Mărgăritar

Margaritar

       Priveam spre fereastra cu privirea pierduta in zare, imi simteam ochii grei de atata plans, eram fara vlaga, cu obrajii uzi de lacrimile ce se rostogoleau, eram trista si nu doream decat sa uit! As fi vrut viata de dinainte, sa nu imi pese de nimic, sa fiu libera, sa am sufletul pur, neatins, nu cum il am acum, ranit, gol si plin de amaraciune! As fi vrut sa ii mai simt o data gustul buzelor lui dulci, sa ii simt bataia inimii aproape de a mea, sa ne iubim pana uitam de noi... De ce a trebuit sa ramana cu ea? De ce acel minut nu a durat mai mult? De ce ar fi trebuit sa ma lase sa ma simt goala pe dinauntru, sa sufar atat? Pentru ce? Pentru a ramane cu ea?
      Aratam neingrijita, nepieptanata, viata mea era distrusă, ma simteam trista si fara rost!
        Dintr-odata m-a cuprins o manie si o invidie, stiind ca este in bratele ei, ea ii saruta buzele, ii simte pielea lui catifelata si ii mangaie parul fin. M-a durut sufletul, am răcnit usor, strangand din dinti, si iar lacrimile si-au facut aparitia pe obrajii mei, le-am lasat... De ce Margaritare, nu mi l-ai lasat doar pentru mine? Am ramas langa fereastra, de abia tinandu-ma pe picioare, cu privirea pierduta... Nu are rost sa mai sufar! GATA!!! mi-am zis. Dar de cate ori nu am zis eu asta si tot am cazut prada suferintei...Am tras aer in piept, mi-am sters lacrimile cand, de odata ma trezeste din visare un zgomot, intorc privirea si vad cum usa camerei mele se deschide... intra mama si cu privire protectoare imi zice:

- Emily, mami, azi nu ai mancat deloc, este ora 16!!! Pana cand asa? Vrei sa te imbolnavesti?
M-am uitat cu privirea trista la ea si cu voce stinsa i-am zis:
- Nu imi este foame.... te rog doar sa ma lasi singura... vreau liniste...
- Hmm... ai nevoie de hrana ca sa ai liniste! Trebuie sa fii puternica, ca sa treci peste, trebuie sa mananci, sa prinzi putere! Hai, vino ca ti-am pregatit supita ta preferata! O sa te incalzeasca si o sa te linisteasca, iti va face bine o portie. Apoi un peste prajit iti va prii.

             Nu am mai apucat sa zic nimic cand ma ia de mana, coboram scarile si ajungem in bucatarie. Acolo, tata manca linistit supa. Nici macar nu s-a obosit sa isi indrepte privirea spre mine. L-am lasat in pace si m-am asezat la masa langa mama. Imi simteam ochii umflati de atata plans. Am inceput sa sorb usor din supa... tot la el ma gandeam si ma abtin mult sa nu plang de fata cu ai mei. Tata, de cand, a aflat ca sufar dupa un nesimtit, numai a vorbit cu mine, mi-a zis doar, cand imi voi reveni si voi fi cu capul pe umeri si voi rationa, atunci va vorbi cu mine. Dar ce daca nu vorbeste cu mine? Oricum era prea galagios, acum e mai liniste, este exact de ceea ce am nevoie, de liniste!
         Am terminat si pestele, apoi m-am ridicat de la masa, nu inainte de a-i multumi mamei pt. masa. M-a pupat si linistita m-am retras in camera mea.
         Noaptea m-a prins iar plansa, indurerata, cu ochii inchisi pe perna, incercand sa adorm. Imi venea in minte imaginea lui: chipul lui frumos, inalt, cu ochii lui verzi, parul lui brunet facut tepi, buzele lui carnoase si dulci, ahhhh si cum ma privea, cum ma atingea.... parca ii simteam buzele, corpul lui infierbantat de dorinta, peste al meu... clar il iubesc asa de mult! Nu as putea sa il uit niciodata! As fi dat orice sa il am iar, sa fiu din nou a lui....si cu gandul la el, m-a luat somnul.

