Ochii îi erau plini de furie. În doar câteva secunde, pensule, tablouri, diferite obiecte au zburat în jurul camerei, transformând totul într-un adevărat dezastru care coincidea cu mizeria ce se afla acum în inima lui. E atat de ciudat felul in care inima continua intotdeauna sa se ataseze de oameni si tot ea e cea care sfarseste plangand. Ura acest sentiment ce-i frangea oasele, dar si mai tare ura faptul ca a ranit-o pe ea. Privirea ei plina de durere, de dezamăgire, îl omora, dar totodată știa că așa este mult mai bine. Ca ea să fie cât mai departe de el. Deși între ei nu începu nimic prin cuvinte, inimile lor se înțeleseseră de mult.
Ploua. Picăturile de apă o loviră fără milă când ieși afară. Își spuse că o merită, că a fost atât de naivă încât să-și facă speranțe. Și în plus, de ce se simte ca și cum ar fi fost înșelată? Doar nu este iubita lui, nu ar trebui să simtă nimic. Ar trebui să se ducă acasă, să mănânce ceva și să adoarmă cu zâmbetul pe buze. Și atunci de ce plânge?
- Kayla! Kyle se aproprie încet de ea. Haide să te duc acasă.
Îl privi preț de o secundă. Oare el și Loker nu se înțelegeau? De ce a adus-o aici ca să vadă asta? A vrut să-i facă un rău lui sau ei?
- Nu! O să mă duc cu un taxi.
- De ce să te duci cu un taxi când sunt eu aici? Haide, poate bem și o cafea între timp.
- Ce vrei de fapt? Îl săgetă cu privirea.
Acesta zambi usor marsav, ofta si apoi adauga cu seriozitate.
- Pe tine, evident. Doar ca tu il placi pe nenorocitul ala si am vrut sa-ti arat ca nu e nici pe departe o persoana disponibila. In plus, la cati demoni ii dau tarcoale, nu ar putea niciodata sa te faca fericita.
- Si tu ai putea?
- Bineinteles.
Il privea cu atata furie. Oamenii sunt in stare sa faca atat de multe lucruri, doar ca sa obtina ce-si doresc. Insa in momentul in care vrei sa fortezi ceva ce nu iti este destinat, lucrurile vor sta intotdeauna in potriva ta. Pentru ca daca nu este sa fie si nu iti este destinat, nu va fi.
- Nu vreau sa-mi mai apari niciodata in cale, pentru ca s-ar putea sa nu-mi mai pot controla furia.
***
Trecuse o săptămână de când durerea tot persista, atât în sufletul ei, cât și al lui. Deși aveau sentimente profunde unul pentru celălalt, nici unul nu avea de gând să facă primul pas. Să înainteze măcar puțin. Nici unul nu părea să de-a semne că și-ar dori să lupte pentru fericirea sa, se complăceau în mizeria lor, în durere și teama de a fi respins. Nimic nu te macină mai tare pe interior decat teama. Te face să pierzi momente, oameni, flori ce ar fi putut fi niște frumoase amintiri.
Loker continua să picteze, același chip, transmițând același sentiment în diferite tablouri. Iubire și ea. Dezastrul din jurul lui se accentuase tot mai mult, fuma tot mai mult și băutura era nelipsită. Bătrânul nu putu să nu observe aura din jurul lui ce se întuneca pe zi ce trece tot mai mult. Atât de mult, încât în curând va fi absorbit de ea și nimic nu va mai putea fi făcut. Dar nu îi spuse nimic, știa că nici un cuvânt încurajator nu l-ar ajuta acum. Trebuia să găsească o altă soluția și știa perfect ce anume ar mai reuși să-i ridice moralul.
***
Își trase pătura pe cap când lumina soarelui pătrunse în dormitor. Voia întuneric, mult întuneric si liniste. Cu parul ciufulit si nespalat, cu hainele ravasite, isi tarai picioarele jos din pat, fortandu-le sa se miste pana la geam, unde trase cu putere draperia.
