Amor

Prolog

          Mă plimbam buimacă printre rândurile de scaune din sala aeroportului, așteptând ca plecarea zborul meu să fie anunțată. Sunt agitată, dar totodată fericită căci am ocazia să încep o viață nouă.

          Părinții mei m-au părăsit când aveam o vârstă destul de fragedă, în tot acest timp una din surorile tatei a avut grijă de mine împreună cu soțul ei, acest lucru motivându-mă oarecum să învăț să am grijă de mine. Acum câteva luni, tata a dat primul semn de viață după ani buni de absență spunându-ne că a divorțat de mama și că ea nu vrea să mai audă vreodată de familia noastră. Vestea nu a fost bine primită, căci eu îmi doream ca măcar acum să am parte de iubirea lor.

          Pentru câteva secunde am rămas nemișcată, auzind anunțul făcut de vocea ce se auzea în întreg aeroportul, avionul meu pleacă în 5 minute. N-am stat mult pe gânduri, am apucat mânerul geamantanului trăgându-l după mine și fugind spre avion.

          ━ Zborul 22 va decola în două minute!, vocea răsună din nou în aeroport, iar eu alergând prin mulțime cu grija să nu dau peste cineva mă rog să nu pierd zborul.

          Răsuflu ușurată când ajung, îi arăt biletul stewardesei aceasta dându-mi cale liberă spre intrarea în avion. În mai puțin de două minute m-am așezat pe locul meu privind pe fereastra micuță a avionului prin care se puteau vedea luminițele ce dădeau nopții un aspect și mai plăcut.

          Un minut mai târziu avionul decolează și-mi închid ochii pentru câteva secunde, faptul că las o parte din mine aici nu-mi vine tocmai bine. Nu voiam să fac ce trebuie, firar să fie, ci ceea ce simt, doar că... nu mai simt nimic, decât un mare gol în suflet.

          Las în urmă acei puțini prieteni ce cu greutate am reușit să-i păstrez, îmi las mătușa ce în toți acești ani mi-a fost ca o mamă încercând să mascheze lipsa părinților. Tot aici las și clipele petrecute cu el, băiatul ce mi-a promis că dacă vreodată va pleca, se va întoarce după mine. De ce mi-a fost cel mai frică, s-a întâmplat, a plecat în urmă cu un an fără vreo explicație, și-a încălcat promisiunea căci nici azi nu a dat vreun semn.

          Încerc să-mi întemnițez inima, dar ce strădanii fără succes, căci dorul e tot mai mare de atunci. Am suferit foarte mult, inimii îi trebuie timp să se vindece.

          Singura persoană care avea un control nebun asupra mea era el, acel control încă persistă, căci dacă și-ar face anunțată întoarcerea, pentru mine nimic înafară de el nu ar mai conta, aș lăsa totul pentru a fi cu el. Visele rămân vise, astăzi îl las aici, mă rup de el chiar de doare. În viață unele lucruri, oricât ar durea îmi vor aduce fericirea până la urmă, eu sper la fericirea mea și știu că va veni, iar pentru ea îmi iau la revedere de la Los Angeles!

          Nici nu-mi dau seama cât de repede au trecut orele de zbor, totul a fost atât de plăcut și liniștit. M-am ridicat de pe scaun și m-am uitat la cei din jurul meu, mulți vor începe o viață nouă, exact ca mine. Am început să merg spre ieșire zâmbindu-le stewardeselor acestea zâmbindu-mi la rândul lor.

          Am intrat în aeroport mergând să-mi recuperez bagajul, ajunsă la mulțimea de oameni încerc să-mi observ bagajul, un geamantan albastru deschis nu foarte mare. Îl zăresc și merg spre el, îl iau în mâna dreaptă și mă îndreptat spre ieșire.

          Odată ieșită din clădire am verificat bilețelul din buzunarului hanoracului unde aveam scrisă adresa la care trebuie să ajung, zâmbesc slab în colțurile gurii când simt hârtia în buzunar, o scot și fac un gest scurt din mână unui taxi. Urc pe bancheta din spate și așez geamantanul lângă mine.

          ━ Mă puteți duce la această adresă, vă rog?, am despăturit hârtia arătându-i adresa, iar el a aprobat din cap și a pornit.

          E prima dată când vin în San Diego și deja mă simt ca acasă, probabil corpul meu știe că aici am să petrec o perioadă lungă de timp. Am intrat pe o străduță, unde case zugrăvite în culori deschise stăteau una lângă alta, mici garduri din fier înconjurau partea de iarbă și flori din fața casei. Copacii înalți, cu frunze de un verde minunat păreau că mă așteaptă de ani buni, totul face să pară din ce în ce mai plăcut acest loc. Mașina se oprește, iar taximetristul îmi spune un simplu "aici e", zâmbesc și îi plătesc traseul după care iau geamantanul și ies, mașina dispărând în mai puțin de un minut.

          Am tras cu ochiul la numărul casei de pe hârtie, 264, eram fix în faţa casei cu acest număr, taximetristul își făcuse treaba foarte bine. O casă violet pal, cu geamuri și ușă albe, am înaintat privind în jur având un zâmbet mare pe buze, casa aceasta e minunată, atât de bine făcută încât cred că a fost creeată special pentru mine.