Ganduri si vicii

Ce simt cu adevarat

Draga jurnalule, privesc in adancul meu : e intuneric si greu, zambesc cu chin...mi-e frig inauntru . Raceala ma-ngheata, ma cuprinde o ceata si-mi crapa tot trupul...M-am golit de ganduri ! Le-am imprastiat in franturi spre necunoscutii din jur ; un gest cugetat . Acum, cu mine in singuratate, imi cantaresc o cantitate potrivita de lacrimi cu care sa-mi spal pacatele . Mi-e frica insa de ceva : daca gresesc masuratoarea ? golul din mine se va revarsa o data cu apa lacrimilor, si-atunci parca lumea va fi potopita de ploi cu tristete nemarturisita .

Asta sunt eu, dupa mult prea mult timp cu mine insumi, dar nu iti face griji, o sa fiu bine, uneori simt ca nici eu nu ma inteleg, dar stiu ca mereu o sa existe un loc unde o sa pot sa fiu eu insumi, un loc unde sa-mi gasesc limanul . Acestea fiind spuse o sa fac o pauza din scris si o sa-mi incep ziua .

Simt mirosul cafelei proaspat facute si a painii prajite, probabil mama nu a plecat astazi la servici, o buna ocazie sa mai povestim si sa ne mai petrecem putin timp impreuna . De cand cu noul sau loc de munca abia daca o mai vad cateva ore pe saptamana, lucru de care nu ma plang, insa cu toate astea ii simt lipsa . Imi fac curaj si ma dau jos din pat ametita de mirosul cafelei . 

- Buna dimineata scumpo ! 

- 'Neata mama...dar telefonul ii suna si nu apuc sa mai spun nimic, isi ia geanta si iese grabita pe usa . Se pare ca nici in aceasta zi nu o sa apuc cateva clipe alaturi de ea . Imi iau ceasca de cafea si ma asez pe balansoarul din spatele casei, imi aprind o tigara si ma bucur de razele calde ce-mi mangaie usor fata.

Primesc un mesaj de la cea mai buna prietena a mea Marceline : ''Trebuie sa ne vedem urgent ! ajung sa te iau in 40 de minute . '' . Marceline si cu mine suntem cele mai bune prietene inca din copilarie, este o fata buna si este singura care ma poate scoate din momentele mele adanci . Mama ei a murit la nastere, asa ca locuieste impreuna cu tatal ei, fapt ce i-a creat caracterul de ''batausa'' cum ii spun eu ; mereu sare in ajutorul meu, iar de cele mai multe ori ma simt ca intr-o relatie in care ea este partea masculina...imi place mult asta la ea, ne completam reciproc , poate daca era baiat, ar fi fost iubitul perfect pentru mine .

- Haideee, trebuie sa ne grabim, vom rata toata distractia ! o aud strigand pe Marceline din masina . 

- Vin imediat, trebuie sa ajung pana la baie . Ma uit in oglinda si vad o fata frumoasa si minunata insa o vad goala, ceva ii lipseste, nu este ea intru totul...incerc sa-mi revin ; sting lumina, imi spun ca totul o sa fie bine si ca o sa vina un timp frumos si pentru mine .

- Deci unde mergem ? De ce esti atat de entuziasmata ? 

- O sa vezi, mereu ai fost atat de curioasa, este un lucru bun, dar uneori este prea mult . 

Ajungem pe plaja, nu vad absolut nimic in afara de soarele ce se reflecta in valurile plapanzi ale marii, Marceline este foarte excitata topaind dintr-o parte in alta, nu vrea sa-mi explice motivul...tind sa cred ca....

- La multi aniiiiii !!! si observ cum toate cunostintele ma iau prin surprindere pe la spate, curpinsa de emotie si uimire raman cateva secunde fara cuvinte . 

- Vai ce surpriza frumoasa, sincera sa fiu, am si uitat ce zi este astazi...va multumesc enorm pentru aceasta mica petrecere . Spunand acestea, ma retrag incet spre un colt mai retras, imi aprind o tigara si admir oamenii din jurul meu care s-au gandit sa-mi fie alaturi, unii de buna voie altii siliti de obligatie . Nu pot intelege acest tip de oameni, daca nu iti face placere sa participi de ce sa te mai obosesti sa vii ?! Ma uit cu admiratie la prietena mea cum se straduieste sa fie totul perfect si ca toata lumea sa fie multumita, observ ca ma cauta cu privirea, probabil ar trebuii sa ma camuflez si eu cu peisajul . 

- Nu pari foarte incantata...s-a intamplat ceva ? Am facut ceva gresit ? putem face altceva, putem fugii de aici si sa mergem in alta parte..

- Totul este minunat, iti multumesc, doar ca nu eram pregatita pentru asta, daca stiam, ma aranjam si eu mai frumos...incercand astfel sa scap de gandurile mele si sa le maschez cu scuze banale...in timp ce vorbeam mi-am pierdut privirea in gol, insa am vazut cu coada ochiului o miscare, era cineva in spate care ne analiza, ne studia foarte captivat de noi.

- Buna, eu sunt Rebecca, dar tu cine esti ? 

- Ummm,  greseala mea, este fratele meu, Kyle, a venit aici pe perioada vacantei...mi-a facut o surpriza. (spune Marceline stanjenita)

- Aaa, imi cer scuze pentru abordarea mea nepoliticoasa si directa, insa nu sunt in apele mele astazi, bine ai venit Kyle, alatura-te petrecerii !

- Multumesc frumos, dar nu o sa stau, am trecut doar sa-mi salut sora, distractie placuta in continuare !

Lasandu-l sa plece, ma intorc spre Marceline, o privesc in ochii ei verzi plini de entuziasm si fericire apoi incep sa fug in directia opusa...De ce am facut asta ?  De ce mi-am lasat in urma cea mai buna prietena, propria peterecere si am disparut ?! Nu pot raspunde la aceste intrebari, simt doar ca locul meu numai este aici . Ajungand acasa, imi iau rucsacul si impachetez in graba cateva lucruri dupa care ma urc in masina si plec . Vreau sa fug departe de toti si tot ceea ce ma inconjoara pentru o perioada , vreau ceva nou in viata mea, ceva care sa ma starneasca si care sa ma tina pe valurile de plutire, vreau sa fiu singura.

Telefonul mi-a murit de la atatea apeluri si mesaje primite, stiu ca ar fi trebuit sa las macar un mesaj,  un indiciu, orice, ca sa-i linisteasca, sa stie ca sunt in siguranta, insa simt ca e mai bine asa, cu cat ma detasez mai repede cu atat imi va fi mai bine . Suntem oameni, este ceva tipic noua sa mergem mai departe, sa lasam in urma partile care candva au fost importante pentru noi si care au ajutat la alcatuirea intregului . Acum, tot ceea ce vreau sa fac este sa-mi alcatuiesc singura propriul intreg, sa aflu cu adevarat cine sunt si ce vreau .