Ciocolată cu căpşuni

M-am îndrăgostit?

Dar care sentiment e mai frumos decât ăla în care ţi se urcă inima-n gât şi simţi cum tremuri din toate încheieturile? Oare există unul? Mă îndoiesc. Părea fain să mă simt îndrăgostită pe bune. Am zis PĂREA. De fapt, chiar e fain. Dar e fain atunci când eşti de persoana potrivită, nu de un tip care nici măcar nu ştie de existenţa ta. Deşi e interesant când începi să-l stalkereşti şi să afli chestii despre el doar de pe profilul lui de Facebook, Instagram sau ce alte tâmpenii de site-uri de socializare mai sunt acum.
Ajungi în punctul ăla în care eşti în stare de absolut orice doar ca să te observe. Şi când zic orice, chiar mă refer la ORICE. Să fii o tipă oarecum orgolioasă (aşa cum sunt eu) şi să-ţi calci pe orgoliul ăla mic sau mare şi să te bagi în seamă cu el, apoi să-ţi pui nşpe mii de întrebări dacă o să-ţi răspundă sau nu. E atât de ciudat uneori. Mie cel puţin îmi dă o stare de nelinişte să mă întreb întruna cum o să fie. Şi sunt conştientă de faptul că nu e ok şi că ar trebui să las totul să vină de la sine, dar nu e chiar atât de uşor pe cât pare dacă nu ai caracterul format pentru a fi o persoană nepăsătoare. Când începe să-mi placă de un tip, chiar îmi place. Şi când încep să am crush-uri, chiar le am. De la tipi de 15 ani până la tipi de 28.
Iniţial mă gândeam să încep să fabulez nişte poveşti pe aici, eventual să-mi scriu fanteziile, dar pentru moment aş prefera să spun cam ce gândesc şi ce simt în momentul de faţă. Pff! Nici măcar eu nu ştiu ce e cu mine. Care e sensul iubirii în timpul adolescenţei? Aş minţi să spun că n-am avut tangenţe cu tipi mari. Hah! Preferaţii mei. Cică suntem prea mici la 16 ani pentru a plăcea unul mare. Şi când zic unul mare, mă refer la unul 18+. Nu, nu umblu după golani (sau poate o fac involuntar pentru că am trecut de anumite graniţe ale vârstei), doar că tipii de vârsta mea sunt prea fraieri pentru secolul ăsta. Am plăcut unul de 14 ani, în ciuda faptului că ziceam că nu am să am legătură cu cineva mai mic decât mine. Ce folos? Am stat după el vreo 4 luni. Woah! Nimic! Absolut nimic! Un fraier care nici măcar nu ştie ce vrea de la viaţă. După ce mi-a trecut de el, am început să mă întreb dacă m-am simţit atrasă de felul în care se îmbrăca. E genul ăla de tip mereu elegant. În sensul că poartă pantofi tip Oxford, care-s preferaţii mei, sacouri cu petec în cot, cămăşi, cravatâ şi blugi skinny în limita bunului simţ. Parcă am început să nu-l mai văd atât de frumos pe cât îl vedeam atunci când eram înnebunită după el. În fine... old crush, hah! Thanks God că m-am lămurit definitiv în privinţa tipilor mici, pentru că atunci când spuneam că nu sunt capabili de o relaţie, toată lumea îmi sărea în cap şi mi se spunea că vreau doar de aşti super mari.
Ultima mea relaţie (serioasă) a durat un an, dar dacă ar fi să pun şi lunile în care vorbeam doar o dată, de două ori pe săptămână, dar ne comportam ca şi cum am fi împreună, ar ieşi cam un an jumătate. Când spun "comportat ca şi cum am fi împreună", mă refer la săruturi şi dulcegării. Nimic mai mult. A fost frumos, dar s-a terminat. Asta esteee! Partea faină e că nu am rămas eu aia cu buza umflată, gen, ci el pentru că mi îmi cam trecuse de relaţie. Era prea boring si monoton totul. De fiecare dată când ieşeam, trebuia să ieşim doar noi doi pentru că el era cel arrogant care nu ştia să se comporte frumos cu lumea.
Cred că am cunoscut toate genurile de băieţi. De la motociclişti la hipsteri, blackeri, rockeri obişnuiţi, rapperi, chiar şi tipi mai cocalari.