Umbra trecutului

Capitolul 1

Plecarea pe căile destinului sunt pentru a afla sub ce formă apare universul asupra cuiva. Părea a fi totul doar în capul ei și credea că imaginația îi joacă feste, dar de fapt era real.
Sunt momente când uităm cine suntem. Uităm de caracterul nostru, sentimentele noastre, de milioanele de oamenii care nu știu că existăm, de toate momentele în care am dat greș și de tot ce este în jur, dar apoi, dintr-o dată revenim la realitate și ne dăm seama că nu se poate.
Deși Ridihima îi vedea pe toți cu toate greșelile lor, ei nu o vedeau pe ea cum este cu adevărat.

Ridihima clătină din cap, uneori simțea că nu știe ce se întâmplă cu ea și plutește printre neștiut. Toate amintirile pe care le avea și știa că sunt acolo, acum par niște cioburi de sticlă.
Gândurile îi erau în ceață și nu-și putea da seama de scopul ei pe pământ sau care îi este destinația.

-De ce ne este atât de greu să acceptăm răul? se întrebă tânăra fată, cuprinzându-și trupul cu mâinile și privind nedumerită spre cer.
O dată cu privirea ei cerul începu' să plângă prin picături de ploaie ce cădeau ușor, zdrobindu-se de trupul fetei ce era pierdută în pădurea singuratică. Picăturile de ploaie erau reci și la contact cu pielea se înfingeau ca niște ace de foc.
Părul fetei era drept, puțin încurcat și de un blond pătrunzător. Pielea îi era palidă și ochii săi erau de un albastru în care te puteai pierde ușor.
Când priveai în ochii săi îți puteai imagina un mic regat de gheață din care nu ai mai putea scăpa.
Ea era ca cineva plecat departe, care și-a lăsat sufletul de unde a plecat.
Trăia prin a crede că, dincolo de trădare, se găsește mereu loc pentru iertare, însă în viață sunt clipe care nu se mai întorc la noi, clipe pe care le irosim și care rămân în urmă. Cu noi vor rămâne doar regretele, ca umbre nevinovate ale propriilor noastre incertitudini. Așadar nu lua viața ca atare. Nu dormi cu gândul că mâine vei putea face mai multe, că vei putea iubi mai mult, că într-un fel vei ierta și o vei lua de la capăt.
Ridihima știa de toate aceste lucruri pe care a învățat să le creadă, dar unde se aflau ele când ea avea cea mai mare nevoie?
Cu toate puterile pe care le mai avea, a încercat să se ridice și să-și continuie drumul lung pe care-l urma pentru a fugi de trecut. După doar câțiva pași, fiind extrem de conștientă de faptul că nu mai poate continua, a decis că este mai bine să rămână pe pământul rece, unde frigul era străpungător și manifesta dorința morții.

Noaptea se lăsa ușor și acapara tot în jurul ei. Frigul devenea și mai insuportabil decât era și singura șansă a Ridihimei de a supravițui frigului era aceea de a se ghemui pe iarba rece și umedă. Zgomotele înfiorătoare ale nopții se auzeau din toate colțurile pădurii. Era destul de greu să reziști în mijlocul pustiului.

Gândindu-se numai la faptul că va reuși să trecă cu bine peste această noapte grea, Ridihima într-un final ațipise, fără a-și da seama că orice se poate întâmpla noaptea.

-Corpul ei este înghețat. Crezi că se va trezi? se aude dintr-o dată o voce de femeie bătrână.

-Cred că a fost aici toată noaptea, are șanse în a face multe lucruri. îi răspunde o voce puternică a unui tânăr.

Razele soarelui îi atingeau silențios pielea fetei ce a stat o noapte întreagă în frigul năprasnic.
Căldura care începea să-i invadeze corpul o făcea să se miște și să-și dezmorțească oasele înțepenite ce îi provocau durere.
Ochii ei se deschid ușor și când privirea îi devine clară tot ce poate face este să se ridice instantaneu.
Se uita confuză și speriată la cel care o examina din cap până în picioare.
Ceea ce a simțit că ar trebui să facă în acel moment era să fugă cât mai departe, știind că dacă va fugi nu i se va întâmpla nimic.
În urma sa țipetele bătrânei se auzeau din ce în ce mai încet. Ar fi vrut să se oprească, dar sentimentul de a fugi i se instalase mintal.
La un moment dat și acest sentiment murise o dată cu prăbușirea ei la pământ, cauzată de o împiedicare fatală. A fost de ajuns cu această căzătură și o izbitură puternică la cap. Consecințele erau doar cele că era singură, îndurerată, a pierdut o cantitate de sânge și că a ajuns inconștientă.
Ochii i s-au închis încet și corpul i-a încetat să se mai zbată în zadar.
Nu trecu' prea mult timp și două brațe puternice o salvă pe tânăra fată din ghiarele morții.