Spirit Rebel

Capitolul 1

Micuţa cu privirea sa de cristal, se uita foarte atenta pe fereastra, asteptandu-si tatăl. Era foarte speriata pentru viata lui ,afara ploua atat de tare, ca nu puteai sa vezi la mai mult de 1 metru. Totul pentru micuţa era in ceata, nimic nou din viata ei, doar ca de acesta data ceva se schimbase, si simtea lucrul acesta.
Manutele sale stăteau de-o parte si de alta a pervazului, capul ii era proptit de ramura geamului. Se putea observa cu usurinta ca planşe. Lacrimile care odinioară curgeau, acum erau uscate pe obrajori sai. Picioarele ii erau încrucişate pe o pernuta pusa pe un scaun şubred. Azi mama ei o certase îngrozitor, si ne mai suportand vorbele ei, urca sus in pod, unde îşi avea ea mica camera, si poposi pe fereastra aşteptând si aşteptând.
Incet incet îşi inchise ochi, simţind cum somnul o acaparase de tot. Un nechezat de cal o facu sa sara brusc din locul unde era. Acesta era semnul, tatăl ei ajunsese acasa. Din cauza ca amorţise ,se prabusi pe podeaua din lemn. Durea ,evident ,dar cu multa vointa si forta se ridicase in picioare si incet mergea spre scari.La fiecare treapta călcată se simtea mult mai proeminenta durerea dar asta nu conta in acel moment pentru ea.
Coborâse cat de repede putu, si picioarele ei se dezamortisera cat de cat. Văzută jos ,in camera de mese, o analiză foarte atenta, fiecare cortisor era strabatut de privirea ei. Nimic, nu era nimeni. Se gandi ca poate sunt inca la usa, si mama ei nu deschise inca. Si intradevar mama sa, de abia deschise usa de la intrare. De obicei,tatăl sau ii sarea in braţe mamaei de la usa, dar acum, pe ea pasi un alt om. Unul inalt, si brunet ,statura lui era atat de superioara.. nu il cunoştea micuţa.

-Bonjour, madam McKlachet Sibel,saluta politicos omul, in timp ce îşi scotea pălăria, atarnando de cuier.

-Bonjour ,dar monsieur ma încurcati.Se revolta acesta spre domnul care deja se făcuse comod pe canapeaua din living.
Micuţa era mereu dupa mama sa, care nu o observase, din nou. Durea, de acesta data nu fizic ci sentimental, pentru un copil.

-Of din contra madam, mai nou sunteti Louizi Slever Carla, doar v-ati schimbat numele, dar asta nu inseamna ca nu sunteti una si aceiasi persoana. Omul misterios zâmbi, un zâmbet atat de acru.
La fel facu si mama micutei, ii zâmbi acru.

-domnule ,va cer sa părăsiţi acesta casa si aceasta proprietate.

-Cum te simţi aici, printesa, departe de casa!

-V-am cerut ceva, executatil. Se enerva femeia.

-Atitudinea tatalui tau, ah, daca era aici sigur se bucura de privelişte,oricum ,ma bucur ca in sfarsit v-am gasit, acum printesa, sora dumneavoastră va cheamă la castel.

Si cu aceste cuvinte, Sibel nu mai spuse nimic, era surprinsa, iar micuţa din spatele ei, era debusolata. Nu se astepta la asa ceva era ... ceva despre care nu a mai vorbit, de multi ani.
Cescuta pe care o avea in mana, cazu pe podea spargandu-se si va când un zgomot insuportabil. Micuta ,îşi astupa se ambele urechi cu manutele sale.
Era speriata.

-Cand? ÎNTREABĂ acesta foarte increzartoare ,si, dupa toate ca vrea sa para puternica, vocea tremuranda ii trăda emotiile.

-Acum madam! Omul se ridica si pleca spre usa, Va voi astepta afara, continua el inainte să iasa din casa.

-Lora, haide ,dute imbracate ,ne intoarcem in trecut.

Micuta speriata ca deobicei facu intocmai cum i s-a spus . Urca la ea in camera si se schimba in timp ce mama ei ii lasa sotului sau un bilet. In cateva minute amandoua erau gata de plecare. Cu o imbrela in mana ,Sibel o apuca de manuta pe fata sa si o zbuchira afara din casa.
Lora nu a mai fost pana acum vu o trasura ,si era foarte curioasa sa vada cum este . Numai bogati merg cu una ca aceasta . Ei erau doar niste oameni normali.
Cu o înclinare a capului ,trasura porni spre destinatia Paris.

-v-ati ascuns foarte bine printesa, nimeni, timp de 17 ani nu v-a gasit. Spuse omul

-tu sa taci si veziti de treaba, Lora iti este frig ?

Micuţa dădu din cap in semn ca nu. Mama sa aproba si privi pe gemulet, ploaia .

-Dar se pare ca nu ati fugit degeaba, frumoasa fetita, madam.

-am fost de acord sa fin doar pentru ca sora mea te-a trimis, nu cred ca este nevoie sa mai si vorbesti cu mine monsieur.

Acesta doar zâmbi si el amar, si privi spre micuţa care se tot ascundea.