Este ora 11:24 dimineaţa, stau pe veranda bunicii alături de Pufuleţ, motanul casei, şi privesc plictisită la tot ce mă înconjoară. Ceva mai rău de atât se putea? Nu cred.. Părinţii mei mereu vor să mă tortureze.. ţinându-mă toate weekend-urile la ţară . Deşi nu prea e de mine, mă adaptez..
Oricum, sunt şi părţi bune, nu pot să neg asta.. dar parcă părţile rele, le acoperă pe cele bune..
Ehe.. şi orele trec.. tot plictiseală. Oare aici nu se face nimic interesant? Dar îmi vine o idee, plec prin sat.. şi caut copii cu care să mai treacă trimpul ăsta afurisit. Şi da, exact asta o să fac.. dar mai întâi să-i spun bunicii, poate îşi face griji când nu mă mai vede prin curte..
O caut, dar nimic.. Doamne, acum asta?! Dar stai.. sigur bunicul ştie unde este..
Mă duc spre el.. îl întreb unde este bunica.. dar în loc să-mi dea un răspuns, îmi pune mâna în cap, şi cu o voce caldă îmi spune 'Draga bunicului, hai şi ajută-mă cu ceva' ..
Şi cum aş putea să refuz asta? Nu prea ştiam ce trebuie să fac.. sau de ce am nevoie, dar privirea lui sinceră mă ia din loc, şi cu paşi mărunţi mă îndrept spre grădină.. unde, interesant, era bunica..
Oricum, ieşirea din gospodărie era deja pierdută, trebuia să mă alătur lor..
Dar.. ochii bunici sclipesc, de bucurie probabil. Mă cheamă la ea, îmi dă o sărutare pe frunte, şi mă întreabă 'Sigur vrei să-ţi petreci ziua în grădină, alături de noi?'
În sfârşit, o scăpare.. Îi spun adevărul, doar nu mă obosesc eu în grădină.. doar de ruşinea de a spune.
.
Next--->3 voturi si pareri .
