Totul a început în clasa a 6-a când vedeam la televizor cadre militare premiate pentru cea ce fac.. Uitându-mă în continuare dorința era din ce în ce mai mare... Apoi într-o zi i-am zis tatălui meu ce am pe suflet,el încerca să ocolească subiectul... L-am lăsat un timp iar după am început iar să îl stresez cu chestia asta... Dintr-o data el s-a enervat și mi-a zis că nu am cum... Parcă nu mai aveam picioare, mai aveam puțin și leșinam... Cu lacrimi în ochii am plecat afară să las toată suferința în casă...
Am stat cam 2 ore, mi-am revenit și am rămas cu gândul că voi reuși, cu care încă trăiesc... Ăsta este visul meu, și am să reușesc să îl fac realitate...
Nu renunța la vise, renunță la ce împiedică realizarea lor..
