As incepe prin a-ti povestii ca ce vezi acum pe ecran , blocul acesta infernal de text e
singurul mod prin care pot comunica , nu in special cu tine, o sa intelegi la ce ma refer.
E departe gandul de ati cere ajutor, mai ales ca nu sunt intr-un loc precis
O sa iti povestesc , ultimele mele clipe non-infernale din viata mea.
Eram un simplu ziarist, la Time Square , nu eram nici incantat de job dar hey..nu era nici rau
mai mult monotonia de a scrie ore in sir, subiecte care nu imi pasau de fel.
Trecand prin sutele de articole , sau cum le spun eu...cele o suta de neinterese obligatorii zilnice
am gasit insfarsit un articol intersant care mi-a venit la mana. "Disparitie socanta", o fata pe numele
ei Alena Mitchell, fata unui primar de oras a disparut fara urma in padurea Pembrey.
Nu sunt trimis nicaieri ca ziarist. Asa ca mi-am facut singur aceasta sarcina , de investiga sau a
raporta mai in detaliu acesta disparitie... ajuns in orasul cu pricina , un oras destul de pustiu ,
gol si intunecat, singurele puncte de interes find niste statui mediocre cu fosti soldati care au murit
in razboi in acea padure.
Iterviurile de la cetateni au fost doar o pierdere de timp , nu afland nimic ce nu stiam pana acum.
Insa interviul cu primaru a avut un scop:
-Unde credeti ca a disparut? (o intrebare stupida, dar nu era o intrebare planuita de mine...ci de ratatii de la ziar.
-I-am spus sa nu se duca acolo...(cu o fata palida ...i se simtea golul in stomac)
-Unde?
-Nu ..nu o sa iti spun....
-De ce?
-Nu vreau sa pateasca nimeni.
-Ce sa pateasca?
-Nu vreau sa imi imaginez acum (incepand sa lacrimeze)
-Putem trimite o echipa de investigatie daca imi spuneti unde credeti ca s-a dus fata dumneavoastra
Mi-a dat niste indicatii , niste semne care trebuie urmarite...care le gasesti peste tot prin padure.
Normal ca eu nu aveam echipaj...
Am venit cu un ibric de masina , un carnetel , si o camera low end.
Am urmat indicatiile pe jos prin padure ...niste inscripii pe scoartele copaciilor, citate din latina
in mare parte despre moarte din ce am putut deduce, si iepuri in putrefactie pe langa acei copaci.
Mi se facea rau de la miros dar pe langa asta simteam si un vajait in cap , un sunet care nu l-am mai auzit
niciodata, nu se putea confunda cu alte sunete, as fi vrut sa ies dar...nu prea mai stiam cum sa ies.
Stiind ca singura cale sa stiu unde sunt e sa ajung la locul respectiv in continoare, puteai sa te iei
dupa inscriptii sa ajungi la acel loc ..dar nu invers ...avand si o harta pe carnetel care nu imi dadeam
seama unde , cum ...doar de la punctul x la punctul y ...asa ca nu era alta solutie.
M-am trezit de doua ori pe jos pana acolo ...parca am adormit din mers.
Se lasa racoare...era aproape sfarsit de primavara dar se simtea in padurea acesta si in orasul
