Werewolf Love

Capitolul 2

Plină de praf şi pânze de păianjeni, cu mobila distrusă de termite şi cu majoritatea geamurilor sparte, aceasta era casa în care tocmai se mutase marele „vârcolac negru". Nu reuşea să observe nici măcar un colţişor cât de cât decent. Totul era o harababură. Şi asta numai din cauza nenorociţilor aceia de vampiri. Dacă nu l-ar fi localizat atât de rapid, el ar fi putut să-şi recapete forţele şi să fie pregatit pentru o altă confrutare. Însă în starea în care se află nu poate să permită pierderea altor oameni. La ultima confruntare cu ei, pierduse deja prea mulţi oameni, iar unii fuseseră gravi răniţi.

-  Ee, haide. Nu poate fi aşa de rău. Trebuie să fim pozitivi! Trebuie să ne păstrăm aura pozitivă şi să o îndepărtăm pe cea negativă. Încearcă să-l încurajeze prietenul lui cel mai bun, dar când îşi arunca iar privirea în jurul casei, numai pozitiv nu putea să stea el.

- Dacă nu încetezi cu porcăriile tale feng shui, toată podoaba ta capilară se va transforma în pămătuf.

- Bine, bine... Negativistule. Deci domnule Brandon, ce ai de gând să faci? Brandon se întoarse să-şi privească prietenul. Acesta de data aceasta avea o privire serioasă, dar totuşi i se vedea şi un strop de îngrijorare...îngrijorare pentru el.

- Trebuie să fac o listă cu tot ce trebuie înlocuit în această cocioabă, de la parchet până la mobilă posibil chiar până la instalaţia electrică, după trebuie să aranjăm...

- Stop, stop, stop... Nu la asta mă refeream. Mă refeream cu noii noştri vecini. Ai de gând să îi cunoşti printr-o invitaţie oficială sau vom sta tăcuţi până unu din membrii lor vor ajunge să ne spioneze ca să vadă dacă sunt în singuranţă sau nu.

- Vom vedea mai târziu acest aspect. Acum să ne ocupăm de casă. Dacă vor să ne spioneze, măcar să aibe ce să spioneze, iar dacă îi vom invita oficial, să avem măcar în ce să-i invităm.

După ce îşi făcu puţină ordine în gânduri se întoarsă din nou cu faţa spre casă. Deja începea să regrete decizia de a se muta în Leavenworth.

***

Toată haita se agita de colo-n colo. Toţi se îngrijorau că nu vor termina pregătirile pentru ceremonie la timp. Inclusiv Abby avea puţine emoţii. Nu reuşea să-şi găsească locul în cameră. Nu treceau bine nici cinci minute că se muta ba de la birou în pat, ba din pat la birou.

- Abby, Abby! Intră val vârtej în cameră Adelina.

- Adelina! Ce faci tu aici? Tu nu trebuia să fi la şcoală ?

- Doar nu credeai că o să ratez ceremonia! Abia aştept! Sunt aşa încântată, prietena mea cea mai bună va fi căpetenia haitei! Şi pot zice şi prima fată în acest rol! Sunt aşa mândră de tine! Cum eşti? Ai emoţii?

- Mă bucur că ai venit. Da, am puţine emoţii, dar vor trece repede. Sper însă să fie totul cum vrea tata, şi-a dat atât de mult silinţa în a mă antrena şi învăţa, nu vreau să-l dezamăgesc.

- Vei fi un lider de nota zece! Am încredere că te vei descurca.

- Mulţumesc că eşti alături de mine.

După ce se îmbrăţişară, Abby o îndepărteză puţin pe Adelina şi se uită suspicios la ea.

- Stai puţin, azi nu trebuia să ne vină un coleg nou la şcoală ?

- Păi...ba da.

- Şi cu el ce s-a întâmplat? Ştiu că erai foarte încântată de acest nou venit.

- A...păi şti tu...L-am adus cu mine.

- Ce ai făcut?! Adelina şti bine că persoanele neautorizate nu au voie să treacă pe teritoriul nostru, unde e? O întreb devenind din ce în ce mai agitată .

