Confesiuni Nocturne

Capitolul 4

        Ieri nu am fost în stare să scriu nimic. Alcoolul nu m-a ajutat deloc, ba chiar mi-a înrăutățit starea, așa că am fost nevoit să lenevesc în pat, cu o mamă îngrijorată pe cap.
        Nu știu sigur ce am făcut dimineață, căci eram încă mahmur, dar în telefon îmi apare că te-am apelat de câteva ori. Sper să nu fi răspuns, pentru că mi-e frică de ce ți-aș spune dacă aș vorbi cu tine.Probabil scuze în van, pe care le-ai considra jalnice și aș avea încă o bulină roșie pe lista ta. 
        Mama a renunțat să doarmă la hotel și s-a instalat în camera care îți era destinată ție. Aș fi vrut să o opresc, însă m-a pus să jur că te-am uitat. Acum, nu voi mai putea simți mirosul parfumului tău imprimat pe lenjeria de pat, nici amprentele lăsate pe mobilier. Poate de asta mama e îngrijorată pentru mine, cu toate că mai uită câteodată că nu mai sunt băiețelul din scutece. Cred că și-a dat seama că încă te iubesc din faptul că am dat probă la același film. 

        Uimirea că eu am fost acceptat, iar tu nu, neîndeplinind condițiile necesare pentru a o interpreta pe Julie, a persistat câteva ore bune. Ți-au dat rolul prietenei iubitei mele. Nu știu să-ți spun dacă mă bucur sau nu... Cred că ar fi ciudat să te sărut, însă va fi și mai ciudat dacă în loc să o privesc pe Tina, te voi privi pe tine. Aș fi în stare să renunț la o parte din mine, pentru a afla reacția ta atunci când ai aflat. Ce ai simțit? Șoc? Furie? Înțelegere? Dar, nu cred că te-ai gândit deloc la mine în acel moment. 

        Așa că, am la dispoziție o zi pentru a rezolva această problemă, căci de mâine încep pregătirile pentru filmări. Prin urmare, am ales să fac o schimbare majoră în viața mea! Lucrurile din apartamentul acesta îmi aduc mereu aminte de tine. Probabil faptul că ai locuit aici un an contribuie foarte mult la asta. Măsuța din sufragerie, cea din sticlă, am primit-o de la părinții tăi. Erau așa de fericiți că fiica lor are în sfârșit o relație stabilă, dar am impresia că acum ar vrea să arunce cu un topor în mine. Sunt sigur că pe David îl plac mai mult. Mai ții minte când mi-ai dat de ziua mea delfinul acela de pluș? Încă stă pe televizor. Știai că-mi place înotul și mă asemănai câteodată cu acest mamifer. Îl iau în mână, privindu-l timp de câteva secunde, apoi în ciuda tristeței care mă cuprinde imediat ce îmi plănuiesc următoarea acțiune, mă răsucesc pe călcâie, aruncându-l la coșul de gunoi, ca un jucător de baschet profesionist. 
        Prin urmare, iată-mă în cel mai apropiat magazin, căutând mobilier nou. Când îl ating pe cel vechi, parcă văd cum fantoma ta se ridică din praf, cu obrajii rumeni, ca de obicei, zâmbindu-mi timid și ademenindu-mă, iar, în vraja sa. Cred că încep să-mi dau seama de ce mama încearcă să îmi facă o programare la psiholog. 
        Decizia pe care am luat-o a uimit-o chiar și pe mama. Surprinsă și încă în șoc, a reușit să ne facă rezervare la un hotel din apropiere, până termină muncitorii de aranjat apartamentul. Îi era frică să mă lase singur, nu cumva să mă arunc în fața unei mașini din cauza ta.
        Persoana care trece pe lângă mine îmi întrerupe șirul gândurilor. David! Rămân nemișcat neștiind ce să fac. Având în vedere că nu am interancționat de prea multe ori, nu știu cum să mă comport. Ca și cum am fi rivali sau prietenește? E adevărat că în liceu și generală îmi fura tot ce iubeam cel mai mult. Masa din cantină, prietenii, dulapul, până și iubita! Așa că, am ales a doua variantă. Nu sunt sigur dacă mă mai recunoaște, însă nu am nimic de pierdut, nu?
        Îl strig folosindu-i prenumele. Se uită la mine confuz la început, apoi îmi zâmbește de parcă am fi cei mai buni prieteni. Se apropie și nu pierd ocazia să îl rog să mă ajute cu mobila. Știu că pe lângă mașinile de lux pe care le deține, mai are și o camionetă, moștenire de la ferma unchiului său, pe care am văzut-o în parcare. Acceptă imediat, ceea ce e puțin ciudat, dar nu mă panichez. Poate vrea să fie doar amabil. Îl privesc neîncrezător câteva minute, apoi mă trege după el, recomandându-mi diferite piese de mobilier, care nu mă încântă aproape deloc. 
        Am pierdut noțiunea timpului prin magazin, încercând să găsim ceva care să-mi placă, iar acum, când în sfârșit am reușit să termin cumpărăturile, observ că s-a înserat. Încă mă întreb de ce David m-a așteptat tot timpul acesta. Însă nu pot citi nimic pe fața sa. Singurul lucru care mă face să-l privesc suspect e zâmbetul pe care îl poartă de când ne-am întâlnit. 
        Le telefonez muncitorilor, spunându-le că pot începe renovatul apartamentului meu de mâine și mă urc în mașină alături de David. Mă ajută să duc sus tot mobilierul și după ce am terminat îl conduc până la ușa blocului. După ce îmi urează „O seară bună!" nu pierde ocazia să îmi mulțumească pentru tine, că te-am distrus și te-am făcut să-i cazi în brațe, numindu-mă „fraier" apoi pleacă, lăsându-mă uimit ăn spatele său. Exact reacția pe care voia să o obțină de la mine. 

        Înainte să urce în mașină, am vrut să îl chem înapoi, să cer explicații, care erau mai mult decât evidente, însă fericirea ta când ești alături de el și expresia îngrijorată  a mamei, m-au oprit, chiar în ultimul moment.  

        Acum, în drum spre hotel, în timp ce pun cheile din nou în buzunarul pantalonilor și privesc stelele aș vrea să-ți spun adevărul despre el. Însă orice aș face, știu că nu mă vei asculta. Aș vrea să te las să realizezi singură că nu e bun pentru tine, dar nu vreau să te mai văd suferind încă o dată, căci, atunci, nu mă voi mai controla, iar urmările nu vor fi deloc plăcute.