Visul

        Nu ştiu dacǎ am ochii închişi sau e doar întuneric . Privind mai atentă îmi dau seama pânǎ la urmǎ cǎ sunt înconjurată de întuneric , unul scos parcǎ dintr-un abis învaluit de o linişte sinistrǎ . Mǎ aflu între patru pereţi acoperiţi , fǎrǎ ferestre sau uşi , în care se aude doar respiraţia mea ce devine din ce în ce mai rapidǎ neştiind ce este acest loc şi de ce mǎ aflu în el. O luminǎ roz acompaniatǎ de ciripitul vesel al unor pǎsari si de sunetul suav al unei viori îmi atrage atenţia , poate cǎ existǎ pânǎ la urmǎ o ieşire . Mǎ îndrept cu paşi repezi spre lumina aceea . Ajunsǎ la capǎtul ei mǎ opresc . Nu-mi vine sǎ-mi cred ochilor ce vǎd .

      În faţa mea se afla o câmpie albastrǎ cu un cer verde si soare roz . Mǎ frec la ochi crezând cǎ nu vǎd bine dar priveliştea este aceeaşi . Mǎ ciupesc de braţ crezând cǎ visez dar nu e aşa , m-a durut şi sunt sigurǎ cǎ mǎ voi alege cu o vânǎtaie urâtǎ. Din departare se aude iar acel sunet de vioarǎ de data aceasta acompaniat de pian si harpǎ . Se aude foarte încet semn cǎ se aflǎ departe de locul de unde mǎ aflam . M-am întors crezând cǎ voi mai vedea intrarea în acea încăpere , dar nu , in spatele meu era doar câmpia intinsǎ cu un lan de grâu aramiu ce se pierdea în orizont pana ce se unea cu cerul verde si cu câţiva nori portocalii cu roşu . O fi ceva normal în acest loc ? Ne mai zǎbovind mǎ îndrept agale cǎtre sursa sunetului care s-a oprit pentru o clipǎ începand un cântec de leagan . În drumul meu mǎ întâlnesc cu o cǎprioara albǎ însoţitǎ de doi pui tot albi dar cu pete albastre pe spate . I-am urmǎrit cu privirea cum sǎreau prin lanul de grâu pânǎ nu i-am mai avut în aria vizuală . Lanurile de grâu au început sǎ se împuţineze dispǎrând la un moment dat lǎsand flori multicolore să se piardă în zare . Un ghiocel albastru marin mi-a atras atenţia vrând sa-l culeg dar o voce subţire m-a oprit .

- Opreşte-te !
- Cine a vorbit ?
- Eu .

      O zânǎ cu aripi de mǎtase apǎruse în locul acelui ghiocel . Avea parul albastru ca cel al ghiocelului ce acum nu mai e , ochii doua margele verzi şi purta o rochiţǎ verde . O priveam uimitǎ fiind prima datǎ când vedeam o zânǎ .

- Cum e posibil ?
- Cum e posibil ce ?
- Sǎ exişti ? Credeam cǎ zânele existǎ doar în basme nu şi în lumea realǎ . Dar dacǎ stau bine sǎ mǎ gândesc asta nu e lumea pe care o ştiu eu .
- Cum ai ajuns tu aici strǎino ?
- Am urmat lumina roz a soarelui dintr-un loc întunecat .
- Sǎ fi tu aceea ?
- Care aceea ?
- Unde te îndreptai mǎ rog frumos ?
- Vroiam sa vǎd de unde se aud acele cǎntece .
- Continuǎ sǎ urmezi sunetul eu trebuie sǎ plec .

     Am privit-o cum se îndepǎrteazǎ rapid , nu am apucat s-o întreb unde se grǎbeşte aşa sau dacǎ toate aceste flori sunt zâne deghizate . Am luat o zambila alba in mânǎ dar nu s-a transformat , se pare cǎ nu toate sunt zâne . Am prins-o în pǎr şi am continuat sǎ merg . Am mers mai bine de cinci metrei şi pot spune cǎ am obosit şi sunt foarte însetatǎ . Susurul unui mic pârâu m-a fǎcut sǎ mǎ îndrept spre el pentru a mǎ rǎcori putin . Apa cristalina de culoarea piersicii stralucea frumos în lumina soarelui parcǎ find plinǎ de cristale . Mi-am fǎcut mâinile palnie , m-am aşezat în genunchi şi am început sǎ beau din acea apǎ . Avea gust de suc de piersici dulci si era foarte rǎcoritoare . M-am ridicat şi mi-am scuturat rochia albǎ pe care nu observasem cǎ o port . O rochie pânǎ în pǎmânt , dintr-un material subţire cu mâneci din dantela . M-am apropiat de pârâu pentru a vedea dacǎ ceva s-a schimbat la înfaţişarea mea . Parul meu o data blond acum era alb ca laptele prins într-o impletiturǎ ciudata sub forma de coroniţǎ având diferite flori si pietricele prinse prin el . Ochii mei verzi acum erau de un albastru regal frumos , parcǎ eram unul din personajele desenate de mine . Îmi plǎcea imaginea ce o vedeam în apa sclipitoare şi în acelaşi timp eram foarte confuzǎ . Multe întrebǎri mi se plimbau prin cap , unde mǎ aflu ? Despre ce vorbea acea zânǎ ? Ce se întâmpla aici ? Cum mǎ pot întoarce acasǎ ?