Meciul...

31 5 4
                                    

"Eduard Smith este pe cale sa deie golul decisiv. Oare se vor clasa in finala gladiatorii noştri?
Eduard şutează ... dar stați... pucul a iesit din...."
-I se deschid ochii.
Vad in ceata. Totul era intrerupt. Capul ma doare si totul e intrerupt.
-Maia? Ii aud vocea mamei care ma striga.
-Mama? Incerc sa o privesc dar vedeam in ceata.
-Ce te-a facut ? Ma ia brusc in brate. M-ai ingrijorat. Sa nu o mai faci !
-Mama? Vederea imi revine usor si ii vad fata mamei care plangea. Ce s-a intamplat?
-Nu conteaza... nu mai ai voie la hockey.
-Cee?
-Nu mai repet. Pleaca din camera si incepe sa vorbeasca cu doctorul.
Incercam sa-mi dau seama ce s-a intamplat. Totul e in ceata. Oare ce s-a intamplat? Tot ce stiu e ca Smith , idolul meu , era sa ii claseze pe gladiatori in finala. Totul e greu de procesat cu aceasta durere.
Usor imi pun mana la cap si simt un bandaj pe frunte. E moale ... incep sa-l pipai usor localizand unde se afla rana.
Dar usa se deschide usor urmata de un scartait oribil.
-Inchide dracu usa aia! Tip eu .
Uitandu-ma atent in josul tocului vad niste picioare. Dar erau ale unui baiat. Ma uit in sus pentru ai vedea fata. Dar ma apuca o durere de cap si ma las in jos.
-Ce naiba? Tip.
Aud niste pasi care se indreptau spre mine. -Ce faci? Imi tine capul.
-Ma doare . Ingrozitor!
-Lovitura?
-Da! Incep sa plang.
Simt cum ma ia in brate, dar ii refuz imbratisarea.
-Ce am facut?
Incerc sa-i privesc fata si usor incep sa-l disting. E Smith. Oare m-am lovit urat la cap si derilez?
-Smith?
-Zi-mi Edi!
-Visez?
-Nu... sunt aici sa-mi cer scuze. Dar e bine ca esti ok.
-Sa-mi ceri scuze?
-Da. Pentru ca te-am lovit cu pucul la meci. Imi pare extrem de rau.
-Deci de acea sunt aici...
-Imi accepti scuzele?
-Am...da...
-Ce bine. Zambeste. Deci pot pleca. Pai ne mai vedem! Rade.
Ii urmaresc usor pasii. Ochii imi lacrimeaza. E normal... a venit aici doar pentru asi cere scuze.
Usa se inchide si incep sa plang. E idolul meu.... cred ca il plac. Il plac de cand a dat golul care i-au clasat pe locul 1 la juniori, si a facut cu ochiul la public.... a fost ceva special.
~Timpul trece. Se implinesc 3 luni de la accident~
Au trecut trei luni. Mama nici acum nu ma lasa la meciuri de hockey. Am auzit ca de cand nu am mai venit gladiatorii au inceput sa piarda multe meciuri .
~brrr~
-Alo?
-Maia. E meci de hockey. Joaca juniorii. Trebuie sa vii.
-Meci de hockey? Aish... eu nu pot veni.
-Haide... minte-o pe mama ta ca vei dormi la mine. Oricum in seara asta petrecem la iubitul meu.
-Iubitul tau adica capitanul? O sa fie si Smith acolo?
-Normal. Haide.
-Incerc.
Las telefonul deoparte si cobor la parter unde mama facea de mancare.
-Te deranjez mama?
-Nu. Imi zambeste fals
-Pot dormi in seara asta la Emma?
-Am...da.
-Mersi. Plec.
Urc scarile in graba si ii trimit sms Emmei ca voi veni.
Imi pun hainele intr-un rucsac si fug spre casa Emmei.
O vad in departare de mana cu Capitanul , adica Remus. E impreuna cu el de 8 luni.
-Hei Maia.
-Micuța de tine. Mă ciufuleşte. Eşti mai bine?
-Da....
-Nu prea. Ia dat cu jet Smith atunci.
-Ei... haide-ți. Mă aşteaptă băieții.
Tot drumul m-am uitat la ei cum se mozolesc si se tachineaza... e absolut adorabil.
Ajungem la patinuar. Mergem cu Remus in vestiar si ne oprim in toc. Toti se uitau la mine ciudat. Dar eu il cautam cu privirea pe Smith.
-Hai noroc Edi. Zice Remus.
Atunci m-am uitat atent la privirea lui Remus localizandul.
Cand m-ai uitat la el mi-a tras o privire calda...
~Va urma...~
Cum vi se pare prima parte?

Cimitirul AmintirilorUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum