Monstruzitatea pe care o ador, o pot aprecia numai datorită șarmului ce adesea ma confundă cu aroganța decăderii mele. Hilar, nu?
Nu am invidiat niciodată frumusețea simplității... nu am îndrăznit.
Ce mi-ar aduce privirea unui altar împodobit frumos cu același respect orbit cu care creștinii privesc moaștele sfinților, fără a pune întrebări multiplicate legate de existența fantasmei direcționate in stil de viață?
Complicatul, pe cealaltă parte, este o cameră goală capabilă sa-si păteze pereții in culoarea incertidunii... in culoarea afectivă conștiinței, in senzații de neliniște care este singura liniște auzită de trăiri profunde.
Așa incepi sa trăiești... sa fii capabil sa te irosești fără remușcări, eh da, iubitule, asta este arta!
Artă cu artere, viciu, cancer!
Cancer cu speranțe pentru amândoi, cancer cristalizat, ultima nestemata a Pandorei.
Cât despre sensuri și nonsensuri, se vor găsi mereu in textele mele, atâta timp cât omul din mine rămâne artist.
Momente de împărtășit cu mine, cu tine, cu voi, cu noi..
P.s.: repetă-mi stilul de viață, altfel te vei urî din nou, iar și iar..
Îți promit!
YOU ARE READING
Actul I
Short StoryNu te voi deranja atunci când te vei simți singur, nu atunci când vei vorbi despre tăria ta impusă, de sângele tău rece și de capacitățile ignoranței. Este amuzant sa-ti privesc cuvintele tocite intre ele, unde unicul tău argument ce-l aduci in faț...