Nu intotdeauna a fost asa, dar niciodata nu a fost atat de oarba, surda, parca. Uneori, m-as duce la ea si as incepe sa urlu pana si-ar intoarce privirea... de parca n-as fi facut asta de atatea si atatea ori. Nu ma aude, nu ma vede, de parca nu exist. Sunt aproape tot timpul cu ea, o stie, dar e asa naturala in a o ascunde si a-si lasa indiferenta sa radieze. E indiferenta fata de orice, de fapt; priveste gol, zambeste fad. E ca o stafie acum, dar se comporta de parca eu as fi. E atat de seaca in exprimare, nu ii mai pot citi nimic pe chip, e robotica. Si, uneori, am impresia ca sunt singura persoana care observa toate lucrurile astea. In felul meu, am incercat constant sa ii atrag atentia. Am mers pe langa ea, pe strada, vorbindu-i continuu, m-am asezat la masa cu ea in restaurantul unde obisnuieste sa manance, pentru ca este singurul loc unde se fac paste in care se pun si masline; i-am scris bilete in fiecare dimineata, pe care i le-am lasat in posta si, urmatoarea zi, le gaseam in acelasi loc, si nu stiam nici macar daca le-a citit. Nu stiu ce sa mai incerc, cand sau cum. Am evitat orice forma de superficialitate, am mers direct la sursa, am trecut de bariera cuvintelor, am fost acolo, am cautat mereu o idee noua. Am vrut. Nu inteleg de ce toti ma vad, mai putin ea, fiinta asta incapatanata. Oare nu mai vrea? Nu e nicio problema, voi continua. Am prea multe motive. Sa vedem care cedeaza primul!
Am cautat-o mult. De fapt, sa fiu sincer, si atunci cand am gasit-o, am continuat sa o caut. Sunt mai prostovan, nu ma prind din prima.
Detalii fara rost.
E 23:27 si stau in umbra, retras cu paharul meu- singura companie pe care o doresc mai mult decat mi-o doresc pe ea, in momentul asta, la marginea barului, observand-o, in cealalta parte a barului, cum isi verifica agitata agenda veche, pe care o are de la mine. Intr-o repezeala instinctuala, priveste catre intrarea barului, apoi isi ia repede pixul si scrie ceva. In bar intra un barbat inalt, brunet, pregatit parca pentru intalnirea vietii sale. Se apropie de ea, ii intinde un trandafir rosu, moment in care ea ii zambeste recunoscatoare, desi uraste trandafirii rosii.
Comand inca un pahar, cerand cea mai tare bautura pe care o au, pentru a ramane pe scaunul asta si a nu ma ridica, incercand sa rup fiecare os din acel increzut. Pe ea nu pot fi nervos, e prea frumoasa in seara asta. Poarta acea rochie neagra, care-i mangaie corpul, imbratisandu-i fiecare linie; rochie inutila, de altfel... tot ce am vrut vreodata a fost sa o rup, de gelozie, pentru ca era si este atat de aproape de ea. Daca afurisitul pune macar un deget pe vreun centimetru de piele de-al ei, ii sparg capul. Poate asa ma observa si ea si imi va motiva de ce nu a facut-o pana acum.
Atmosfera este linistita. De altfel, barul in care ne aflam este unul cu o reputatie cuminte. Dar, precum orice alt bar, are nevoie doar de scanteia potrivita. Fiecare om aflat aici cauta ceva, asa cum am facut fiecare, la un moment dat. Au privirea aceea de oameni rataciti. Unii isi cauta sinceritatea gandurilor printre pahare, altii se pierd printre ele; se avanta intr-o multime de necunoscuti, balansandu-se pe melodii fara esenta, si raman singuri. Si, in singuratate lor, "se distreaza", devin euforici. Galagia si fumul din ochi il face, pe fiecare in parte, zeu; un zeu singur, intr-o inghesuiala de oameni. Nu se mai imparte pe sine, se simte liber; apoi, a doua zi, ramane la fel de singur. Mie niciodata nu mi s-a parut nimic intreg, complet, daca nu am avut ocazia sa impart. Eu nu am fost intreg, pana in momentul in care am invatat sa ma impart. Si, Universule, am fost liber. Ea a fost libertatea mea. Si, ca orice barbat prost cu aspiratii inalte, am vrut si mai mult.
Alte detalii fara rost.
Imi aud bataile inimii in urechi, de parca inima mi s-a mutat in gat. Ochii mei cunosc o singura traiectorie. La un moment dat, nenorocitul ii pune mana pe picior, moment in care ma simt intoxicat cu o doza de adrenalina. Ma ridic. Inainte sa apuc sa fac un pas, observ ca si ea s-a ridicat. Merge spre baie, moment in care, curajos dupa atatea pahare, ma apropii de norocosul serii. Ce pot spune, este irezistibil, a trebuit sa fiu mai aproape de el.
