Sufletul îl simt pustiu
Nici nu mai știu despre ce scriu,
Nu mai știu care-i rostu meu
De ceva timp nu mai sunt eu .
Mă simt goală, părăsită
Și de nimeni iubită
Sufletul mi-a abandonat,
Trupul de lume uitat
Lacrimi cad pe chipul meu
Iar acel zâmbet care apărea mereu
A dispărut , poate și el sa pierdut
Fericirea a plecat și de mine a uitat.
Simt o lume plină de ură
Unde falsitatea e o armură
Invidia domnește...
Sufletul ti-l umbrește.
Stau singură mereu
Am uitat cum arăta chipul meu,
Atunci când zâmbeam
Și pe toți îi înveseleam .
Îmi e dor de vechea eu
Care chicotea mereu ,
Nu știa ce-i aia plâns
Și se bucura nespus .
Astazi eu am devenit
Ceea ce nu mi-am dorit
Un trup gol , fără suflet
Părăsit de-al vieți cântec .
