Am hotărât să dau cu piciorul întregii mele vieți bine planificate și puse la punct într-o preafrumoasă dimineață de iunie, în timp ce-mi beam cafeaua și navigam flămândă pe Internet, încercând să mă opresc asupra unei singure destinații de minivacanță. Fără să vreau, nimerisem pe pagina de prezentare a unei agenții de matrimoniale cam... bizare. Numai dungi și pătrățele negre pe un fundal alb murdar, cu un slogan parcă aruncat în mijlocul paginii: „taci și gustă". De ce să tac, și mai ales CE să gust?! Oarecum dezgustată, dar intrigată la culme, am dat clic mai departe și astfel am ajuns să citesc despre evenimentul lor, cel puțin „misterios", intitulat „O noapte neagră și umedă", ce urma să aibă loc în clubul de noapte Velvet din orașul N. Peste exact trei săptămâni din acea zi. Fix când îmi începea mie concediul. Am ridicat ironic o sprânceană și mă pregăteam să închid pagina, când telefonul mi-a vibrat insistent pe măsuța de cafea. Un mesaj de la El: „bună! auzi, nu mai pot merge nicăieri vara asta, a apărut ceva la muncă și tre' să stau după fundu' șefului. nu te supăra." M-am holbat pierdută la ecran câteva secunde bune, poate chiar minute, după care primele cuvinte care mi-au trecut prin minte au fost „fuck it". I-am tastat înapoi cu un amestec de plictiseală și mânie: „nu te mai obosi. aș prefera să nu mă mai cauți." I-am luat tăcerea digitală drept un răspuns foarte clar și am hotărât, fix în acel moment, că viața mea trebuia să se schimbe. Că trebuia să joc pe mize mari, altfel nimic nu ar mai fi contat. Ceea ce mă aduce în prezent...
În prezent, este ora nouă seara, prima sâmbătă din iulie, iar eu mă aflu în fața intrării lui Velvet. Deși afară încă este foarte cald, fiori reci îmi circulă pe șira spinării în sus și în jos, încercând parcă să mă oprească înainte să fac vreo nebunie prea mare pentru a mai fi remediată. Tremur ușor, și nici măcar nu știu de ce, fiindcă răcoare sigur nu este. Oare este teamă, sau timiditate, sau... anticipație? Pe lângă mine trec foarte puține persoane, și încă și mai puține trec de ușile clubului. Înăuntru este beznă, și nu apuc să văd decât draperiile grele de catifea roșie care înghit oamenii pe măsură ce intră în club. Muzica este în surdină și nu este nici pe departe genul cu care sunt eu obișnuită într-un club. Este prea înceată, prea fluidă, prea... senzuală. Îmi dau seama ce ar putea să mă aștepte în spatele acelor uși, iar palmele încep să-mi transpire abundent. Îmi simt inima în gură și respir cu greutate, de parcă tocmai am alergat o cursă de mare viteză. Încă zece minute au trecut de ultima dată când m-am uitat la ceas, și simt că a venit momentul să-mi adun puținul curaj care mi-a mai rămas și să pășesc în necunoscut. Și fix asta fac. Iar bezna mă înghite avidă.
Primul lucru pe care îl observ odată trecută de ușile clubului este zumzetul de voci, jos, plăcut și ademenitor. Mă mai relaxez puțin, fiindcă aici se vorbește. Chiar dacă majoritatea vorbelor sunt probabil flirturi, sunt totuși cuvinte în propoziții, în fraze, în paragrafe, care transmit ceva. Urmăresc cu privirea luminițele mov de pe jos, care sunt adevărate piste în miniatură ce indică diversele zone ale clubului. Oricât îmi concentrez atenția asupra unei mese sau unei figuri, nu reușesc să discern absolut nimic, ceea ce înseamnă că descrierea evenimentului a fost pe măsura organizării sale. Eliberez un oftat resemnat și îmi îndrept pașii spre zona barului, unde vocile sunt ceva mai ridicate și mai animate. Reușesc într-un sfârșit să captez atenția unei persoane din spatele barului – al cărei sex îmi rămâne un mister, în întunecimea asta – și comand un pahar de vin roșu, sec. Este clar, am intrat în modul de urgență și nici măcar nu mi-am dat seama. Noaptea asta o să fie un fiasco total...
