Serul Morţii

Serul Morții: Eve

- status capitol: needitat -
Îmi cer scuze pentru eventualele greșeli din acest capitol. Orice remarca m-ar ajuta să il pot corecta.

Fumul se ridica în valuri cenușii în aer. Întunericul nopții era spulberat de strălucirea roșie a focului care mocnea deasupra orașului. Era liniște, o liniște profunda, aproape înfiorătoare, care domnea în aerul înfierbântat asemeni unei regine pe tronul său de cristal.

Eve iubise întotdeauna liniștea, dar cu totul alt tip de liniște. Iubea liniștea camerei sale, la adăpostul păturii cenușii care o învelea de mai bine de doi ani și în prezența cărților sale șterpelite din Arhiva Secretă a Bibliotecii Regatului Sovietic. O liniște benefică, relaxantă, nu cea înfiorătoare, temătoare, o liniște care îi amintea Evei de calmitatea mării înainte de furtună. Se aplecă încă puțin pe fereastra camerei sale, în aerul călduț al nopții. Știa că era iarnă, iar aerul era în realitate rece. Putea simți câte o adiere de vânt care îi făcea corpul să tresare chinuit. Căldura aceea nu era una obișnuită, nu era cea oferită de soare sau de șemineul camerei sale. Era o căldură care îi provoca fiori pe șirea spinării, fiori fierbinți, îngrozitori, greu de înțeles, care îi chinuiau corpul sensibil.

- E al doilea raid pe săptămâna asta, auzi tânăra o voce plutind undeva în spatele ei.

Nu își deslipi privirea de pe imaginea din-aintea sa. Eve era obișnuită să privească focul, dar ceva o făcu să se înfioare în mod inexplicabil de această dată.

- Americanii? reuși ea să articuleze în cele din urmă. Avea o voce moale și calmă care nu trăda tensiunea interioară a fetei. Ce vor de la noi? Pactul de la Petersburg nu le permit să atace capitala.

În cele din urmă, Eve aruncă o privire la persoana care se apropia în liniște de ea. Era o femeie, nu cu mult mai mare decât ea. Avea părul de culoarea spicelor de grâu, strălucitor și moale, care îi cădea în valuri ordonate pe umerii goi. Nu purta mai mult de lenjeria intimă de dantelă neagră, peste care îmbrăcase un halat de mătase roz. Avea ochii de un verde strălucitor, ațintiți la aceeași imagine pe care o privea pe Eve, iar tânăra putu vedea preț de câteva clipe imaginea focului mocnind la granița orașului, peste un zid imens de piatră. Apoi femeia clipi, iar imaginea se pierdu.

- Nu vor să atace capitala, îi spuse aceasta în cele din urmă. Eve privi înapoi pe fereastră, iar un fal de aer rece o izbi ușor. Se înfioră. Ne sperie.

Eve se gândi puțin la asta, apoi își înclină capul cu precauție, analizând tabloul macabru. Focul plana pe marginea Zidului de protecție, întunecat, părând să danseze peste suprafața cenușie și solidă. Și totuși mai erau și alte lumini, mai aprinse, generate de alte focuri, mai mici, împrăștiate neuniform la periferia orașului, acolo unde erau câmpurile cu recolte și hambarele populației sovietice din Moscova.

- Nu prea cred că ne pot speria cu câteva focuri, reuși în cele din urmă să spună Eve. Închise geamul fără un alt cuvânt și se apropie de patul său, unde o aștepta o carte. Naum nu e speriat de război în sine, dară mite de un simplu foc, Ekaterina.

- Cred că sunt nenumărate lucruri pe care nu le știm despre general. Sunt convinsă de faptul că Naum nu se lasă intimidat de un simplu foc - și totuși sunt multe alte lucruri care pot speria un asemenea om. Cum ar fi prototipurile americane.

- De ce l-ar speria pe Naum? În fond, Regatul Sovietic a elaborat primul proiectul „Extrem 666" și Serul care inhibă sentimentele umane. Faptul că americanii au obținut un rezultat... puțin mai demonic prin coperea sa, nu înseamnă că Naum nu știe cum să lupte cu el.

Eve tăcu. Se gândi o clipă la ce tocmai spusese. Poate nu avea dreptate. Poate că serul rușilor nu era decât baza la orice ar fi elaborat americanii, iar Ekaterina punctase bine. Focul era menit să-i atragă atenția lui Naum asupra celor care îl generaseră. Și să îi aducă aminte că Statele Unite, ca și majoritatea statelor Europei, nu renunțaseră.