***

             Era intr-o zi de primavara, soarele stralucea pe cerul senin. Eram in obisnuita cafenea, in locul meu de langa geam, imi savuram cafeaua linistita. Priveam spre geam si simteam ca nu am nici o grija. Am o viata frumoasa, linistita, langa parintii mei care mi-au oferit tot ceea ce mi-am dorit. Ca doar o fata au :)
Pe usa localului isi face aparitia, woww dar ce baiat! Par brunet, ochi verzi, inalt, corp bine lucrat! Asa da, chip de inger! M-a atras. Dupa ce isi comanda o cafea, se aseaza la masa alaturata. Eu sorb usor, uitandu-ma printre gene la el.  Minute in sir nu mi-am putut lua privirea de la el avea acel ceva de care ma atragea. Era asa frumos! Incercam sa ii gasesc un defect si nu il gaseam. Emily ai innebunit? O voce din mintea mea rasuna. 
       De privirile insistente isi da seama si el si isi indreapta privirea spre mine. Ma fixeaza cu privirea si imi da un zambet fin si dulce. Iti venea sa il mananci! Am ramas uluita si am inrosit instantaneu. Ups! Nu imi venea sa cred ca se uita la mine si ca imi zambeste! Oare par penibila ca m-am uitat insistent? Oare ce crede despre mine? Ca ia uite-o si pe asta ce tot se uita la mine...deja am mai facut un ravagiu! Alta care s-a indragostit fara sa ma cunoasca! Nuuu dar de ce gandesc asa? Doamneeee! Vroiam sa nu il mai privesc, eram ca racul si tot cu privirea atintita asupra fetei lui ovale, trasaturi fine, sprancenelor groase, exact cum imi placeau mie sa aiba un baiat! Ce mai! Era baiatul visurilor mele! Doamneeee dar de unde a aparut? Si asa dintr-o data? Nu frecventa cafeneaua, nu l-am mai vazut pana acum. 
            Las usor, in cele din urma, privirea jos, nu as mai vrea sa o mai ridic, sa ma uit la el, sa nu creada ca sunt fascinata de el, sa nu dau impresia ca il plac dupa felul cum arata.
In 25 de ani niciodata nu mi s-a intamplat sa plac pe vreunul asa de mult si doar de cateva minute! Emily ai innebunit? Vocea din capul meu refuza sa creada asta! 
         Stau minute bune cu privirea jos, uitandu-ma la ceasca de cafea, aproape goala. Ridic in cele din urma privirea si ma uit la el dar numai este! Cum? Nuuu de ce a plecat? Intorc privirea spre intrarea cafenelei si il vad cum iese din local. Sa alerg spre el, sa ii spun ca il plac? Dar de ce sa fac asta? Trebuie sa fiu cu capul pe umeri, sa nu stie asta! Sa creada ca sunt o disperata? Inima si mintea mi-au luat-o razna. Oftez si ma ridic de la masa, lasand banutii pt. cafea. Ies pe usa si cu pasi inceti ma indrept spre parcul de vizavi.
           Era o vreme asa frumoasa de primavara, cu soare arzator si cer senin. Trag aer in piept si ma asez pe prima banca din intrarea parcului. Stau cateva minute, apoi ma ridic sa ma plimb.
Ma opresc pentru a face o poza lacului, scot telefonul si caut ,,camera foto", cand ma pomenesc cu o mana pe umarul meu, intorc privirea si raman muta de uimire! Woww ce ochi superbi! Un verde pur ce se oglindeste in cerul albastru, niste buze carboase, bine finisate, o fata ovala, fina, frumoasa, cu piele catifelata perfect colorata, nici alba dar nici neagra. Un chip de inger inalt! Cu un trup bine construit! Observ ca este aceelasi baiat de la cafenea.
Raman muta cu telefonul in mana, holbandu-ma la el, imi zambeste si imi pune in par ceva. Apoi se intoarce si pleaca, lasandu-ma cu gura cascata si privindu-l pana se pierde in zare. Wtf? Ce a fost asta? Am ramas pur si simplu fara cuvine, cu gura cascata, neintelegand ce se petrece. Pun mana la acel ceva pus in par, il iau si cand vad ca este un margaritar! Miros si adulmec aroma lui. Mi-a dat un margaritar!