Asking Alexandria - I won't give in
Every breath you take
I watch you slip away
You're slowly killing yourself
I won't give in
If my heart could sing,would you stay?
Would you stay and listen?
Would you stay and listen?
If my soul was torn,would you help?
Would you try and fix me?
Would you help un-break me?
Your smile, it eats me alive
And I can't turn away any longer.
Every breath you take,
I watch you slip away
You're slowly killing yourself
I won't give in
Nu sunt bine deloc.
Nu am putut să scriu. Nu mai pot face multe lucruri. Mă simt rău mai tot timpul, şi nu am puterea necesară să scriu. Prefer să ascult muzică şi să mă gândesc.
Asking Alexandria e viața mea. Nu am crezut că o să ajung să ascult aşa ceva,având în vedere că mie nu îmi plac "țipetele". Amuzant că am ajuns să îl ador pe Denis Shaforostov. Vocalistul trupei. E superb, m-am îndrăgostit de vocea lui, de felul în care arată, de tot. Ador toți membrii trupei şi sunt puțin supărată că îmi place Asking Alexandria mai mult decât Bring Me The Horizon. Erau preferatii mei. Ironia sorții e că vin în Cluj, exact unde locuiesc eu, la Electric Castle Festival şi o să merg. Asta o să fie, probabil, cea mai bună parte din vară. Cătălinele o să vină cu mine. Sper. Oricum aveam de gând să le aduc la mine acasă de ziua mea, dar cum festivalul e cu câteva zile după ziua mea, am decis să vină atunci..Sper că o să le lase părinții. Biletul pe o zi e destul de scump. Dar da,am putea să ne luăm pe toate zilele, însă nu am spus că îmi plac toți cei care o să cânte acolo. În afară de Skrillex şi BMTH nu vreau să văd pe nimeni. Nu-s fană.
Am început o nouă carte, "Speak To Me". E despre M. Crush-ul meu. Bine.. unul din ei. El este cel pe care îl plac cel mai mult. Spre deosebire de Senpai (celălat crush al meu), M e mult mai important. Însă asta nu înseamnă că Senpai nu e important. Este. Era chiar foarte important. Până ce o colegă pe care o credeam prietena mea i-a spus că îl plac. El nu a făcut nimic. Şi nici nu m-am simțit prost că i-a spus. Problema e că nu ştiu ce naiba i-a mai zis, că a început să mă evite. Ce mi-a frânt inima prima dată a fost când ieșeam de la sport, iar el chiar atunci pleca acasă. Am mers după el, la o distanță destul de mare, pentru că si eu terminasem orele. Tot ce am vrut a fost să fiu mai aproape de el, să îi privesc părul, să merg în spatele lui. Să fiu aproape de el.. Nu ştiu cum să explic. Pur şi simplu am vrut să fiu mai aproape.. Nu aş fi avut curajul să vorbesc cu el. Nu aş fi avut curajul să îl las să mă vadă că sunt lângă el. Chestia a fost la trecerea de pietoni. Eram doar eu şi el,ceilalți elevi erau mai în spate, printre care şi una dintre Cătăline. El era cu spatele la mine, şi aștepta să treacă strada. În momentul în care a văzut că mă apropii de locul în care era el, a mers în cealaltă parte, foarte departe de mine, şi aștepta acolo, la 5 metri de mine ca să treacă. M-am simțit oribil. Plecase pentru că venisem eu.. De parcă aveam vreo boală infecțioasă si era necesar să stea departe De mine.. când semaforul s-a făcut verde a trecut foarte repede, luand-o în direcția opusă casei lui. Poate că exagerez.. Dar a făcut asta ca să nu mergem amândoi în aceiași direcție. El trece prin stația de unde iau eu autobuzul când pleacă acasă. Dacă nu eram cu Cătălina, aş fi plâns. Dar am plâns mult când am ajuns acasă şi în noaptea aia..
Simțeam atâtea lucruri.. Simțeam ură, furie, tristețe, dezgust, dezamăgire, singurătate, simțeam foarte multe. Şi toate erau pentru mine. Mă urăsc atât de mult uneori încât pur şi simplu renunț la a mai plânge sau la a mai face ceva,şi pur şi simplu stau şi privesc în gol şi îmi ignor gândurile. Încerc atât de tare să mă ignor. Toți mă ignoră, deci eu de ce să n-o fac? Până la urmă, ştiu că nu o să fiu niciodată cu el. Ştiu că nu o să mă placă niciodată, ştiu că nu o să mă considere măcar simpatică. Nu o să se gândească,nici măcar pentru o secundă la mine. Pentru că spre deosebire de Alexandra, eu nu sunt atât de frumoasă. Nu am atâta talent. Nu am atâția prieteni (ea îi are pe toți din şcoală).
Uneori simt că îşi bate joc de mine.
Nu o face evident, e aşa.. o falsă. Când i-am zis că îl plac pe Senpai, a fost pentru că a zis că dacă nu îi zic se supără şi n-o să mai fin prietene. Şi ştiți ce am făcut? I-am zis. Pentru că na, când ai câțiva "prieteni" nu vrei să îi pierzi. N-o să mai pun pe nimeni la prieteni decât pe Cătăline. Ele sunt singurele mele prietene. Ea nu e. Ea nu a fost, nu e şi nici nu va fi prietena mea.
Încă mă doare. Eu țin mult la unele persoane.. Şi ea e genul de persoană care te îmbrățișează mult.. Adică pe mine. Cu mine de poartă mereu drăguț. Şi îmi place uneori.. E singura care mă pupă pe frunte, mă tot strânge de obraji, şi chiar dacă nu îmi place e okay.. Mă îmbrățișează şi îmi spune pisicuță şi mă complementează mereu. Tot timpul refuzam să îi ascult pe colegii care o vorbeau de rău. Ziceau că e o falsă. Şi chiar este. Este atât de prefăcută.. Are atât de multe fețe încât nu sunt sigură că o să ajung să le văd pe toate vreodată. True friends stab you in the front.
Luni şi miercuri au avut loc simularile. Când Senpai a terminat, a venit în atelierul în care făceam eu pictură . Pentru că am făcut 5 ore de pictură. Acolo era,evident,şi alexandra. El venise la ea. Să vadă ce a pictat. Şi eu pictasem, dar gunoiul ce-l făcusem eu era nimic pe lângă opera de artă a ei. Nu-mi amintesc exact ce s-a întâmplat atunci, dar ca de obicei el era mereu în jurul ei şi râdeau şi câcaturi.
Nu-mi spuneți că sunt geloasă, pentru că sunt. Nu-mi spuneți că le vreau răul când ei doi sunt atât de 'fericiți', pentru că nu sunt. Ea, e falsitatea întruchipată. După ce a plecat el, ea o oftat lung şi era ceva de genul "Vai nu ştiam cum să mai scap de el. Şi de prietenii lui. Nu îmi place să mă streseze când lucrez." - am înjunghiat-o mintal cu un cuțit de pictură după care mi-am tăiat gâtul cu el. Era şi diriga acolo, şi i-a zis "Eu zic să te hotărăști între ei,nu te tot juca." sau ceva de genul. Parcă acum cuțitul ăla zbura spre diriga. Iar deștepta s-a dat flatată,şi a zis ceva de genul "Vai nu nu, eu nu vreau doamnă dirigintă, oricum (numele lui Senpai) e luat." Asta e tampita sau nu,nu stiu???? Culmea e că s-a uitat discret spre mine când a spus asta,să vadă ce reacție am. E atât de falsă. Încercam mereu să mă uit în jos şi să mă prefac că nu mă afectează nimic, dar e atât de greu. Îmi e atât de greu. Urăsc faptul că plâng pentru un băiat. Urăsc asta.
Miercuri a fost de zece ori mai rău. Se tot îmbrățișau. În fața mea. Am ieșit din atelierul în care erau ei, şi am mers în altul,în care erau ceilalți colegi ai mei. Ea l-a adus acolo. L-a adus intenționat după mine. Şi nu exagerez deloc. Oriunde "mă ascundeam", apăreau şi ei. Sentimentul pe care îl simt când îi văd împreună e de nedescris. Tremur. Îmi puşcă tâmplele. Mă doare în piept. Mă doare burta. Şi mi se umple capul cu cele mai rele gânduri despre mine. Pe moment sunt în stare să mă arunc de la geam. În momentele alea consider că eu sunt un nimic. Că o să mor singura şi că nici un băiat nu o să se îndrăgostească de mine. Nu ştiu de ce face asta.. Nu realizează că îmi face rău? Nu e proastă. Cu siguranță o face intenționat.. Nu e handicapată ca să nu îşi dea seama că eu sunt fata care îl place. Pentru că ştie prea bine. Şi el ştie. Dar hei..eu sunt şi invizibilă, şi preşul lor, şi desigur, eu nu am sentimente.
Vineri a fost cel mai rău.
A fost ziua ei. A fost super drăguță ca de obicei, ne-a dat ceva prăjiturică cu cocos, m-a pupat pe obraji.. Chestii din astea. Numai că în pauze el venea iar. O căuta ca să-i spună la mulți ani. Ce m-a deranjat şi m-a făcut să vreau să îmi tai gâtul a fost când el a chemat-o pe hol, probabil să o pupe şi chestii..sau să îi dea un cadou,nu ştiu.. oricum,când el a chemat-o ea a început să râdă şi să spună că nu e ziua ei, să îl invinovateasca , ca nici măcar nu a reținut când e ziua ei. Ce e in neregulă cu ea?! Ce? Cred că Senpai s-a simțit prost.. Dar apoi oricum au dispărut împreună. Cât mă doare..
Nu mai pot scrie.. mă simt foarte foarte rău.
