Fug! ,fără direcție, cu vârtej de praf, tare și nevăzut de nimeni,
plãmani supra-solicitați, scuipã foc, otravã.
O inimã sărită din tipare și dusă la extreme...
ceva ce-aduce a lacrimi, și nu văd calea.
Nu văd ieșirea, destinația, scăparea!
De ce? De cine? ...
Fug ! ,de mine și nu vreau să știu,
ce las în urma sufletului meu,
Pământ atât de mic și fără îndurare, atât de crud,
de ce nu mă ascuzi în adâncuri, una cu tine?
Lipsit și eliberat de răul ce-l port, iubit, scăpat ...
Apă ce spală suflete rătăcite din izvor nemuritor,
vreau doar o picătură pe frunte să mă spăl,
Și pe buze să m-atingi ușor, dându-mi viață și sperantă.
Văd un palat de fier ruginit,
unde societatea și-a ascuns morții.
Văd oameni cerșind virtute și caracter,
în timp ce lăcomia creează martiri.
Și văd ieșind din mine ultimul gram de iluzie,
cade și se evaporă pe pământ pârjolit.
Ochi nemiloși mă închid în cercul lor,
caută metamorfoza să fiu de-al lor.
Fug! ,în ultima cursă,
și distrug definitiv lanțurile trecutului.
De neoprit, fără lacăte pe mine, liber...
nu sunt de-al tău, e rândul meu.
Hai cu mine, oare, putem călca destinele 'n picioare?
