Troubles [ vol. II ]

Prolog

                    P R O L O G

Un tipat puternic mi-a parasit gatlejul uscat. Am continuat sa zgarii cu unghiile podeaua facuta din piatra ca si restul celulei in incercarea de a ajunge cat mai aproape de micutul pat aflat intr-unul din colturi. 

- Rămai acolo, puiule ! am implorat viata ce vrea sa se nasca. Nu se poate sa iasa acum. Mi-am inconjurat cu mainile pantecul incercand sa il tin acolo inauntru, in siguranta, cat mai mult posibil, dar era in zadar. 

Convulsiile devenira din ce in ce mai puternice, urlete de durere continuand sa iasa la suprafata. Cu lacrimi amare m-am ridicat de pe jos indreptandu-ma spre jaful de pat ce se afla in incapere. Tare imi era ca avea sa se rupa odata ce ma voi aseza pe el, dar asta nu s-a intamplat. O alta lovitura de-a pruncului mi-a facut corpul sa se indoaie de durere, simtindu-mi oasele cum se rup. Bebelusul din interiorul meu continua sa se impinga in speranta de a iesi afara facandu-mi astfel corpul sa fie lovit de o asemena durere pe care nu o puteam infrange.

Mi-am infipt unghiile in lemnul putred al patului pana le simteam cum mi se smulg din carne. Vroiam sa imi tin picioarele stranse ca sa nu ii dau voie sa iasa, sa il pastrez in mine, sa nu il las sa fie distrus de monstrul ce m-a adus aici, ce m-a chuit atata timp. Nu o sa las inca o viata sa piara datorita lui. Am scarsnit din dinti, simtindu-mi tot corpul imbibat in sudoarea ce era peste tot, pe frunte, pe corp... Incercam sa im calmez respiratia, sa o fac sa revina la normal, dar era imposibil. Inima imi bubuia necontrolat, bubuiturile rasunand in urechiile mele ca o toba batuta pe tipul unei parade. Plamanii imi galopau in piept.

Oricat de patrunzatoare ar fi fost durerea, de violenta, de intensa, nu vroiam sa se termine. As putea sa o suport la infinit daca asa as sti ca pot sa pastrez pruncul in mine, in siguranta. Pentru ca odata ce va fi nascut, va fi luat de langa mine. 

Urletele mele rasunau cu un ecou printre peretii celulei. Mi-am despartit picioarele intr-un hohot de plans, suvoiul de lacrimi ajungand pana la sanii mei. Contractiile pantecului se amplificara inca o data, lovindu-ma ca un bici ascutit din fier si am simtit miscarea copilului in mine, incercand din rasputeri sa iara afara. 

Tipetele mele au facut garzile sa intre in actiune, oricat de mult as fi incercat eu sa le inlatur. Usa s-a deschis cu un zgomot puternic pe ea intrand nimeni altul decat Duvall care ma privea cu un ranjet pe fata cand mi-a vazut starea.

 S-a apropiat mai mult de mine, ridicand carpa ce se presupunea ca trebuia sa ma acopere si privi intre picioarele mele ce tremurau neincetat. Lacrimi imi ieseau suvoaie din ochi, ca un rau proaspat dezghetat dupa o iarna crancena odata ce am realizat ca nu mai pot retine copilul din  a se naste.

Pentru a treia oara, bebele insetat de nevoia de a iesi afara din singurul loc in care iti puteam oferi siguranta maxima, a lovit cu atata putere incat aproape ca m-a lasat inconstienta pe micutul pat, langa Robert Duvall, omul ce se uita cu o privire sadica la mine, parca hranindu-se din tipetele, lacrimile si durerile mele. Mi-am simtit pruncul alunecand din ce in ce mai mult din interiorul meu, lasand o goliciune si un sentiment ce ma facea sa vreau sa mor decat sa privesc la ce avea sa se intample in continuare.

- Inca putin, Maya! vocea diavoleasca mi-a rasunat in urechiile care piuiau de la durere. Hohotul de plans mi-a facut pieptul sa se ridice brusc, lasand impresia ca ar fi fost aproape sa se rupa datorita trupului meu sacatuit de puteri.

Coloana mea s-a indoit brusc, fara stirea mea, si as putea sa jur ca nu mai era mult si se rupea. Cu ochii plini de lacrimi, incetosati, am privit la mosntrul ce astepta cu mainile intinse sa scot viata ce se zbate in mine. Si atunci, am simtit. Am simtit doua batai de la doua inimi. Una a mea si una a fatului. Si asta a fost tot ce am mai putut simti ca apoi temnita sa fie imbibata intr-un tipat puternic de-al meu acompaniat cu un plansetele copilului. Era viu.

Desi durerea inca imi secatuieste corpul de puteri, nu o sa mor. Cand am reusit sa deschid ochii si sa privesc in jurul meu, monstrul deja statea in brate cu copilul meu. Am urlat disperata, incercand sa ma ridic si sa imi iau puiul din mainile slinoase si plinde de venin al omului ce imi distruse viata dar el fusese mai rapid ca mine, astfel ca ma impinse cu o mana la loc, pe pat.

- O fata! a spus acesta continuand sa ranjeasca. 

Nu! Nu! Nu pot sa il las sa mi-o i-a! Lacrimi de bucurie dar si tristete au continuat sa tasneasca din ochii mei. E fata! Am o fetita! 

Mi-am privit copilul ce statea in bratele diavolului care acum erau ridicate in aer, privind copilul, fetita, ca pe un zeu. Plangea puternic, corpul ii era acoperit de sange. Eu plangeam dupa ea iar ea dupa mine.

- Te rog! am implorat intinzandu-ma dupa trupui barbatului ce se departa tot mai mult de patul in care zaceam.

Tot ce imi doream era sa o vad.. sa o strang tare la piept, sa o calmez. Sa ii privesc ochii, sa vad daca are aceasi ochi verzi ca smaraldul la fel ca si tatal ei, parul castaniu intunecat, privirea blanda...

- Nu! Copilul merita sa moara! Asa cum a murit si James, asa cum ai vrut si tu sa ma omori pe mine! Tare pacat ca voi fi silit sa o omor!  Foarte frumoasa fetita a mai facut si Styles cu... tine, vorbele sale au rasunat cu scarba 

Si spunand acestea, s-a intors si a plecat trantind usa in urma lui. Plansetele copilului auzindu-se din ce in ce mai putin pe masura ce se departa de mine. Cuprinsa de o doza de energie, am reusit sa ma ridic si sa fug spre usa de metal in care m-am izbit cu putere, picand apoi la podea, in speranta ca avea sa pice din balamale ca sa pot merge la copilul meu. Fata mea. 

- Nu o sa mor! O sa te aduc inapoi la mine, fetita mea! am soptit printre suspinele ce imi intepau pieptul.

Nu o sa mor! 

O sa imi recapat fata!