𝗜𝘀𝗮𝗯𝗲𝗹𝗹𝗲

Prolog

„—Dacă faci asta, s-ar putea să nu te mai întorci...nici moarta dar nici în viață."

          Prefer să cred că nu e așa. Prefer să cred că mă voi întoarce triumfătoare. Ținând cont că asta a fost singura mea încurajare. Am fost încurajată cu frică, deznădejde și lașitate. Ei bine, eu nu sunt așa și mă voi razbuna. Nu am avut pe nimeni alături și probabil că m-am aruncat într-un tunel întunecat fără de sfârșit, dar nu voi ceda. Nu acum când am ajuns atât de departe. Le voi smulge inima din piept, celor ce m-au adus în situația asta, așa cum au făcut-o ei cu mine.

          Simţeam cum respiraţia mea era din ce în ce mai accelerată de parcă nu mai aveam aer, iar suspine îmi ieşeau încontinuu' printre buze fără ca eu să le pot opri. Lanţurile ce le aveam înfăşurate în jurul încheieturilor îmi ardeau pielea, săpându-mi lent în carne. Puțin timp mai aveau până să îmi atingă oasele. Singurul lucru care reușea să mă țină departe de zbuciumul durerii era, vocea lui. Unicul lucru care reușea să mă atingă și să nu mă doară, cel puțin, fizic.       
Vocea lui mă ținea cu picioarele pe pământ. Glasul pe care mă chinuiam să nu-l uit vreodată. Cu toate că abia reușeam să îl mai reproduc în minte, exact așa cum era defapt in realitate. Acum știam sigur că în viață nu este important să îți faci amintiri ci să-ți trăiești clipa. La momentul oportun. Pentru că amintirile nu vor rămâne niciodată cu noi, se vor pierde într-un loc în care nu le vom mai găsi cu siguranță niciodată.

„—Oamenii pot fi lipsiți de credință, Belle. Nemiloși și răi. Singurul lucru care contează cu adevărat este că îi vom înfrunta împreună."

          Vorbele pe care mă chinuiam din răsputeri să mi le amintesc erau acestea. Cuvintele sale de dragoste mă îndemnau să rezist și să sper că nu o să plec atât de repede la el, ci că mai am o fărâmă de viață de trăit, chiar dacă nu, alături de el.

          Şina spinării era cea mai dureroasă parte a corpului. Simţeam cum durerea mă ardea pe interior, atât în zona afectată cât şi în celelalte părţi omise de către diavol în persoană, la ultima ședință de tortură. Pentru el, nu era destul că mă supunea la chinuri fizice violente, mai adauga pe lângă asta și frământări sufletești. Îmi forța inima să retrăiască acele dureri, dureri pe care încă nu le-am depășit și nici nu cred că le voi putea depăși vreodată. Nu voi putea trece atât de ușor peste moartea acelei persoane. Pentru că odată cu el s-a dus și o parte din mine. Singurul regret al meu este că acest diavol, îmi cunoaște toate punctele slabe. Însă ce nu știe el încă, e că punctele slabe înseamnă putere. Am învățat de mult că puterea mea nu pleacă de la extaz ci de la agonie.

—Eşti rezistentă şi puternică.

—Du-te dracului!

          Am şuierat printre dinţi, simţind cum gustul metalizat al sângelui îmi atacă limba. Nici nu îmi dădusem seama până acum că din nou îmi spărsese buza. Aproape și uitasem de pumnul primit adineaori. Aproape.

—Mă întreb, oare cine-o fi sub masca aceea?

          Mă-ta! Am spus-o pentru mine. Cu toate că voiam să strig tare. Luând în calcul experiența mea de viață, schingiuitorul din fața mea era un laș. Își ascundea identitatea după o cagulă și își masca vocea cu un dispozitiv de camuflare al vocii. Eram înspăimântata de el pentru că nu aveam putere, eram bine legată și fără apărare. Dar pe cât de îngrozită eram eu de el, vedeam cum el este cu mult mai terifiat, de mine. Îi era frică de ceea ce ar putea face o persoană îndurerată dacă ar scăpa de aici. Îi era teamă de ceea ce i-aș putea face, de ceea ce îi voi face. Pentru că n-am de gând să mor, nu azi.

