Vândută!

XVII.Adevărul

Simțeam cum pământul îmi fuge de sub picioare. Nu știam ce sa spun.Eram mult prea șocată.

-Spune ceva!De ce nu spui nimic?a strigat el.

Îl priveam speriată.Regretam fiecare lucru pe care îl făcusem până în momentul de față.

-Asta ai vrut,Alison?Ai vrut să îmi frângi inima?Ai reușit!spune el aproape în șoaptă.

Să îl văd cum plânge din vina mea durea.Simțeam cum inima mi se strânge și mai aveam puțin si leșinam.

-Te-am supărat cu ceva?Te rog sa îmi spui cu ce ți-am greșit!

-Harold...

Am încercat să vorbesc, dar imediat ce i-am pronunțat numele am izbucnit in lacrimi.

-Am o singură întrebare.Te-ai prefăcut că simți ceva pentru mine tot acest timp?

Credea că l-am mințit?

-Acum mă părăsești,Alison?Asta urmează să faci?

În timp ce a spus ultimele cuvinte s-a apropiat de mine și și-a pus mâinile pe umerii mei.

-Nu vreau să te pierd,Ali!Nu sunt pregătit să te pierd!

Nu am mai suportat.Fiecare cuvânt pe care îl rostea se simțea ca un cuțit înfipt în inima mea.
Am dat din cap dezaprobator și m-am dat 2 pași în spate.

-Te rog!Te implor, iartă-ma!Nu vreau să plec!Am scris jurnalul acum mult timp.Lucrurile s-au schimbat de atunci!am spus printre lacrimi.

-Ce s-a schimbat?Au trecut doar câteva săptămâni!Nu avea ce să se schimbe!

-M-am îndrăgostit de tine!Harold, nu îmi mai pasă de mama!Prefer să rămân cu tine!Tu ești singurul om pe care îl iubesc!Te rog nu mă alunga.Îți jur că nu mai aveam de gând să plec!

-De ce nu mi-ai spus?

-Pentru că m-am răzgândit!Nu mai voiam să plec.

-Nu vrei să pleci?

-Nu.

-Și mama ta?

-Mai bine nu o văd niciodată decât să te pierd pe tine!

El a oftat și a venit lângă mine și și-a înfășurat brațele în jurul meu.

-Te iubesc,Harold!Te rog să mă ierți, nu am...

Am început să spun, dar am fost întreruptă atunci când am simțit buzele lui presate peste ale mele.

Perspectiva lui Harold.

O sărutam și îmi doream să nu mă mai opresc, dar asta ar fi fost imposibil.

Nu am vrut să o iert.M-a rănit.Simțeam că mă cufund în durere atunci când citeam acel nenorocit de jurnal și fiecare confesiune întipărită în el era ca o lovitură de cuțit.

Cuvintele ei mi-au sfâșiat sufletul, dar mult mai dureros a fost să o văd pe Alison plângând și implorând să o iert.

Mă pregătisem pentru întâlnirea cu ea.Aveam întipărit în minte tot ce urma să zic și nu era nici pe aproape cu ce am făcut, dar când am văzut că plânge nu am mai rezistat.

Hotărâsem să mă las purtat de orgoliu.Să îi spun că tot ce a scris în jurnal m-a făcut să văd ce fel de persoană e și că nu vreau să o mai văd, că o urăsc, chiar dacă aș fi mințit. Eram pregătit să îi spun toate astea, dar când am văzut că plânge, realitatea m-a lovit ca o palmă. Realitatea în care sunt îndrăgostit nebunește de ea și aș fi fost dispus să mă pun în genunchi și să o implor să rămână cu mine sau să mă ia cu ea.

-Trebuie să îți povestesc tot.Nu mai vreau să te mint.A spus ea.

Am dat aprobator din cap și i-am apucat mâna, trăgând-o înspre pat, unde ne-am așezat amândoi în poziție turcească, dar fără să îi dau drumul la mână.

-De cât timp sunt aici? mă întreabă ea.

-Un an si 3 luni.

Știam și câte zile, dar nu am vrut să par obsedat.

La naiba.A trecut atât de repede timpul și mi-am făcut atât de multe amintiri cu Alison.

-Păi, totul a început acum un an și jumătate...

***

O priveam șocat pe Alison.Trecuse prin atât de multe lucruri.Nu știu cum a rezistat...

M-am apropiat mai mult de ea și am îmbrățișat-o strâns.

-Am renunțat la tot.Nu vreau să te pierd.A spus ea printre lacrimi.

-Shh...E în regulă!am spus și i-am plasat un sărut pe frunte.

Salutare și scuze de întârziere.
Nu intenționam să mai vorbesc in plus, adică sa las nota autorului idk cum sa zic, pentru ca oricum nu citiți, dar da.

Deci, se apropie sfârșitul...Adica mai sunt vreo 3 capitole sau chiar mai puține... Depinde de starea mea..

Șiii in caz ca va supărați pentru ca sunt scurte capitolele, ei bine, cartea este proză scurtă...

Cam asta am avut de zis..

Ah da..si nu stiu daca sa fac happy end sau nu...Ma mai gândesc.. :))