"Te iubesc,Ewan" asta a spus ea atunci. Acele cuvinte se repetau la nesfarsit in capul meu. Privirea ei cerea disperata un raspuns din partea mea dar eu nu eram capabil sa spun nimic,poate doar niste scuze penibile. Am incercat sa ii spun ca nu simt la fel dar asta nu facea decat ca durerea ei sa fie si mai mare. Tensiunea dintre noi devenise aproape palpabila iar lacrimile care ii cadeau pe obrajii rosii de frustrare scoteau si mai mult in evidenta respingerea pe care o simtea acum. Mi-a reprosat ca nu simt la fel pentru ca e grasa si chiar daca stiam ca nu era asa pur si simplu nu am vrut sa o contrazic,voiam sa pun capat discutiei asteia si daca asta era solutia,sa o ranesc,eram dispus sa risc. S-a ridicat si a inceput sa fuga lovindu-se in drumul ei de Raissa care nu stiu de unde aparuse,fara sa se mai uite inapoi,ignorand strigatele mele care o implorau sa se opreasca.
Doi ani au trecut de atunci,doi ani afurisiti de cand a disparut fara urma,fara ca eu sa am sansa sa-i explic. Luke nu stia nimic despre disparitia ei sau porobabil nu voia sa imi spuna,oricum ar fi nu a trecut nici o zi fara sa ma gandesc la ceea ce s-a intamplat atunci,fara sa ma gandesc la ea.
***
Telefonul meu vibreaza si numele lui Luke imi apare pe ecran.
-Frate greu da omul de tine!Imi spune Luke pana sa apuc sa spun ceva.
-Mda,am avut ceva treaba....Ii raspund absent fara a cauta vreo scuza pentru faptul ca nu i-am am raspuns aproape toata saptamana la apeluri si mesaje.
-Da,ma rog...sper ca nu ai de gand sa lipsesti diseara ,nu?Zella ar fi in stare sa ma plateasca sa te aduc acolo.Imi spune razand.
-Nu prea stiu ce sa zi....Nu apuc sa termin pentru ca ma intrerupe.
-Suna cineva la usa,te sun eu imediat si fii atent ca nu accept un refuz!Imi spune si inchide inainte de a avea ocazia sa protestez.
Ma trantesc iar in pat si ma holbez la tavan gandindu-ma la ce scuza sa gasesc pentru a scapa de insistentele lui cand telefonul meu vibreaza din nou. Minunat! Il deblochez si vad un mesaj de la Luke.
"Ghici cine s-a intors acasa?Esmey! Ne vedem diseara. "
Ma uit la ecran prostit,apoi citesc mesajul de inca cinci ori pentru a fi sigur ca am citit bine. S-a intors. Esmey s-a intors. Un val de caldura ma cuprinde si o mie de ganduri navalesc in capul meu. Oare m-a iertat? Cum va reactiona cand ma va vedea? S-a intors pentru totdeana? Sunt intrebari la care nu imi poate raspunde decat ea si brusc imi doresc sa treaca timpul mai repede pentru a merge in afurisitul ala de club stiind ca si ea va fi acolo.
Un ciocanit in usa ma scoate din gandurile mele iar cand usa se deschide il vad pe fratele meu mai mare stand in fata mea cu o mina serioasa.
-Tu ce vrei?!ma rastesc la el cand il vad mutandu-se de pe un picior pe altul fara sa scoata un cuvant.
-Um...as vrea sa vorbim. Stiu ca inca esti suparat pe mine si sincer imi pare rau dar.... Vorbele raman suspendate in aer cand ma ridic brusc de pe pat si ma indrept nervos spre el.
-Stii ce Asher? Doar scuteste-ma de scuzele tale penibile! Crezi ca poti sa vii acum ,sa o faci pe psihologul cu mine si eu doar sa uit ce ai facut atunci ?!
-Nu ma astept la asta,dar cred ca a trecut destul timp ca tu sa treci peste.
-Niciodata nu va fi destul timp,asa ca nu te mai obosi. Nici nu stiu de ce ai venit acasa,mai bine nu o faceai! Ii spun taios si trec pe langa el fara sa mai aiba ocazia sa spuna ceva.
Cobor nervos scarile si trec pe langa Leah care se uita la mine cu ochii intrebatori dorind sa stie ce s-a intampat. Fara sa scot un cuvant iau cheile de la masina si dupa ce ma incalt ies rapid pe usa trantind-o in urma mea.