          Bărbatul păşi spre mine. Privirea din ochii săi mă înspăimânta de-a dreptul, acel foc mânios ce-i ardea sufletul şi acea ura ce se putea observa doar din felul în care păşea spre mine, de parcă abia aștepta următoarea sesiune de chinuială. Și de ce toate astea? Ei m-au adus aici, ei mi-au luat inima! Aș fi trăit fericită departe de acest loc, fără să mă mai întorc vreodată!
Deşi eram bine încătuşată, îmi era frică, nu de el sau de oricare alt diavol din acest bârlog, ci de ceea ce aveau de gând să-mi facă în continuare. Îmi era teamă de ce va urma mai departe, ştiam că nu avea de gând să-mi afle secretul şi să mă demaşte în faţa lumii, nu acum, nu încă. Puteam să văd care este planul său.

          Să mă distrugă.

          Imediat cum fierul încins mi-a atins din nou spatele,de data aceasta o nouă porţiune a sa, durerea mi-a invadat întreg corpul, punându-mă din nou în genunchi şi făcându-mă să urlu din răsputeri. Cu toate că zbieram atât de tare, el a continuat să-mi apese fierul pe şira spinării, astfel corpul fiindu-mi din nou acaparat de groază. Mă zbăteam şi urlam din toţi plămânii, la fel de trei zile încoace, apoi venea îmi prindea bărbia plină de praf şi sânge şi mă ridica în picioare, iar dacă refuzam sau pur şi simplu datorită durerilor monstruos de puternice și a rănilor de pe trupul meu, nu puteam rămâne dreaptă, aşa cum îşi dorea el... o lua de la capăt. Se mira de fiecare dată, de faptul că reuşeam să rămân în genunchi dar cu capul sus, când eu eram mutilată. Probabil că de la atât tratament ce mi-a fost aplicat în zilele acestea, m-am învăţat cu suferința. Dar sinceră să fiu, şi eu mă miram de faptul că mai trăiesc. Mă miram de faptul că durerea nu mi-a luat încă minţile, dar probabil că nici mult nu mai avea.
          Voia cu orice preţ să mă defăimeze, voia ca atunci când lumea îmi va afla secretul să fiu desfigurată sau posibil moartă.

          Încheieturile de la mâini şi de la picioare le simţeam umflate şi aproape ciuntite din cauza lanţurilor ce erau în permanenţă foarte fierbinţi. Mă lovea cu pumnii şi picioarele din nou şi din nou şi din nou... până când corpul meu nu mai putea suporta atât de multă durere şi ajungeam într-un final să mă prăbuşesc de tot pe jos şi să rămân inconştientă vreo câteva ore.

—Mă întreb unde îţi sunt salvatorii? Face o pauză scurtă. Unde sunt ceilalţi justiţiari?

          Inima începuse să bată mult mai repede atunci când l-am auzit vorbind. Eram încă în picioare, posibil că mai aveam doar puţin timp înainte să îmi pierd cunoştinţa, iar el văzând asta s-a gândit că ar fi mult mai bine pentru distracţia sa, ca eu să fiu conştientă. Îmi deschid ochii încet, totul îmi este neclar până când imaginea începe încet-încet să devină mai clară. Acelaşi bărbat mascat în faţa mea, solid şi înalt. Aş fi vrut să deschid gura, dar nu pentru a-i răspunde la întrebare ci pentru a-i arata semnul meu de batjocorire şi dispreţ, azvârlind ceva din gură pe faţa lui.

—Dacă nu-s pe drum încoace, salvează lumea de bastarzi ca tine! I-am scuipat-o eu în cele din urmă, parcă cu o ultimă suflare.

          Se apropie din nou de mine, iar cu o mişcare bruscă a mâinii sale îmi prinde podoapa capilară în pumnul sau puternic încleştat şi mă trânteşte violent de dureros jos. Mă obligă să-l privesc în ochi, ținându-mi bărbia ridicată-n sus și trăgându-mă de păr pe spate. Mă simțeam atât de amețită încât abia puteam să îl văd cu toate că era la nici câțiva centimetri distanță de mine. Eram slăbită nu doar din cauza bătăii pe care o luam destul de des, ci datorită lipsei de mâncare și apă. Gâtul îmi era uscat și mi-l mai umezeam din când în când cu sângele pe care nu mai aveam putere să-l scuip ci îl înghițeam doar că să nu mor, înecată.

—O să-ți scot inima la propriu din piept de data asta!

          Terminând amenințarea, îmi eliberează fața și părul, iar respiraţia îmi devine din ce în ce mai accelerată şi simt cum rămân fără aer atunci când bocancul său face contact cu faţa mea.

P.S. Stiu ca am pus cartea in ciorne de foarte multe ori și am editat multe capitole. Dar de data asta rămâne varianta finala. Nu o voi mai retrage in ciorne. Sper sa ma urmăriți in continuare ^-^. Lectura plăcută! 😇