Jurnalul Ariei

Capitolul 1

Dragă jurnalule,

Mă numesc Aria,am 15 ani,și locuiesc într-un mic orășel din apropierea New York-ului -Kingston.
Sunt o fată,aparent timidă,dar dacă mă acomodez cu o persoană îmi ies din zona de confort și devin guralivă si câteodată enervantă(mi se spune des),sunt plină de energie,brunetă,ochi căprui spre verzi,înalțimea 1,63 si 48 de kg.(grasă știu).
Aparent sunt fericită.Sub această mască fericită pe care trebuie să o port zilnic,se ascund mii de sentimente,mii de trăiri,mii de emoții,dar și o durere imensă pe care o port in suflet.Această durere a fost acumulată pe parcursul a câțiva ani,în urma unor dezamăgiri,pierderea unor persoane la care țineam enorm...dar care la un moment dat m-au făcut să le urăsc.Datorită unor prieteni care mi-au promis că nu mă vor lăsa la greu..si chiar atunci când aveam nevoie de ei..plecau și mă lăsau baltă.De fiecare dată am fost acolo pentru cineva ca să-l susțin,să-i fiu alături,dar mie? Mie nu-mi era nimeni alături.Am băgat mâna în foc pentru mii de "prieteni",am crezut in promisiuni care cu timpul s-au dovedit a fi doar vorbe goale.Încerc să scap de această durere,încă de când eram o copilă,pe la varsta de 8 ani,iar atunci a început așa...

O familie normală,familia Maxell,familia mea,se mutase de curând în frumosul oraș Kingston.Când ne-am mutat în acest oraș,eu aveam doar câteva luni.Mama și tatăl meu,Gabriella și Smith Maxell se înțelegeau destul de bine,nu existau certuri...sau poate,normal ca în orice familie există certuri,fie mici,fie mari.După câțiva ani de zile,mama imi face o surpriză enormă aducându-l pe Sam,fratele meu pe lume.Am avut frumoasa ocazie de al ține în brațe,de ai simți mirosul acela de nou născut.

Fratele meu făcuse 4 luni,când tata a trebuit să plece in Franța cu afacerile.Din acel moment în familia mea, au apărut certuri groaznice,care au dus la despărțirea părinților mei.Anii au trecut,iar eu m-am maturizat mai devreme,a trebuit să o sprijin și să-i fiu alături mereu mamei.A trebuit să-i protejez și să am grijă de amândoi.Am mai crescut un pic și am ajuns la frumoasa vârstă de 14 ani.Eram în clasa a -Vlll-a,când mă îndrăgostisem de Klaus,un băiat de clasa a-Vllll-a,șaten,ochii căprui,drăguț și mai înalt decât mine.Ne-am cunoscut printr-o prietenă de-a mea.El îi ceruse să îi facă cunoștință cu mine.Am vorbit,iar apoi am aflat că are iubită,iar el voia ceva serios cu mine.(tipic băieților)....trecem peste.
De ziua mea,m-a sunat ca să-mi ureze "La mulți ani!" ,iar o periodă nu am mai vorbit.Ceea ce a dus la imensa mea durere a fost faptul că i-am mărturisit ca o fraieră că țin la el,iar el s-a folosit de naivitatea mea și m-a rănit...

Nu știu dacă pentri el am însemnat ceva,dar el pentru mine a însemnat enorm,remarcându-se prin prima mea relație și prin primul meu sărut.