Doar "PRIETENI" Volumul II *PAUZĂ*

Capitolul 7

Ora 11:30

M-am trezit din nou foarte bine dispusă după ce am adormit.

-Cam! Trezeste-te!

-Mh... lasă-mă să dorm!

-Hai! E 11:30!

-No no no! spune si incepe sa se agite.

-Ce e?

-Trebuie sa iau pe cineva de la aeroport.

-Ok. Imbracă-te! Eu merg sa vad dacă s-au trezit ceilalti.

-Bine!

Ies pe usă si ma indrept catre camera unde stătea Erik.

-Erik?!

-Da! strigă el de după usă. Stai, acum vin!

-Bine!

Il astept 1 minut. Deschide usa si imi face loc sa intru.

-Imbracă-te! In 5 minute plecam!

-Bine sefa!

Ies de la el din camera si ma indrept spre cea a lui Alexis si a lui Nick.

-Aleeee! Nick!

-Daaa!

-In 5 minute plecăm!

-Bine!

După 5 minute coborâm eu si Cam la receptie acolo unde ne intalnim cu toti.

-Bun! Voi suna pe cineva sa vina dupa noi si sa ia masina sa o duca la reparat. spun eu.

-Bine. spun ceilalti.

Beep, beep, beep.

-Hello!

-Hello! Como estas, principessa? (Cum esti/ce faci?)

-Bene! Mark, poti sa vi pana la hotelul lui Colin sa ne iei si sa ne repari masina?

-Da.

-Mersi! Te amo!

-Si eu!

Am inchis apelul, si le-am atras atentia celorlalti.

-Mark vine imediat.

-Cine e Mark? ma intraba Ale.

-Mecanicul meu.

-Ok.

Dupa un timp a venit Mark.

-Amore mio! spune el.

-Oh, dragoste! spun eu si ii sar in brate.

-De când nu ne-am mai văzut?

-De... 2 ani.

-Oh ce repede a trecut timpul!

-Păi vineri nu ai fost la curse? A spus Adam ca te pune pe tine sa imi verifici masina!

-Aaa... nu eram eu! Era Michel! Sti, am un frate... geamăn!

-Wow! Si... de ce nu stiai de el pana acum?

-Pai mama a spus ca medicii i-au spus ca l-au pierdut.

-Oh.. păi, imi pare bine! Felicitări!

-Mersi! Acum hai! Cine mai ttebuie sa vina?

-Ei! spun si arăt spre ei.

-Demonul si gasca lui? Vă cunoasteti?!

-Da...

-Um... bine! Păi, in cazul ăsta, Haideti!

-Bine.

***

Am ajuns acasa. Cam a mers la aeroport, Nick cu Erik au mers la sală, iar eu si Alexis stăm in living, pe canapea, mancand popcorn.

-Deci, ce facem?

-Nu stiu. spun eu.

-Hai sa mergem la mall. zice Ale plina de intuziasm.

-Ziua fetelooor! strigăm amândouă de-odata si apoi incepem sa râdem.

-Mergem si ne schimbăm si in 45 de minute ne intalnim aici.

-Bine.

Urc sus la etaj, si mă imbrac cu un top gri, o pereche de pantaloni scurti negri, si o cămasă rosie deasupra (media). La machiaj folosesc tus, rimel, font de ten si un ruj rosu aprins.
Părul mi-l intind si il las pe spate.

Mă incalt cu o pereche de tenesi si cobor jos. Acolo o găsesc pe Alexis.
Ea era imbrăcată cu o pereche de blugi scurti, un top alb si un sacou (media). Părul il avea si ea ca si mine iar la machiaj a folosit doar rimel si un ruj roz pal.

-Ale?

-Da!

-Avem o problemă!

-Ce?

-Nu am banii la mine.

-Oh... m-ai speriat! Credeam că e ceva grav! Nu e o problemă! Am eu!

-Cand ajung acasă, tii dau pe toti pana la ultimul!

-Oh, dar nu trebuie!

-Ba da! Acum, hai!

-Bine!

-Eu conduc!

-Ok.

Ajungem intr-un sfârsit la mall, cumpărând aproape tot din magazinele in care mergeam.
De la un timp devenise deja obositor, si am mers la o cafenea.
Am decis sa incerc să o 'trag de limbă' pe Alexis. Poate mă lasă să plec.
Intrăm in cafeneaua aglometată, si găsim o masă mai retrasă, unde ne asezăm.

-Si, cum poti sa il suporti pe Cam?

-Nu e greu, crede-mă! Dacă il iubesti totul vine de la sine.

-Cum adică? intreb eu sperând că ce am auzit sa nu fie adevărat. Cam mi-a zis ca nu e indrăgostit. Sper sa nu aiba nimic cu Ale. Nu stiu... ceva se intamplă cu mine... Nu am mai simtit asta pana acum!

-Uite, Rose, cred ca ar trebui sa sti cum l-am cunoscut eu pe Cam. Era o zi ca oticare alta. Aveam 17 ani. Acum am 22. Am mers la liceu,iar cand am ajuns acasă, nu am găsit pe nimeni. Am gasit in camera mea un bilet in care scria ca trebuia sa merg la un depozit la capătul orasului.
Am mers, iar acolo erau legati de maini si de picioare părintii mei.
I-au impuscat, Rose! spunea ea cu lacrimi in ochi. M-am asteptat sa ma impuste si pe mine, dar am văzut doar cum acei oameni cadeau la pământ. Cam m-a salvat. Lui ii datorez viata.

-Oh... Ale, nu am stiut!

-Nici n-aveai de unde!