Vantul vaii iadului umbla precum un inger al mortii prin padurea tacuta a Transilvaniei.
Luna se lasa acoperita cu fasile negre ale norilor cu razele ei albe care coborau pe pamant isi chema cel dintai fiu afara.
Noaptea grea coboara pe pamant iar dihanile padurii,spre cer, incep sa urle ingrozitor.
Pe mormintele asupritorilor sta cladita inchisoarea sufletelor pierdute,castelul celui dintai fiu al noptii.
Conacul negru cu zidurile ce-i plang cu lacrimi sangerii,precum o poarta infernala isi deschideusainvechita din lemn negru chemand o noua victima sa ii calce pragul.
La geamul transparent,murdarit de praf si de vreme,chipuri palide cu coltii dezveliti intr-un ranjet bolnav te invita sa le intri in casa.
Cand victima le calca pragul,la vechiul clavecin cu lemnul putrezit si clapele ingalbenite incepe sac ante o simfonie funebra,care cu acordurile sale mortale te fac sa simti in nari mirosul de mormant proaspat si de lemn rece de stejar.
Cand vampirul cu gesturile sale bolnave , cu ranjetul demonic si cu ochii galbeni ce ii stralucesc nebun in intuneric apare din umbra in fata ta,groaza iti poseda trupul si precum un parazit ce isi secreta otravurile te paralizeaza.
Coltii stralucitori si ascutiti se infig in gatul tau,tu incepand sa iti urli durerea si groaza apasatoare.
Cand se hraneste si cu ultima picatura de lichid cald si dulce,ametit de placere si cu poftele stinse mergand ca un betiv vampirul iese din ascunzatoare.
Cu chipul alb, manjit de sange si schimonosit intr-o grimasa de durere,isi ridica capul la luna.
Privind astrul magic,din ochi incepand sa ii curga lacrimi de venin,vampirul isi urla nebunia in noapte!
