Cateodata stau si ma gandesc daca as fi ca toti ceilalti as avea mai mult noroc? Adica as putea sa ma simt implinit daca as arata ca ei? Oare cum ar arata o seara in care m-as pune in patul meu sau o dimineata cand m-as trezi morocanos? Oare amintirea primei zi de scoala ar fi alta? Cum ar putea fi o zi de nastere fericita sau mancarea buna care m-ar astepta acasa de fiecare data cand as veni infometat de la scoala?
In fiecare zi aceste intrebari imi umbla prin cap si parca nu pot sa le stapanesc. Se plimba nestingherite prin mintea mea si nu am control asupra lor.
Astazi este inca o zi friguroasa din iarna grea care s-a napustit asupra noastra. Sufocat de atata tristete m-am gandit sa ma plimb prin parculetul de alaturi, dar ca de obicei am vazut veselia din ochii copiilor care nu vor intelege niciodata cum este sa fi ca mine. Mereu ma gandesc oare Dumnezeu a vrut ca eu sa fiu acela care poarta aceasta tristete pentru ca sunt puternic? Stia oare ca ma voi descurca sa traiesc asa? Din nou mintea mea era plecata si cu greu am realizat ca frigul de afara ma incoltise. Aveam mainile inghetate si tremurande, genele acoperite de neaua alba si pura, iar obraji rosii se aratau sfiosi dupa fularul artagos care ii acoperea. M-am hotarat sa pornesc spre casa, sa ma cuibaresc langa semineul din sufragerie si sa incerc sa imi amintesc ce frumoasa era copilaria.
Cand am ajuns acasa m-am asezat incet pe fotoliul de langa semineu cu cana mea de ciocolata calda si am inceput sa ma pierd in albul peretelui, amintindu-mi o intamplare care inca statea aprinsa in inima si mintea mea.
Imi aduc aminte parca ar fi fost ieri, eram mic, stateam cuminte langa soba cu masinutele mele preferate si ma jucam linistit, iar gandul mi-a fugit spre miile de jucarii colorate pe care le aveam in mansarda casei.
Fara a ma vedea nimeni am urcat usor pe scari si am deschis usa mansardei incet. Cand am intrat acolo primul meu gand a fost intreptat catre mama (fiinta care este vesnic prezenta in gandurile mele) si cum stateam impreuna si ne jucam in acel patut cu miile de jucarii. Acum mansarda era parasita, uitata de vreme, imbatranita in singuratatea sa. Panzele de paianjen o acopereau, iar cutiile in care se aflau amintiriile mele erau din ce in ce mai uzate. Patutul in care adormeam adesea acum era rupt si murdar.Cu fiecare pas pe care il faceam podeaua scartaia si mai tare, iar mie imi dadea fiori. Aveam doar zece ani cand am intrat ultima data acolo. Desfaceam cu grija cutiile si imi cautam jucariile vechi, dar defapt cred ca intrasem in mansarda doar pentru amintirile cu mama. Intr-un moment scufundat in gandire am zarit perdeaua de la fereastra care odata era alba, iar acum griul o acaparase, era rupta, zdrentuita. Fereastra avea geamurile fumurii de la praful care se asternuse in tacere. Intr-un colt al mansardei am vazut o cutie frumoasa, erau bijuteriile mamei si parca totusi nu mai erau la fel. Ma simteam atat de mic printre acele lucruri imbatranite.
Dintr-o data mi s-a facut frig, dar si frica de locul acela parasit. Fara mai cotrobai prin lucruri am fugit pe scari, trantind usa care scartaia. Parca as fi lasat acolo o parte din mine pentru ca mereu cand ma gandesc la mama imi vine in minte aceea mansarda.
Si totusi aveam doar zece ani cand am indraznit sa mai intru acolo. A fost ultima data cand aceea usa s-a mai deschis. Am hotarat ca indiferent de ce se va intampla acela va fi templul mamei. Imi e de ajuns sa ma apropii usor de usa mansardei si inima imi bate din ce in ce mai tare, o simte pe mama.
Amintirea s-a ascuns din nou in inima mea atunci cand ibricul de pe foc a suerat scurt. Mintea mea s-a intors inapoi in prezent si am realizat ca focul din semineu se stinsese, iar ciocolata calda se racise. M-am ridicat brusc de pe fotoliu si am pasit domol spre bucatarie. Pe frigider statea grandios o fotografie de-a mamei, zambetul ei mereu ma facea sa ma simt mai bine, pentru cateva secunde golul din suflet se umblea cu chipul ei, dar apoi realizam ca singuratatea din casa va exista mereu. Fereastra de langa usa mi-a prevestit venirea serii. Trebuie sa aprind focul si s-a ma pregatesc pentru o noua zi.
Cu fiecare zi care trecea imi dadeam seama ca sunt mai puternic si aveam impresia ca mama ma ajuta sa fiu asa. De acolo de sus ma vecheaza tot timpul, are grija ca eu sa rezist fara ea.
Nu sunt ca toti ceilalti, dar ziua de azi mi-a aratat ca eu nu am cum sa fiu ca ei ! Orice se va intampla sunt si voi fi special !
