Intotdeauna Si Pentru Totdeauna

Prefață

Nu imi amintesc prea multe.Dar inca imi amintesc acea zi .

- Mama , unde plecam ?
- La bunica ta .
- Tati de ce nu vine cu noi ?

Ma uitasem de atâtea ori spre tabloul acela vechi .Tata imi spunea ca femeia aceea voi fi eu cândva .O doamna de vârsta mamei mele zâmbea din pânza veche .Statea pe malul apei si ținea cu o grație aparte o chitara in mâini .Rochia ei albã atingea iarba formând in jurul ei o pata de alb pe smaraldul luminat de razele unei zile cãlduroase de vara .Înca nu înțelegeam de ce tati nu e cu noi , de ce mami împacheteaza totul si nu ma strânge in brațe , pe canapea in timp ce ne uitam la desene asa cum obișnuiam ? .De ce ? De ce nu vine tati sa o ia in brațe pe mama ,ea sa râdã si sa ne jucam ?
- Mami ? Unde e tati ?
- Nu acum Bianca .

S-a apropiat de mine si m-a luat in brațe .Avea lacrimi in ochi.Nu o vazusem pe mami plângând niciodata ,ea mereu zâmbea ,dar nu si acum .Așteptam nerãbdatoare sa ajunga tati .El va stii ce sa faca .Mereu stie .
- Haide Bianca ,plecam .
Mami mi-a luat mânuța și am coborât scãrile pe care le cunoșteam atât de bine .
- Tati cand vine ?
- Tati nu vine .

Am iesit afara in aerul rece al unei zile de iarna.
Nu știam unde mergeam .Nu înțelegeam de ce vrea mami sa plecam .

-Mami ?
-Da draga .
- Nu plânge .

I-am șters lacrimile de pe fața ei frumoasa .Chiar si acum ,dupa atâția ani ma gândesc uneori ce ochi frumosi avea , ce frumoasa e .Si ma gândesc cât de norocoasa am fost sã am ca mama o persoana ca ea .

Am ajuns într-un final in casa bunicii. Am stat lânga mama ascunsa in spatele ei ascultând conversația .

- Dar ce s-a întâmplat ?
- A plecat cu ea .
- Noi va primim dar nu va putem ajuta cu nimic , trebuia sã te gândești la consecințe.

Ea? Cine e ea?

-Mulțumim .
-Puteți lua camera de sus .
- Bine .

Am parcurs împreuna cu mama holul din casa bunicii care acum mi se pãrea rece si deloc așa cum mi-l aminteam .
Vara veneam și o gãseam mereu pe bunica în bucãtarie gãtind cozonaci sau prãjituri pe care mai apoi le mâncam la umbra cireșului din curte , unde Emma mã urmãrea cerșind din prãjiturelele pe care mereu le împãrțeam cu ea.Zile in care eu si bunica ne distram .Ochii ei calzi de atunci, mâinile care miroseau a tot felul de plante , erau amintiri .In fața mea statea o femeie rece cu o privire dura .
Asta sa fie bunica ? Nu mai știam , nu mai înțelegeam .
Înca speram sa îl vad pe tati intrând pe usa mare de lemn .O ploaie torențiala se pornise , frigul parcã instalându-se în pereții casei.
Stateam cu mami pe saltelele umede într-o camerã ce parcã striga speriându-ma .Unde erau ursuleții , plãpumioara caldã , desenele de pe pereți? Acele desene cu ponei si unicorni pãreau sã ma cheme înapoi .

- Mami , când mergem acasa ?
- Fi puternica .Vom merge .Acum pune-te la somn.
- Îmi cânți ceva ?
- Da .

Vocea mamei mele încãlzea parcã camera de gheațã.Cântecul mi-a reverbrat in urechi pâna am adormit .
Dar cum puteam sã înțeleg ca mami fãcuse socoteli a ceva ce eu nu înțelegeam : banii .Cã frãmântarile ei nu o lãsasera sa adoarma , gândindu-se cum va dormi fetița ei , ce va mânca si cum va trãi ? Nu .Toate acestea aveam sã le cunosc mai târziu in viațã.În aceastã viațã nedreaptã cu mine si poate cu mama mea.