După al treilea pahar de vin, realizez că zumzetul constant pe care îl aud oriunde îmi întorc privirea (nu că aș putea vedea ceva...) este de fapt o fabricație proprie și nu rezultatul conversațiilor din jurul meu. Oftând din nou, de data asta mai adânc și cu mai multă amărăciune, îmi plătesc nota și las barmanului (misterul a fost elucidat, este un el!) un bacșiș gras, după care îmi rotesc coapsele pe scaunul înalt de bar pentru a coborî de pe platforma pe care m-am cocoțat cu mari strădanii la începutul acestei seri. Însă nu reușesc să fac decât un pas, și mă izbesc puternic de o altă persoană, care din reflex își întinde mâinile în față pentru a mă echilibra. Prima secundă mă ia pe nepregătite, și bălmăjesc un „scuze" chinuit și strangulat, însă a doua secundă aproape că mă face una cu pământul, fiindcă îmi dau seama că persoana din fața mea este un bărbat, și unul destul de masiv, și înalt, și... cald. Răsuflarea lui îmi mângâie obrajii prin întuneric, și uit să mai respir când îmi dau seama că fețele noastre sunt foarte aproape una de cealaltă, la același nivel, deși el încă nu a urcat pe platforma de pe care eu nu am reușit încă să cobor. Fără să realizez ce fac, inspir adânc, și-mi dau seama imediat că am făcut o greșeală, fiindcă mirosul lui de piele curată și aroma condimentată îmi invadează nările și-mi creează o stare de imponderabilitate, învelindu-mă ca o plapumă moale și primitoare. Deși mâinile lui calde, care acum mi se par de-a dreptul fierbinți, încă mă susțin, amețeala mea devine și mai pronunțată, iar senzația de leșin începe să-și arate capul urât. Bălmăjesc din nou „mi-e rău", iar el îmi pipăie ușor talia de parcă mi-ar lua măsurătorile. Încerc să-i dau mâna la o parte, însă până să-mi duc gestul la bun sfârșit, simt cum toată răsuflarea îmi iese din piept în timp ce brațul lui puternic îmi înconjoară talia și mă coboară de pe platformă cu ușurință. Apoi simt întunericul cum se desparte în fața lui în timp ce se apleacă spre urechea mea, și o voce calmă, joasă și senzuală, îmi șoptește „ai venit să taci și să guști?".
După lupte curajoase și interminabile, genunchii mei cedează, iar brațul lui mă susține din nou în jurul taliei. În urechea mea aud alte cuvinte șoptite, spuse cu jumătate de zâmbet: „hai să te așez pe o canapea, îți vei reveni mai ușor". Înfrântă, îl las să mă conducă în zona adiacentă barului, unde pot distinge vag conturul unor canapele mari, somptuoase. Aici vocile sunt mai liniștite, iar cuvintele se aud rar, fiindcă predomină oftaturile. De plăcere, oare? Mintea mea e prea încețoșată pentru a procesa așa ceva acum, și nu mă mulțumesc decât cu răcoarea pe care materialul canapelei o transmite temporar pielii mele înfierbântate. Încerc să stau cât mai dreaptă, cât mai rigidă, însă cele trei pahare de vin pe care le-am băut la bar îmi joacă feste și simt cum îmi îndepărtez singură picioarele o fracțiune de centimetru, pentru a nu lăsa fierbințeala să mă consume. Încă puțin, și simt că în interiorul coapselor mele va izbucni un adevărat incendiu. Cavalerul meu în armură de întuneric își ocupă locul lângă mine, la o distanță rezonabilă pentru a nu mă alarma, dar destul de aproape pentru a-i percepe chiar și cele mai subtile mișcări ale corpului. Respirația mi-o ia iar la goană, și de data asta pe bună dreptate.
