Capitolul 1.
Strada Vermont, Octombrie
Numele ei era Bella, si uneori, ea credea ca simtea mirosul mortii ei, sufland din cimitirul care era la sud de locuinta ei din East New York.
Uneori ea chiar spera sa moara. Moarte imputita, modelata. Frig si intuneric. Cu aceste ocazii, se simtea ca si cum ar fi imbratisat mormantul, moartea, ar fi mai bine sa faca asta decat mizeria in care locuia acum. Ea s-a gandit ca poate ar putea gasi un fel de pace de care a fost lipsita toata viata.
Harry detinea cladirea ei, asa cum detinea si fetele care locuiau in ea. Trei povesti, patru camere. Traiau doi intr-o camera, doua grupuri sanitare pe etaj, doua bucatarii in cladire. Peste douazeci de fete locuiau in cladirea aia. Isi vindeau trupurile la comanda lui Harry. Pentru banii adusi de fete, Harry le dadea in schimb mancare. El le-a dat adapost. Le-a dat medicamente, iar medicamentele le-au dat scapare.
Bella nu trebuia sa fie aici. Daca credea in Dumnezeu, nu ar fi blestemat acum. Soarta a adus-o in bratele lui Harry. Promisiuni de mantuire, curentele de indoiala, dorinta, disprerarea, intepatura unui ac.
A incercat sa nu se gandeasca la asta.
Harry tinea geanta ei de plastic umpluta cu heroina deasupra ei, ca un tratament pentru un caine. Pentru el, ea era doar o catea. Catea ce statea pe jos, in genunchi, cu ochii umezi, plini de lacrimi care erau gata sa curga. Furios, razbunator, Harry, atat de plin de ura. Ura pentru parintii sai care l-au abandonat pe strada. Ura pentru fosta lui sotie care l-a parasit imediat dupa ce a aflat ce job are. Ura pentru fetele pe care le-a facut sclavele lui si care l-au facut bogat. Ura pentru banii care ii erau predati in fiecare noapte.
Harry nu stia de ura asta, a ars in el atat de puternic. Bella ar fi putut intelege aceasta ura reflectata in el, dar Bella a petrecut cea mai mare parte a timpului gandindu-se la heroina. Ea nu avea nicio simpatie pentru ea insasi. Existenta lucida era timpul dintre somn si droguri, droguri, droguri si sex, sex si somn. Exploziile scurte de claritate, tot mai dureroase pe fondul unui vis neclar, *stare de veghe*.
''Implora pentru ea, Bella ! '', Harry a marait ! Si gura Bellei a format cuvintele de pocainta impotriva vointei ei, pledand prin lacrimi, fara ca macar sa realizeze ca ar fi vrut sa o faca. Si-a cerut scuze pentru imaginatia sa. Scuze ca a provocat aceasta pedeapsa.
'' Harry, imi pare rau! Imi pare rau pentru ce am spus ! ''
Dar ce a spus ea ? Ea a vrut doar portia de zi cu zi de droguri, la fel cum a facut si in ultimele patru luni. Doar ca Harry a detectat o schimbare a tonului, care nu a fost intentionata. Dar.. Bella..unde era ea? Era pe podea, cersind si pledand pentru ceva ce nici macar nu a vrut. Visa la moarte.
