Pur si simplu Eu.

2. Ruine

De obicei imi place sa ma plimb singura prin locuri abandonate, si din intaplare ieri am dat de un "castel" daca asa ii se poate spune, foarte mic evident. Imi placea cum arata, pietrele erau foarte reci si consumate, aveam impresia de a fi intr-un vis ciudat. Nu sunt o fire fricoasa, asa ca am intrat fara nicio problema. Totul era pustiu. Batea usor vantul, si sunete ciudate imi provocau fiori, respiram adanc cu ochii inchisi si pumnii stransi. Am dat de o usa de lemn, usor rafinata, dar evident foarte consumata. Stateam in fata usii ca proasta, pana mi am dat seama ca asa voi sta mult timp, pentru ca evident, lipsea manerul. Nu imi venea sa cred, o usa fara maner? Asta vazusem doar la sala unde ma antrenam. Ma rog, in timp de 20 de mimute m am tot chinuit sa inteleg cum sa deschid acea usa, si intr-un final mi am dat seama ca nu era o usa, ci un tablou. Mortii ma-si de tablou. L am dat jos de ciuda. Iar in spatele lui, o carte. Am luat cartea in mana si cu mana am inlaturat tot praful. Era o carte care parea mai mult o piesa de muzeu, ornata cu aur ce rafigura un copac foarte batran in apropierea unui rau. Vazusem deja acel copac, stiam exact unde se afla, dar inainte voiam sa deschid piesa de muzeu, care aparent era inchisa cu un lacat foarte ciudat. Am ramas acolo o noapte, pentru cat poate fi spaimantatoare ca idee, imi placea acolo. Ploua incet, si sigur parintii mei nu imi duceau lipsa.