Fără să-și apropie fața de a mea, îi simt degetele calde la baza gâtului, cum îmi mângâie leneș pulsul, apoi cum urcă spre lobul urechii, tachinându-mi toate terminațiile nervoase posibile. Nefiind lacom, urmează același traseu de câteva ori, de fiecare dată cu aceeași lentoare, făcându-mă din nou să uit să mai respir. După câteva clipe care ar fi putut să fie secunde sau la fel de bine ani, îmi vorbește pe un ton jos, menit numai mie: „pielea ta este atât de mătăsoasă, nu mă pot abține să n-o ating". Inevitabilul se produce, și o flacără insistentă începe să-mi ardă mocnit între picioare. Îmi vine să înjur, de frustrare, de teamă și de dorință. Până să-mi dau seama ce s-a întâmplat, el se apropie de mine și-mi mârâie ademenitor în ureche: „vrei să mă guști? sau vrei să te gust?". Surprinzător, cuvintele lui ațâțătoare îmi mai risipesc din ceața așternută asupra minții mele de vinul roșu băut, însă dorința începe să-mi pulseze și mai puternic între picioare, și un suspin ușor, ca o invitație, se aude în jur. Prea târziu îmi dau seama că eu am fost sursa lui.
Mâna lui caldă îmi pătrunde ușor între picioare, ridicându-mi rochița de vară până la nivelul lenjeriei din satin, pe care mi-am cumpărat-o acum aproximativ trei ore, dintr-un impuls (fericit și inspirat, se pare!), și până să apuc să-i dau neconvingător mâna la o parte, gura lui o găsește pe a mea, și-și face de cap în toate felurile posibile. La început sunt surprinsă și îngheț, fiindcă nu știu ce reacție ar trebui să am ca să nu încing spiritele și mai tare, însă apoi încerc să țin pasul cu el. Dar eu niciodată nu am știut să sărut așa cum trebuie, niciodată nu am dat gata un bărbat cu săruturile mele, așa că un sentiment de tristețe și de resemnare trece prin mine, și-mi încetinesc ritmul simțitor. Fie ce-o fi, oricum nu-l pot vedea, și oricum nu mă poate vedea. Însă bărbatul care mă sărută acum nu e un bărbat obișnuit, și preia ferm conducerea asupra voinței mele, lăsându-mă în același timp să stabilesc eu ritmul. Încep să mă joc cu gura lui, îi mușc ușor buza de jos, o ling de parcă ar fi miere, și un mormăit gutural de plăcere îmi recompensează eforturile. Brusc, îmi dau seama că jocul poate fi jucat în doi, așa că îmi adun tot curajul de care sunt în stare și-mi încui sub lacăt pudoarea, și mă apropii încet de el pe canapea. Rup sărutul, dar numai pentru o secundă, timp în care mă ridic, mă postez în fața lui și apoi mă las cu un suspin plin de dorință în poala lui, picioarele mele țintuindu-l bine în loc. Din poziția asta periculoasă, primul lucru care îmi taie respirația este erecția pe care i-o simt prin materialul pantalonilor săi și materialul rochiei mele, și nu mă pot abține să nu mă frec o singură dată de prohabul lui. Probabil că nu a fost o idee strălucită, fiindcă mâinile lui se încleștează ca un cerc de metal în jurul taliei mele, lipindu-mă de pieptul lui lat, iar limba lui o vânează din nou flămândă pe a mea. Văzând că eu iar îngheț o clipă, își apropie buzele de urechea mea, și cu o răsuflare fierbinte și întretăiată mă liniștește: „aici nu există reguli, nu ca acolo, afară. aici trebuie să fii doar tu, și e de ajuns", după care își croiește drumul cu săruturi mici și umede de la lobul urechii mele până la baza gâtului, lingând, mușcând, tachinând pielea fină de acolo, până când simt că îmi pierd cunoștința. Mă împing din nou, involuntar, în erecția lui, de data asta aliniindu-mi despicătura umedă și fierbinte din spatele satinului cu vârful penisului lui, și simt cum lumea începe să se învârtă incontrolabil. Însă această clipă de abandon complet este întreruptă brutal de ceva ce nu aș fi crezut vreodată că se va întâmpla în seara asta. În Velvet se aprind luminile, și țipete de uimire sau de groază îmi asurzesc timpanele.
