My corner of darkness

Oamenii nu se schimba

Sufletul meu e un loc foarte intunecat.Acolo se petrec multe.Uneori se dau razboaie intre mine si - intuneric.Intunericul reprezinta de fapt demonii mei,haosul din sentimentele mele distruse,tipetele mele,tot ce e mai rau din mine,tot ceea ce nu as putea fi eu.Dar sunt.Sunt eu.Insa de fiecare data,oricine ar castiga dintre mine si intuneric,sufletul meu ajunge sa fie distrus.Dar nu imi e teama de intuneric.Sa fiu sincera,viata mea e facuta din intuneric.Cum as putea altfel sa rezist atacurilor intunericului din sufletul meu daca intunericul nu ar fi o parte din mine?Intrebari fara raspuns.Un lucru,un lucru este mai ingrozitor decat sufletul meu,decat intuneric,decat orice altceva-LICEUL.

Cu totii avem acea dezamagire cand alarma suna,dupa un somn greu capatat,dupa atatea relatari nocturne,dupa atatea melodii ascultate,dupa atatea ganduri catre lucruri ce nu se vor intampla niciodata.Dezamagirea continua cand te trezesti,si aici incepe o alta lupta-dintre a mai dormi "5 minute" sau a merge direct sa te pregatesti.Sa fim seriosi,inca 5 minute.Care se transforma intr-o jumatate de ora,poate chiar o ora,depinde de zilele bune.Uite asa programul tau este dat peste cap si esti in intarziere.Faci un dus cat poti tu de repede daca ai timp,maxim 2 minute,te speli si pe dinti contra-timp.In 10 minute ar trebui sa fii gata,asa ca te duci si te holbezi ca proasta la dulap unde nu ai "nimic" de purtat,dar in orice caz esti in intarziere asa ca iei primele haine care iti trec in maini,oricum sunt toate negre.E posibil sa ai timp de un bol de lapte si cereale,iar daca nu ai,iti iei banii de pe masa si ai plecat cat mai repede pentru ca altfel pierzi autobuzul.Sau asta e doar povestea mea.

In autobuz,toata lumea se uita ciudat la mine.De ce nu ma mir?Tocmai am alergat pana in statie,probabil m-am inrosit.Sau poate am ceva pe fata.Nu conteaza.Oricum nu imi pasa.Dupa ce m-am asezat pe scaun mi-am bagat castile in ureche si Nothing Else Matters mi-a cuprins mintea.Insa volumul nu era la maxim ca in celelalte zile.Stau acum si reflectez la chestii inutile,doar ca sa treaca timpul.Sper sa ajung mai repede la "inchisoare", sa imi fac tampeniile de rutina cu Lexy si mai apoi probabil sa ajungem la detentie.Nu am planuri mari pentru ziua de azi.

La urmatoarea statie a intrat un baiat pe care il vedeam adesea cand intarziam.Si el lua acelasi autobuz.L-am vazut de cateva ori prin liceu.Era printre popularii aia cretini.Nu am vorbit niciodata.Probabil nu stie ca exist,sau ma stie din vedere,dar e genul ala de persoana pe care o cunosti dar totusi nu o cunosti.Toti avem o astfel de persoana.Pana sa imi dau seama,tipul asta al carui nume era adesea strigat prin liceu,s-a asezat langa mine iar eu am hotarat sa il ignor si sa dau volumul castilor mai tare,insa nu la maxim.Imi era totusi frica sa nu il surzesc.

    -Metallica,huh?Sunt Dean,incantat.

     -Nu te-a invatat mama ta sa nu vorbesti cu strainii ciudati din autobuz?Eu sunt Jezebeth.Adica Jez.

     -Problema,Jez,e ca tu nu esti chiar o straina.

    -Oh deci stiai ca exist.Dragut,idolul liceenelor mi-a remarcat existenta.Sa sar pe el?

    -Nu sunt idolul liceenelor.

    -Sigur ca nu.mi-am fixat castile in urechi si am dat muzica mai tare

Drumul a decurs normal timp de o statie si jumatate,pana cand tipul asta mi-a scos castile din urechi.

-Da tu nu ai ce face?

-Am vrut sa te intreb ceva.

-Mi-ai scos castile,spune pana nu te ucid.

-Ce parere ai despre mine?

-Pardon?

-Ce parere ai despre mine?

-Sincer?