Cazul

Prolog

-Hai! Unde-s bilete? Îl întreabă Lara pe soțul său.

-Da, nu te mai alarma. Am luat tot. Încercă el sa o liniștească.

-Trage-ti bagajul, trebuie să urcăm în tren.

Lara și soțul ei Martin ajung în sfarsit la ușă acestuia, unde urca amândoi înainte ca ușile să se închidă.

Aceasta se așeza la geam, iar lângă ea Martin. Ținându-se de mana cu acesta, aceasta ofta și spuse:

-Nu-mi place trenul asta, am o presimțire rea. Uită-te în jur, toată lumea e posomorâta.

-Linisteste-te, o sa fie totul bine. Mereu ești așa de pesimista?

-Nu, doar ca repet!Nu am o presimțire bună despre trenul asta.

Discuția lor este întreruptă de apel
misterios. Martin raspunse, iar cu o voce distorsionata cineva ii vorbi:

"Ai grija, o sa o patesti" dar nu termina, căci Martin incepu:

"Alo, alo, cred ca ați gresit" și ii închise telefonul.

-Cine era?? Întrebă panicata Lara.

-Nimeni, cred ca era o farsa, dar nu mai contează acum. I-am închis.

- Pai, și ce a zis??

-Nimic, nu am auzit.

Martin se simțea prost ca a mintit-o, dar altfel știa că se va infricosa.

Peste o jumătate de ora de calatorit, acesta se duce la toaleta. Brusc, trenul opreste și curentul se opreste.

Panica se instalează în vagoane și toată lumea incepe sa se agite. Fetita din spatele Laurei își întreabă mama pe un ton jos:

-Mami, o sa murim?

-Nu, fetița mea. O sa se rezolve și o sa ajungem acasă.

Ca sa încerce sa se liniștească, Lara își scoase căștile și dădu drumul la mp3.

Un gând o macina: " Oare Martin e bine ? "

In cealaltă parte a trenului, Martin se bloca în baia cu ușă electronica. Era speriat. Se gândea la Lara. Oare era bine, o fi pățit ceva?

Își deschise telefonul ca sa ii trimită un mesaj, dar nu avea semnal. Își aduse aminte de acel apel. Era speriat.

A încercat sa tragă de ușă, dar nu a reușit, a dat cu piciorul, cu pumnul, dar era în zadar.

Incepu sa strige:

-Ajutor, ajutor. Sunt blocat. Sa ma ajute cineva.

După cateva minute, care pentru Martin treceau ca orele, aude un zgomot.

Fata ii revenea la culoarea normala, era fericit, zâmbea.

Ușa se deschise și intra cineva cu o masca neagra. Nu putea sa îl destinga în întuneric.

Acesta scoase un cutit și îl înjunghie fără mila pana ce Martin își dădu ultima suflare.

Din vagonul în care se afla toaleta încep sa se audă țipete înăbușite de frica. O femeie a descoperit cadavrul zăcând într-o balta de sânge.

Lara era speriata, nu știa ce s-a întâmplat. Se ridica și se îndrepta către locul crimei.

Trece pe hol, pășind încet, sperând ca Martin sa fie bine.

Cu cat se apropia mai mult, mintea ii spunea ca el era cel mort.

Deschise ușa vagonului cu o simpla apăsare de buton și intra in încăperea întunecată.

Curentul reveni și ea își dădu seama cine era. Își pusese mâinile la gura și incepu sa tremure.

Se apleca și se sprijini în genunchi. Lacrimile începură sa curgă neîncetat de pe obrajii ei.

* * *

Criminalul înainta prin vagoane pana ajunse la primul vagon de după locomotiva.

Se așeza pe lângă o geanta neagra, una sport. Deschise fermoarul, puse subtil cuțitul și o închise la loc de parca nimic nu s-ar fi întâmplat.

În următoarele minute, acesta trimise un mesaj în care scria:

" Am terminat. Țintă e moarta. Aștept banii în contul despre care am vorbit. Al tău, anonim."

Își baga telefonul în buzunar și rânji mârșav, apoi își încleștase mâinile una într-alta și aștepta plecarea trenului, care așa și făcu.

La douăzeci de minute, când Lara își mai reveni cat de cat, o femeie bătrână o baga în seama:

- Vreti sa luați loc? Ar fi mai bine. Linistiti-va și sună-ti la politie. Opriți-vă din plâns.

-Lasă-mă, te rog. El e singurul pe care îl mai aveam.

Își scoase telefonul și suna la politie:

-Alo, vreau sa raportez moartea soțului meu. Cred ca a fost înjunghiat.

- Doamna, cum va numiti?

-Lara, Lara Maroi.

- Și unde sunteți?

-In tren, spre Brașov. Ajutați-mă! ! Soțul meu a murit!!

-O sa trimitem un echipaj la gara. Dacă aflați ceva sau nu va simțiți în siguranță, va rog sa ne repetați.

-Asa am sa fac. Și lasă jos telefonul, își încleșta mâinile și își întoarse privirea către geam gândind :

"Ce ma fac eu fără Martin?"