- Păi nu ai de ce să te îngrijorezi deoarece practic nu e pe teritoriul vostru, e pe un acoperiş de-al vostru. Şi el e demon ca mine, aşa că de data asta am ţinut cont de regulă şi cum amândoi putem zbura, am reuşit să venim fără a avea probleme, nu voiam să repet evenimentul de data trecută când toată haita îl alerga pe săracul Joey pe aici. Deci...Surpriză!

- Tot nu îmi vine să cred că l-ai adus aici pe Joey fără să-mi zici măcar. Hai afară să-ţi luăm prietenul de pe acoperiş.

Când să ieşim din casă, prin faţa noastră trec trei bărbaţi alături de Robert cu o scară.

- Umm, Robert, ce faci cu scara?

- Bună Adelina! Păi şti tu Abby, o pasăre nocturnă se află pe acoperişul casei mele. Trebuie dată jos cumva.

- Această pasăre e cumva băiat?

- Da. De unde şti asta... Nici nu apucă să termine propoziţia, că privirea i se întoarce dintr-o dată spre prietena mea. Adelina...iar ai adus băieți pe teritoriul haitei ?

- Da, dar măcar de data asta nu mai e om...

- Trebuia să-mi dau seama că tu eşti vinovată că un demon stă pe acoperiş.

- E noul nostru coleg şi trebuia să i-l prezint lui Abby...

- Minunat. Alt copil de care trebuie să am grijă.

- Robert mai spune-mi copil o dată şi îi zic lui Horia că vrei să te reproduci deoarece eşti atât de dornic de a avea grijă de unul.

- Păi şi dacă aş vrea, ce treabă are Horia?

- Fiind soţul tau trebuie să-ţi ştie gândurile.

- Ţi-am mai zis că nu sunt gay, şi dacă aş fi DE CE SUNT EU SOŢIA?

- Pentru că eşti mai feminin şi mai pensat. Se aude vocea lui Horia din spatele lui Robert. Bună Abby, Adelina. Ce faceţi?

- Mergem să-l dăm pe Troy jos de pe acoperiş, tu ce faci ?

- Mergeam să văd de ce toată se adună la casa lui Robert, credeam că-şi oferă în sfârşit serviciile...ce dezamăgire.

***

Nimic nu mergea cum trebuie. Până şi instalaţia electrică trebuia reînoită, să nu mai zic de reţeaua de apă. Totul era un dezastru. Trebuie să ies afară să mă relaxez.

***

- Adel, eu o să alerg puţin prin pădure înainte de ceremonie, trebuie neapărat să mă relaxez şi să scap puţin de stres.

- Ok Abby, eu te voi aştepta în cameră pentru a te machia.

Fără să mai zic vreun cuvânt am plecat.

Aparent alergatul prin pădure nu a reuşit să mă calmeze precum speram. În timp ce mă îndreptam spre poieniţă, deveneam din ce în ce mai agitată din cauza poziţiei pe care urma să o preiau de la tata.

Eu să fiu Alfa...doar gândul acesta mă sperie. Nu vreau să dezamăgesc pe nimeni, vreau să le câştig încrederea oamenilor mei şi să le arăt că sunt capabilă să le ofer tot ce e mai bun.

Dar aici poate intervini şi problema de a face greşeli. Dacă nu sunt pe placul lor, dacă în loc să prospere sub conducerea mea, se va duce totul de râpă...Ce voi face atunci?

Fiind prea cufundată în gânduri, nu am sesizat că de fapt nu eram singură în poieniţă. Toate simţurile îmi erau în alertă. Mi-am întors privirea spre micul lac ce se afla în centrul poieniţei. Pe partea cealaltă a lacului stătea întins un bărbat. Aparent nu-mi sesizase prezenţa. Elementul surprinză era esenţial într-o confruntare, deci era perfect. Am încercat să mă apropi, însă vântul nu a ţinut cu mine, foşnitul frunzelor l-a trezit la realitate. Acum privirea lui era aţintită asupra mea.

- Cine eşti tu?