mearga la un liveu bun, sa isi faca un viitor si noi la fel!
-Vreau sa va rog ceva.... Imi ridic capul din podea si ascult cu atentie.
-Te ascult! spune mama care pare hotarata.
-Vreau sa aveti grija de ea! Si sa promiteri ca o s-o lasati sa ne vedem!
-Asta faceam oricum ! Spune ea si zambeste , oarecum incurajandu-l
Iesim afara si...
_______________________________

Helloo! Daca va place inceputul si considerati ca trebuie sa continui, atunci spuneti-mi si o sa continui sa scriu!
Vreau sa va spun ca ce am scris in acest capitol este povestea mea si sper sa va placa.
Va pup! Nu uitati sa lasati mesaje si sa imi souneti daca va place sau nu pana acum.