i'll survive, Styles.

8. Obstacole

                                                              8.  Obstacole

- Ce le-ati spus parintilor?, i-am intrebat sperand ca nu i-au implicat si pe ei.

- Ca mergem intr-o excursie, a zis Zayn. E totul aranjat. Nu te mai stresa atata.

- Sa nu ma mai stresez? Sa nu ma mai stresez? Cum sa nu ma mai stresez cand stiu ca eu sunt acum inchisa in casa cu doi tipi care ma urasc si care impreuna cu  mine suntem urmariti de nu stiu eu ce oameni periculosi care, uite-asa, vor mai mult sa ne sperie si apoi poate cand se plictisesc sa-l omoare pe primul vazut, nu?

Harry si Zayn erau socati de ce-mi iese pe gura, dar asta era adevarul. Nici eu nu prea puteam sa constientizez in intregime ce se-ntampla acum. Stiu doar ca suntem urmariti.

- Nu este adevarat, a zis Harry. Pot fi niste adolescenti pusi pe glume.

- De-aia l-au urmarit si pe Zayn, nu? 

- Dar poate Harry are dreptate. Pot fi niste tantalai care vor sa ne sperie un pic.

- La fel cum pot fi niste asasini de talie internationala!

- Conteaza sa fim uniti, a inceput Zayn, iar noi nu te uram.

- Adica acum doua zile ii scoteai ochii lui Harry ca de ce  vorbeste cu mine iar acum zici sa fim uniti? 

- Da zic, pentru ca altfel nu vom supravietui!

Ochii mei le-au evitat privirile, ignorandu-i si am plecat spre bucatarie. Am scos ceva comestibil si l-am pus pe masa. Baietii au venit imediat dupa mine si am inceput sa mancam intr-o liniste apasatoare. La fel am contintinuat si dupa ce ne-am ridicat monotoni de la masa. Nimeni nu a scos o vorba si am plecat singura spre una dintre camere moarta de somn.

M-am trezit. Este in toiul noptii cred. Toata camera e in bezna. Dintr-o data am auzit un fulger. Pielea mi s-a facut de gaina. Am inceput imediat sa tremur.Lesinam de frica. Mi-a fost prea frica sa caut intrerupatorul, pentru ca nu l-am nimerit din prima. Asa ca mi-am luat telefonul mobil si am plecat ca un zombi afara din camera. Lumina slaba a telefonului putea trece neobservata oriunde as merge, pentru ca e slaba. Am iesit pe hol si...nimic. Totul era scufundat in intuneric si neincredere. Imi era teama ca daca mai inaintez cu un pas imi va sari ceva in fata. Am coborat scarile si mi-am dat seama.

Baietii. Lipseau. Nu stiu de cand sau unde se afla dar ma luasera deja fiorii pe sira spinarii. Ma simteam irascibila cand ei nu erau langa mine. In fiecare secunda, minut si ora a zilei. Stiu ca nu ii cunosc de foarte mult timp, ca nu ma pot increde chiar atat de mult in ei. Dar totusi, am. Da, am incredere in ei. Cred asta, cel putin.

Cine stie unde sunt ei acum? Chiar imi doream sa aud rasul acela ascutit al lui Zayn cand imi spunea sa nu ma mai stresez....Chiar asa...Unde sunt ei? N-aveau voie sa iasa din casa! 

Incercam sa imi pun gandurile in ordine,sa ma gandesc la ce ar trebui acum sa fac, cand, deodata, o figura apare de dupa colt. Chicotind, aceasta figura intra in raza mea vizuala ca pe podium. Ochii lui Zayn erau hilari de zici ca pana acum a ras incontinuu.

Deodata rasetele lui Harry au patruns prin incapere facandu-ma sa tresar. Ce-i asta? Rasul asta sunt sigura ca-i aprtinea lui Harry nu parea a fi al lui. Nu l-am mai auzit astfel. Brusc il vad pe Harry in fata mea cu o o privire ucigatoare.

