Amnesia HS

Prolog

Ma aflu la absolvirea mea si a prietenului meu cel mai bun, el fiind pe scaunul din dreapta mea, incercand sa ma calmeze...

- Boo, haide, e doar o absolvire... Se intampla o data in viata, asa ca, cum se termina, am zbughit-o, okay ?

- Harry, ce ai zice daca am pleca acum ? Si asa nu o sa ne observe nimeni prezenta...

- Boo, calmeaza-te, okay ? Nu o sa fie nimic grav, trebuie doar sa urci pe scena, sa reciti in mic discurs so sa zambesti la fotografii, care o sa-ti imortalizeze fiecare miscare...

- Si tu numesti, asta, nimica toata ?

- Boo, gandeste-te la serbarea noastra de craciun de la gradinita, ce ti-am spus eu atunci ?

- Sa am incredere in mine, ca pot sa o fac...

- Exact, asa ca nu mai fi emotionata, ca ma superi. Da ? Gandeste-te ca toti oamenii prezenti, sunt plusurile noastre de cand eram mici, okay ?

- Sti, de asta esti prietenul meu cel mai bun... Spun dandu-i o imbratisare stransa.

Deodata, microfoanele de pe scena incep sa fac zgomote, fiind mutate de colo, colo, la cerinta directoarei, vocea imediat facandu-se auzita pe fundal...

- Dragi elevi, putina atentie, va rog... Anii acestia petrecuti cu voi, absolventilor, mi-au redat starea de tinerete, ganditi-va doar ca la cei 68 de ani ai mei, nimeni nu ma mai inveseleste asa cum ati facut-o voi...

Din public se aude deodata un elev strigand :

- Cu mare placere, doamna !!

- Off, Andrew, tu chiar o sa-mi lipsesti, baiete. Si ca o ultima propozitie, as vrea sa va urez succes in continuare tuturor, si sa deveniti ceea ce v-ati dorit de mici... Acum cine e gata sa primeasca diplomele ?

Dupa aproximativ 20 de copii, directoarea ii anunta numele :

- Harold Edward Styles

Harry se ridica de langa mine, pupandu-ma pe obraz, grabindu-se spre scena...

-Harry a fost unul dintre cei mai buni elevi ai mei, fiind in perioada aceasta de 4 ani, in clasele : 9A, 10A, 11A, 12A.

- Multumesc pentru prezentare doamna. Bun, acum cred ca ar trebui sa tin un discurs, nu ? Pai in primul rand as vrea sa-i multumesc mamei pentru suportarea tuturor glumelor mele, tatalui meu vitreg pentru ca m-a ajutat la fizica si chimie, sa nu pic, surorii mele care imi povestea despre fiecare professor in parts, fara sa omits niciodata nimic. Si cel mai mult as vrea sa-i multumesc persoanei cele mai important din viata mean, aceasta fiind prietena mea cea mai buna, Boo Waters, pentru ca m-a sprijinit si ingrijit tot timpul, chair daca uneori, ma purtam ca un magar cu ea, iti multumesc din suflet.

Nici nu am realizat cand lacrimi au inceput sa imi umple fata, neoprindu-se...

Mai trebuia sa fie strigat un singur copil, Acela fiind eu, asa ca, cand mi-am auzit numele, am inceput sa respir greu si sa transpir.

- Boo Caroline Waters. Eleva in clasele : 9A, 10A, 11A, 12A. Ea fiind cea mai buna eleva pe care am avut-o aici.

- Multumesc. As dori m-ai intai sa le multumesc parintilor mei pentru sprijin, dar mai ales vreau sa-i multumesc fratelui meu din alta mama, Harold Styles, pentru speranta si increderea lui in mine...

La sfarsit fiecare copil se rotea si se strambau facand o gramada de poze...

- Boo, Harry, veniti sa faceti si voi o poza...

Mama lui Harry, tot timpul voia sa imortalizeze momentele importante cu poze... Eu si Harry ne-am asezat pregatiti pentru o poza, pana aceasta isi pregatea aparatul foto...

- Boo, trebuie sa-ti zic ceva super important...

- Chiar acum ? Mama ta...

- Te rog, nu mai pot sa tin asta doar pentru mine...

- Fie, zi !

- O sa ma mut in Londra.

S-a last liniste totala, lacrimi deja prelingandu-se de obrajii mei, fara oprire..

-Spune-mi te rog, ca asta este una dintre glumele tale proaste...

Liniste.

- Cand pleci ?

- Peste 2 ore...

- De cand sti ?

- Sase luni...

- Nu o sa ma supar pe tine, asa ca doar... Iti urez drum bun, si nu uita ca te iubesc...

- Nu o sa uit... Promit ca o sa te vizitez...

Cu asta s-a facut nevazut, eu imediat alergand spre masina, plangand in continuare in hohote.

Pornind motorul, ochii mei vazand totul in ceata, tot ce am mai apucat sa vad a fost un tir ce venea in viteza spre mine, apoi totul negru.

Deodata ma trezesc intr-un pat de spital, cu o asistenta langa mine.

- Doamna imi puteti spune de ce nu imi aduc aminte nimic ?

- Domnisoara, aveti amnezie. 

 •••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••