Nu uita să mă uiți

C A P I T O L U L 1

     Mirosul ăla era peste tot,un miros îngrozitor care mă facea să vreau să vomit. Şi era atât de mult zgomot, sângele era împrăştiat peste tot.Chiar dacă arena a fost curățată de zeci, poate chiar sute de ori, mirosul nu dispăruse, iar eu nu puteam decât să îmi imaginez locul ăsta împânzit de sângele a sute de oameni care au luptat aici. Inaintez spre tribună încercand din greu să ignor toate astea. Nu fi slabă Levy, nu fi slabă, nu arăta sentimentele tale nimanui, nu lăsa pe nimeni să te vada aşa cum eşti, nimeni şi nimic pe lume nu merită o asemenea onoare. Chiar dacă vorbele mamei îmi răsunau în minte, nu pot înceta să mă gândesc, ce onoare este în a o cunoaşte pe adevărata eu? Sunt atât de slabă şi de vulnerabilă şi nu cred în mine, mă ascund după o mască şi sper cu disperare ca nimeni să nu îşi dea seama de asta, sunt pur şi simplu pateteică. Mă urăsc, mă urăsc, mă urăsc.

- Domnişoară Levy, nu aveți de gând să luați loc? întreabă sfios una din servitoarele menite să ne escorteze. Nu îi răspund, pur şi simplu mă aşez nepăsătoare. Dacă i-aş răspunde, tata ar condamna-o la moarte. Din pacate, nimeni nu cunoaşte regula asta, iată şi motivul pentru care slujitorii mă cred o îngamfată. Lucy, sora mea mai mică, a început să râdă şi să aplaude în momentul în care în arenă au intrat gladiatorii.

- Să vad capete zburătoare! a țipat entuziasmată. O invidiez, chiar dacă are doar 15 ani, este atât de nascută pentru viața asta. Este curajoasă, şi se preface atât de bine că îi este pe plac tot ceea ce vede, este atât de frumoasă şi talentată la toate. Pe langă asta, ea are părul auriu al casei McGarden. Eu pe de altă parte, sunt fiica unei femei simple din popor, despre care se spune că a fost singura femeie pe care tata a iubit-o. Nu îmi amintesc mare lucru despre ea, am crescut la periferiile oraşului până la vârsta de 4 ani, ştiu doar că era superbă, avea părul albastru, lung până la mijloc, şi un corp perfect pe care i-l oferea tuturor bărbaților pentru bani. După ce a murit a apărut aşa-zisul meu tată care m-a luat la palat. Şi de atunci, pâna în momentul de fața, când am 17 ani, stau închisă în castel, cu servitori care mi-au fost vecini, şi rochii pe care obijnuiam chiar eu să le confecționez pentru nobilime.

     Turnirul a început. Totul este atât de ciudat. În arenă sunt 2 barbați. Unul din ei este înalt, solid, iar parul negru ca sufletul meu îi iese din coif şi se întinde până după umeri. Celalălt adversar este mic, pricăjit. Amândoi fac o plecăciune în fața familiei regale, apoi un sunet puternic se aude, iar lupta începe.

- Deci, Levy, care este favoritul tău?Mă intreabă Lucy de pe locul aflat langă al meu.

- Presupun că nu am un favorit, abea a început turnirul. Dar al tau?

- Probabil că Salamander.

- Salamander? Care din ei? Blonda izbugneşte în râs.

- Salamander nu este aici, el e un gladiator cu adevărat bun, luând în vedere şi faptul că are doar 17 ani, cel cu care va lupta câştigătorul turnirului în finală.

- Sunt organizați pe nivele?

- Dumnezeule, unde ai fost până acum? Câştigătorul acestei runde va lupta cu un altul, şi tot aşa până se ajunge la finală. Sunt 13 runde. Până ce Lucy termină explicațiile, sulița celui înalt străpunge cu brutalitate pieptul celui mic.

     Urmară alte lupte scârboase.

- Cum îl cheamă pe acel tip care a câştigat toate rundele? am întrebat-o pe Lucy.

- Chiar trebuie să fi mai atentă la lupte. Numele lui este Gajeel, răspunse blonda.

     Gajeel, huh?... Aparent el a câştigat 12 runde. Ultima era runda decisivă. Avea să țină loc peste 5 zile.
     Tata se ridică brusc de pe locul lui şi ne făcu semn să ne ridicăm. Urma să îl felicităm pe câştigător, şi, cum era tradiția, fiicele împaratului să îi binecuvânteze pe luptători cu un sărut. Ştiu, scârbos şi inutil.
     Un tunel scurt şi înunecat ducea spre o cameră plină de tipi transpirați. Luptătorii cae participau la cea de-a 13-a rundă stăteau în fața noastră, cu capul plecat. Deci acesta este Salamander, băiatul cu păr roz... îi arunc o privire lui Lucy şi observ o sclipire în ochi. Tata îl felicită pe Gajeel, care se holba la mine, şi le ură succes, apoi ne făcu semn să îi "binecuvântăm", apoi ne spuse că ne aşteaptă afară. Iac iac iac. Doar uitându-ma la Lucy cum îşi lipeşte buzele de cele ale lui Salamander, mă face să vomit. Totuşi, cred că ei îi place. Rectific, lor le place. Salamander are ochii închişi şi o mână pe obrazul surorii mele.
     Neputând să mai mă uit, îmi schimb direcția ochilor spre Gajeel care râde.
- Ce e aşa amuzant? îl întreb eu.
- N-nimic, domniță, spuse el
- Nu cred că râzi din nimic, fiindcă nici nu ai 13 ani ca să dai vina pe hormoni, nici nu eşti nebun. Deci zi-mi.
- Râdeam de privirea dezgustată pe care i-o aruncați domniței cu păr blond. Nu am dorit să vă enervez, domniță.
- Spune-mi Levy.
- Desigur. Numele meu este G..
- Gajeel, ştiu. l-am întrerupt eu.
     Îmi închid ochii şi îmi țuguiez buzele, apoi mă aplec spre el. Doar o atingere a buzelor îmi face inima să trăsară, chiar dacă mă aşteptam la mai multă greață.

- Să fi binecuvântat, sau ce se zice. îi spun eu, apoi mă uit la Lucy care vorbeşte cu noul ei prieten.

- Mulțumesc, răspunde el.

- Pe curând, Gajeel. Trebuie să mă întorc la palat. El îmi zâmbeşte, apoi se întoarce la tovarăşii/rivalii lui.

     O trag pe Lucy de mână, aceasta uitându-se la băiatul cu păr de culoarea somonului cu un zâmbet fin pe față.