Invizibila

Nopti prea lungi

Ce sentiment coplesitor,ce durere inexplicabila si fara de sursa ma sufoca cu aburi de tristete profunda.Ce faci cand esti suparat?Ce faci cand nimeni nu te mai intelege si tu nu intelegi pe nimeni? Nu stiu ce fac altii,dar eu prefer sa dorm.Sa pretind ca lumea palpabila nu exista si sa ma afund in vise.Insa conexiunea mea cu lumea viselor se rupse brusc.Capul ma durea ingrozitor de tare .As fi vrut sa nu ma mai trezesc..niciodata poate sau poate pentru cateva ore in plus ,nu ma puteam hotarî.Era asa de cald in camera si transpirasem .Am deschis geamul sa intre putin aer.Afara ploua.O ploie deasa si lunga de toamna .Ce putea fi mai demoralizant de atat ? Copaci goi,suflete goale ,picaturi reci si dese ,cuvinte dure si multe ,frunze cazute la pamant,mandrie calcata in picioare.Viata mea si toamna se impleteau urcand pe culmile durerii sufletesti.Aerul era asa tare si inmiresmat,parca contribuia la sporirea migrenei.M.am invartit cateva minute prin casa,eram intr.un fel nelinistita si debusolata.Ceasul indica ora zece.Dormisem in jur de cinci ore ,dar parca trecusera cateva minute .Imi simteam ochii inca umeziti de lacrimi,iar trupul imi tremura la fel de tare ca inainte sa adorm.Ma simteam singura ...Atat de singura incat nu pot exprima in cuvinte cat .Eram in apogeul trairilor dramatice.Parca lumea era contra mea si ma luptam sa ajung la unison.As fi vrut sa vorbesc cu cineva,dar acasa nimeni.Nu se intorsesera inca de la serviciu. Nu aveam niciun calmant.Intotdeauna cel mai bun calmant este o persoana .Pentru o secunda m.am gandit ca ar fi bine sa il sun pe el... Ma linistea glasul lui in orice circumstante ... Si am facut-o,doar ca apelul nu avea sa fie unul cu succes.Imi blocase numarul .Probabil ca se saturase de mizerabila mea gandire,viata si atitudine.As fi vrut sa ma culc la loc ,dar nu puteam ,somnifere nu aveam iar psihicul nu imi era prieten deloc .Am petrecut inca o jumatate de ora asteptand sa vina cineva acasa .El nu imi daduse niciun semn de viata ,de fapt nimeni nu daduse.Ceea ce era oricum de asteptat.Plansul imi stapanii starea.Il voiam inapoi .L.am sunat in nenumarate randuri ,dar imi dadea in continuare ocupat.Fiecare apel imi intetea lacrimile .Care era problema mea?De ce nu puteam trai fara sa am o dependenta constanta fata de persoanele din jurul meu si o atentie deosebita asupra criticilor negative .
In fata blocului s.a auzit o portiera trantita.Venisera.Pfff,trebuia sa ma prefac ca totul este in regula ,chiar nu aveam starea disponibila sa discut problemele mele de care oricum nu le pasa cu adevarat.Mi.am sters rapid lacrimile si am afisat cel mai fals zambet posibil.Incercam sa maschez dar acum devenise mai dificil ca de obicei.Imi perindau prin minte numai discutiile noastre tarzii...si crede atat de tare in ele.Visam sa avem o viata impreuna si ca intrarea in maturitate ne va prinde aceeasi adolescenti tematori si indragostiti pana peste cap."-Ma vei iubi pentru totdeauna ,ciupercuta?
-Da pisicuta ,pentru totdeauna!" Ce minciuni!Cat de prostesc si copilaros sa crezi ca oamenii nu te vor parasi la un moment dat.Cu asta se ocupa oamenii .Se fac sa sufere reciproc.Nu ma puteam calma.M.am ingropat in cearceaful racoros si mi.am afundat capul in perna cu ochii siroind de lacrimi amare si fierbinti.Incercam din rastputeri sa ma prefac ca dorm Sa evit cu desavarsire sa fiu interogata in legatura cu starea mea .Cheia s.a rasucit in usa .Ajunsesera sus.Mi.am relaxat corpul si mi.am lasat capul moale pe perna ,cu pleoapele inchise cat mai natural.
-Esti acasa? striga matusa mea catre mine Era atat de ciudat sa iti doresti sa discuti cu cineva despre tine ,dar totusi sa iti fie teama sa vorbesti si oarecum greu sa te exprimi.Am tacut.Parchetul scartaia .Pasi se apropiau catre camera mea.
-E acasa ,dar doarme.se adresa ea din pragul usii ,unchiului meu.
A trecut usor pe langa pat si mi.a inchis geamul.Am intredeschis ochii si am zarit o trecand inapoi .As fi vrut sa zic ceva ...dar o forta interioara ma paralizase complet .Eram parca intr.un cerc de siguranta din care nu trebuia sa ies.Asa probabil ma simteam eu mai bine.Nu am mai auzit glasuri dupa aceea.Doar scartaitul podelei.Am stat zeci de minute sub cearceaf incercand sa dorm,dar nu izbuteam .La un moment dat ,scartaitul s.a oprit si din camera alaturata niciun fascicol de lumina nu m.ai strapungea intunericul mat de pe hol.Se culcasera.Puteam in sfarsit sa ma misc mai in voie .Am dat cu ochii de o poza cu mine aflata in biblioteca..Atat de mica si linistita eram pe atunci...Acum in schimb, am simtit adevaratul gust al vietii.Eu nu sunt genul ala de copil care sa adore mediul inconjurator sau viata din jur.Detest tot ce presupune a fi placut sau care te presupune a te face sa te simti mai implinit.Urasc mirosul de iarba proaspat taiata sau cand ploua,urasc plimbarile lungi pe jos prin natura care se presupun te linisti si a-ti pune ordine in ganduri.De asemenea nu vad ninic special in locurils in care m.am nascut si crescut .Sunt monotone ,triste,lipsite de viata.Am stat ore reflectand la viata mea,gandindu.ma la el si la ce as putea face in legatura cu comportamentul meu..Somnul ma mangaia ca un prieten bun ,dar nu putean dormi Gandurile,regretele si suspinele ma tineau treaza ...