Prin ea vedeam doar ura.

Privirea mea devenise dintr-una ingrijorata, una si mai ingrijorata.

M-am conformat si i-am aruncat si eu o privire criminala. Ochii mei analizau acum fiecare particica din ochii lui, iar el parca intra cu gandul in ochii mei. Din stanga mea apare Zayn care se uita la mine cu niste ochi demonici. Daca eram atenta puteam observa flacarile din ochii lui Harry.

Flacari.

Ochi demonici.

Ochii lui Zayn tradau ura profunda si nesiguranta. Nesiguranta pentru mine, bineinteles. Nu stiam ce sa fac acum. Eram...eram inconstienta...simteam ca...ma...ma prabusesc. Incet...adanc...tot mai adanc in intuneric. Nu, nu trebuie sa fac asta. Harry s-a apropiat cu inca un pas de mine si mi-a prins incheietura. Ma tinea strans, ca si cand nu ma lasa sa cad. Imi venea sa-i strig numele, sa le strig numele. Dar n-aveam putere. Nu puteam face nici o miscare. Picioarele mele nu-mi mai ascultau pooruncile. Stransoarea lui Harry nu se lasa mai prejos. Nu-mi mai simteam nici mainile dar parca mana lui Harry imi ardea mana mea. Degetele lui Harry parca imi intrau in piele, facandu-mi tatuaje. Durerea era insuportabila. Cel mai rau era ca nu...nu puteam sa ma misc...deloc si nicaieri. Durerea ma asfixia. Simteam ca nu mai aveam aer. Simteam ca o sa cad. Mana lui Harry era ca un aparat demonic pe pielea mea...o mana cu spini. Cadeam, cadeam si nu stiam unde. Ma prabuseam incet...tot mai incet...adanc...tot mai adanc. Zayn a facut un pas in fata si mi-a prins cealalta mana, lasandu-ma sa ma prabusesc.

- Sma...!! Harry a tipat la mine in timp ce ma strangea de incheietura.

Nu constientizam inca nimic, mintea imi fugea in cu totul alte parti...

- Ia-ti mana de pe mine! Am tipat la el tasnind din pat. Ma uitam la el putin tematoare dar, privirea mea criminala din vis se mai arata pe fata mea, speriindu-l pana in maduva oaselor. 

- Sma...? Zayn se uita la mine cu aceeasi privire ca a lui Harry, ingrijorata si ...panicata.

Harry s-a ridicat si a facut doi pasi spre mine. Mainile lui m-au inconjurat, formand o imbratisare perfecta...daca am refuzat-o, impingandu-l. 

Stiu acum ca a fost doar un cosmar, dar a fost atat de real. Ochii aia...flacarile...privirile lor demonice. M-am cutremurat, provocandu-l pe Zayn sa rada.

- Sma...a fost un cosmar! Suntem aici...

Zayn s-a ridicat de pe pat si a facut un pas spre mine. M-am dat cu un pas inapoi. Imi trecuse. Nu aveam de ce sa ma tem. Zayn avea dreptate. 

Brusc, ochii ucigatori si demonici ai lui Harry mi-au venit in minte, urmati de ochii inflacarati ai lui Zayn. Priveam in gol cand am ridicat privirea si l-am privit pe Harry cu niste ochi crimininali. M-am intors si am zbughit-o pe scari. Niste lacrimi asteptau sa curga dar nu te-am dat cale libera. Eram...eram nervoasa. Nu stiam de ce dar privirile lor, ura lor ma lovea din plin si imi aducea aminte de privirile lor pe care mi le aruncau in sala de clasa. Ma ucideau cu privirile lor in liceu. Iar acum ma ucideau mental. Am iesit din casa trantind usa in urma mea.  Un val de adrenalina m-a cuprins cand mi-am amintit ceva.

Incheietura. 

Mi-am ridicat mana sperand ca n-aveam nici un semn. 

Picioarele mi s-au oprit si refuzau sa stea tepene. 

Eram inlemnita. Amutisem.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________