Toamna anului 2004, James stă la căpătâiul tatălui său ce-și dădea ultima suflare. Chiar dacă era matur, chiar dacă era deja încercat de viață cu atâtea greutăți era prea mult de îndurat pentru un copil de numai 12 ani să-și vadă tatăl murind de o boală necruțătoare.
James fiind singurul fiu al lui Adam și Elenei primește de la tatăl său ceva ce avea să-i amintească mereu de el, un ceas cu ecranul zgâriat. În acel moment băiatul nu știa ce are să semnifice asta, însă, cu lacrimi în ochi și-l pune pe mână apoi izbucnește în plâns. Tatăl său murise, fără să-i țină vreun discurs de îmbărbătare, ci doar cu zâmbetul pe buze.
Din acel moment James realizează că a devenit stâlpul familiei și că avea să sfârșească și așa chinuita s-a copilărie devenind bărbat.
Fiind foarte săraci, Elena își folosește toate economiile cu greu strânse pentru a-i face o înmormântare așa cum se cuvine răposatului ei soț.
A fost o înmormântare cu puțini oameni, preotul nu a luat nici un ban pentru slujbă fiindcă știa prea bine situația familiei acestea. După terminarea slujbei fiecare pleacă rămânând doar băiatul cu mama sa. James își ținea mama îndurerată în brațe abținându-se să nu mai plângă.
- Dragul meu băiat, ce m-aș face fără tine? Uite că ți-am udat cămașa, cât de neîndemânatică pot să fiu. Au mai rămas câțiva bani. Spune-mi ce vrei tu să mănânci în seara asta, orice vrei tu.
- Mamă...nu trebuie să faci asta, mă mulțumesc cu orice. Te rog, du-te în față, voi veni și eu imediat. Și zâmbește, un zâmbet ce ascundea o tristețe imensă și o mare de lacrimi ce avea să vină.
- Bine, fiule. Stai cât vrei.
Băiatul se așează în dreptul crucii din lemn de la mormântul tatălui său și începe să plângă.
- ,,Tată, ai plecat și ne-ai lăsat în lumea asta rea, în sărăcia asta grea, singuri împotriva lumii. Ai plecat când aveam mai multă nevoie de tine, dar...poate e mai bine așa, te-ai chinuit prea mult cu boala ta, iar Dumnezeu s-a îndurat și ți-a pus capăt suferinței. Sunt sigur că te-a luat lângă el în Rai, iar pentru asta am să mă rog câte zile o să am Lui Dumnezeu și am să-i mulțumesc că mi-a dat un înger ca tată și că acum e acolo unde îi e locul, între îngeri. Îți promit că nu am să mă las bătut de greutăți și că am să reușesc în viață. Apoi am să îți fac o cruce din piatră în locul celei subțiri și șubrede din lemn, am să plantez flori în locul buruienilor. Asta va fi dovada că am ajuns cineva.''
Băiatul își apleacă capul peste cruce iar lacrimile cad încet șiroaie peste mormântul tatălui său.
După 16 ani...
Băiatul s-a ținut de școală în ciuda greutăților ce l-au încercat, a învățat foarte bine cu toate că lucra în fiecare zi. A reușit să-și strângă bani pentru facultate. A aplicat la o facultate foarte bună și a intrat pe bursă de merit pentru cât de bine învăța. La vârsta de 20 de ani o companie de renume a pus ochii pe el și i-a oferit un contract de muncă. După doar 3 ani și-a înființat un centru de ajutorare pentru persoanele cu diabet și în prezent este un om de succes. Are o familie fericită, o soție care-l iubește, doi copii, o fata, Antonia și un băiat, Adam. Însă nu a uitat de promisiunea făcută în acea zi la mormântul tatălui său. I-a făcut o cruce de marmură, a plantat flori și a făcut un mormânt demn de tatăl său.
- Copii, acesta a fost bunicul vostru. Veneam în fiecare duminică aici să aprind o lumânare și să mă rog. Datorită lui sunt azi cine sunt.
- Uau! Chiar așa de bun a fost bunicul?
- Da, așa a fost, așa este și așa va fi mereu. S-ar fi bucurat enorm să-și vadă nepoții, să se joace cu voi, să vă citească, să vă scoată la plimbare. Dar vă veghează de acolo de sus, sunt sigur de asta.
- Tati? întreabă Romario. De ce porți ceasul ăla vechi la costumul tău scump?
James zâmbește.
- Fiindcă e ultimul lucru ce-l am de la tatăl meu, așa îl simt mereu cu mine. Asta îmi amintește cine sunt : Băiatul cu ceasul zgâriat.
