Am scris povestea asta in clasa a 8-a pentru o prietena ca o parte din cadould e Craciun (nu intrebati).
Se numeste normal ''Masca'' dar wattpadd spune ca e prea scurt titlul.
Am fost provocata sa o postez deci...Begin!
,,Nu pentru asta am venit aici!’’ Beatrice se gandea in timp ce se lasa condusa pe ringul de dans. Isi multumea in gand ca avea o masca pe fata, ii acoperea numai nasul si ochii, dar era suficient ca el sa nu o recunoasca.
La fel ca si acum, a fost obligata sa vina la petrecere, prietena ei Lavinia, nu ar fi iertat-o niciodata daca nu ar fi mers. Blestemata sa fie ziua in care a promis ca o sa mearga daca o sa semneze contractul.
Bea si Lavinia aveau impreuna o firma de arhitectura, de curand au semnat un contract cu o firma de design interior.
Ii placeau petrecerile, ii placea sa fie in centrul atentiei din cand in cand, dar seara aceasta pur si simplu nu se numara printre ele.
Rochia era sufocanta, cand s-a plans vanzatoarei ca nu poate sa respire i-a spus ca ,,asa si trebuie’’. Dar mintea daca spunea ca nu ii placea cum arata pe ea, era albastra, simpla, dar pana si ea stia ca nimic nu arata banal pe ea. Corsetul era putin mai inchis, avea dantela pe partea de sus, iar restul rochiei cobora in valuri dand impresia unei cascade albastre.
Isi inclesta dintii furioasa, nu din cauza ca barbatul care a invitat-o la dans nici macar nu a lasat-o sa ii raspunda la invitatie sau ca a smuls-o de la o conversatie destul de interesata , ci pentru ca si el purta o masca si nu il putea vedea. Ochii lui aratau ca cerul din inaintea unei furtuni, prin costumul lui negru se putea vedea ca mergea la sala mainile ei in contact cu orice parte din el putea comfirma acest lucru.
Se roteau pe ringul de dans pe ritmul orchestrei care se afla in partea dreapta a salii de bal, el o mai apleca pe spate din cand in cand facand sa ii tresare inima.
-La ce te gandesti ? el a intrebat scotand-o din starea de visare.
-La...ceva. adora sa provoace barbatii, un zambet larg si provocator i s-a intins pe fata
-M-ai lamurit. A mormait ca pentru sine, dar Bea a putut sa il auda.
Pana la finalul cantecului nu si-au mai vorbit, desi ea a incercat de cateva ori numai ca sa ii mai auda vocea melodioasa inca odata. Dar degeaba, raspunsul lui era limitat la datul din cap.
"Trebuie sa ma gandesc la intrebari care solicita mai mult decat un raspun afirmativ sau negativ." Dar nu a reusit, melodia s-a sfarsit, iar el urma sa ia alte fete care practic stateau la coada in spatele lor, dar nu avea sa renunte cu una cu doua, tatal ei era incapatanat ca un catar si ea era la fel. Niciodata nu s-a dat batuta si nu o va incepe acum.
Cand a vrut sa se desprinda de el nu a lasat-o, ba chiar a tras-o mai aproape, ea stia ce urma si el la fel, gurile lor s-au contopit ca doi magneti cu poli opusi. Bea si-a pus bratele in jurul gatului lui, continuand sa valseze chiar daca nu se coordonau dupa ceilalti, dansau dupa ritmul inimi ei.
Dupa ce sarutul a luat sfarsit, el a condus-o pana in gradina.
Trandafirii straluceau in splendoarea noptii.
-De ce am venit aici ? a intrebat cu o voce ragusita.
-E miezul noptii, e timpul sa ne dam mastile jos.
Mainile au inceput sa ii tremure in timp ce se chinuia sa dezlege nodul. El si-a dat jos masca, imediat ce i-a vazut chipul a amutit.
Artificile au inceput sa scalde cerul intrerupand linistea dintre ei, culorile lor erau ademenitoare, cand si-a coborat capul ca sa ii intampine ochii, ea nu mai era, singura amintire care o avea de la Bea era masca care a lasat-o in urma.
