Întoarcerea Aliciei

Capitolul 1 - Jaful

Miami, Florida. 1995

Primele raze luminoase ale soarelui se răsfrângeau deja pe 7th Avenue, înlocuind obscuritatea care părea ca se instalase peste bulevard. Câteva păsărele jucăuşe spărgeau liniştea desăvârşită cu trilurile lor ascuţite, zburând vesele dintr-un copac în altul. Din când în când se mai ivea şi câte un om pe trotuar, grăbindu-se înspre locul de muncă cu o geantă neagră în braţe. Totul părea sa fie marcat de o linişte deplină, de o perfecţiune inefabilă care era imposibil de distrus. Fiecare element în parte înfrumuseţa şi mutila tabloul liniştit al dimineţii de vară în felul său, marcând un nou început şi speranţa adusă de o nouă zi. Acela era unicul moment al zilei în care gândurile puteau fi clare, în care liniştea şi pacea se puteau respira pe aglomeratul bulevard care avea să fie suprapopulat şi încărcat de griji în scurt timp.

-Ai văzut meciul de aseară? întrebă plictisit Frank, încercând să se apere cu mâna de lumina puternică a soarelui.

-Am vrut să mă uit, dar până la urmă mi s-a făcut somn şi m-am culcat. Nu ştiu ce se întâmplă cu mine mai nou, toată ziua îmi vine să dorm, se miră bărbatul din dreapta şoferului, meditând la cuvintele sale.

O linişte aşteptată se lăsă din nou în furgoneta Royal Bank. De fapt, acela era momentul pe care Frank îl aştepta. Tot ce îşi putea dori în zorii zilei era să aibă linişte şi să ajungă cât mai repede la destinaţie pentru ca mai apoi să tragă un pui de somn. Aceasta era rutina lui de mai bine de 20 de ani, în fond. Nu prea i-a fost niciodată clar cum a reuşit să ajungă dintr-un tânăr ambiţios şi cu vise într-un bărbat delăsător care se mulţumeşte ducând banii băncii dintr-o parte în alta. Şi-ar fi dorit mai mult de la el, de la viaţă, dar îşi accepta totuşi realitatea cu resemnare şi spera ca într-o bună zi să i se schimbe soarta.

-Ia-mi şi mie o cafea cu lapte, îi mormăi cu greu Frank colegului său, oprind dubiţa pe marginea drumului, în faţa cafenelei. Uite aici banii! continuă el şi îi înmână o bancnotă de 20 de dolari.

Bărbatul apucă banii şi se coborî din maşină. Îşi aranjă arma de la brâu care îl incomoda, după care intră cu paşi greoi înăuntru.

-6 şi 20, citi ceasul cu atenţie Timothy, ridicând uşor o sprânceană în semn de uimire. Deobicei ajungeau la şi jumătate aici, continuă el, sprijinindu-se de zidul din spatele său.

-Cert este că trebuie să ne mişcăm, exclamă Bob nerăbdător, închizându-şi salopeta albastră până la gât. Nu i-am urmărit pe fraierii ăştia atâtea luni ca să ratăm acum ocazia noastră. Haide! exclamă din nou Bob, trăgându-şi cagula peste chip.

Timothy îl privi fix preţ de o clipă, după care revăzu mental scena. Ştia că totul trebuia să iasă ca la carte, nu era loc pentru o eroare.

-Vino! strigă încă o dată Bob, scoţând pistolul din buzunarul salopetei.

Timothy îşi trase rapid cagula pe faţă, după care o luă înaintea lui Bob şi îşi scoase arma şi o încărcă. Se apropie cu paşi repezi, dar mărunţi de furgonetă şi se opri exact în dreptul şoferului care avea geamul deschis.

-Ia mâinile de pe volan! îi ţipă furios Timothy, îndreptând arma înspre Frank.

Frank se trezi brusc din amorţeala în care intrase şi privi sperial chipul acoperit al bărbatului care îl ameninţa. Luase uşor mâinile de pe volan, neştiind prea bine cum să reacţioneze.

-Dă-te repede pe locul din dreapta, îi ţipă Timothy, gesticulând cu arma în aer. Acum! repetă acesta nervos, încercând să îl sperie pe şofer.

Frank se ridică imediat de pe locul său şi sări pe locul din dreapta, împiedicându-se de schimbătorul de viteze. Se ridică instantaneu şi se aşeză. Privea speriat uşa cafenelei şi se întreba de ce nu iese nimeni, dar motorul furgonetei porni brusc.