Era în jur de 7 jumate, trebuia să mă pregătesc pentu evenimentul la care trebuia să merg, am optat pentru o rochiță scurtă neagră, mi-am făcut părul cu placa, m-am machiat și aia a fost. Eram gata.
La ora 8 fix mașina lui Maison sau mai bine spus limuzina, era parcată în fața casei mele, am coborât plictisită scările, și am intrat în mașină
-Bună iubito, îmi spune Maison cu o voce caldă, mi-ai lipsit astăzi. Spune și mă sărută pe obraz.
-Și tu, îi zic zâmbindu-i.
Mașina pornise, iar tot drumul a fost tăcut.
Am ajuns la clădirea imensă în care Andrew locuiește, m-am prins de brațul lui Maison, și m-am comportat ca o adevărată prietenă a unui milionar, ave-am emoți neștind de ce, ceva părea că nu este în regulă. Am salutat câțiva oameni necunoscuți, în rest erau doar niște fețe familiare într-o mulțime.
Ne-am îndreptat spre sărbătorit.
-La mulți ani Andrew, să nu mori tânăr. Ia-m spus sărutândul pe obraz.
-Tipic Cerise, Mulțumesc! Spuse râzând.
-Știu că ți-am mai spus o dată asta dar felicitări pentru petrecere, și o zi de naștere fericită amice. Spune Maison cu un zâmbet fermecător.
Un sunet asurzitor s-a auzit și dintr-o dată o liniște de înmormântare.
Am realizat că fuge-am, că nu îmi mai controlam picioarele și mă îndreptam spre ieșirea din încăpere, îmi auze-am numele strigat de Maison, dar nu mă pute-am opri.
Am fost aruncată într-o mașină cu un bărbat la volan.
-Bună seara! Îmi spune bărbatul din fața rânjind.
Am încercat să ies din mașină dar ușile erau blocate.
-Ușurel, ușurel. Spuse rânjind.
-Dă-mi drumul de aici, cretinule! Țip la acel bărbat necunoscut.
Am observat că băratul care mă aruncase în mașină încă era afară cu mâinile la spate, și uitându-se la mine.
-Vorbește mai frumos, parașută mică ce ești Spune pornind mașina.
Lacrimile mi-au apărut pe obraz iar bărbatul de lângă mine a început să râdă silențios.
-De ce plângi? Nu mai e iubirea ta de bani gata lângă tine? Îmi spune sarcastic.
-Lasă-mă în pace, și dă-mi drumul de aici! Țip eu, nervoasă.
-Nu te enerva mami, că faci riduri. Spune el amuzat.
Mașina se oprise iar bărbatul acela se uită scurt la mine, spunându-mi.
-Mergem sus, și să ști că dacă ești tare-n gură o să mori. Ne-am înțeles! Țipă la ultimul cuvânt.
Eu aprob din cap în semn că da, plângând.
A deblocat ușile, iar eu nu am indrăsnit să fug pentru că știam că era în zadar, tot mă prindea el cumva, și în plus eram într-o casă pustie, și nu vede-ai orașul de pădure.
M-a apucat de mână ducându-mă până sus, și aruncându-mă intr-o camera de tortură mai bine spus.
-O să vină șefu, să nu faci vreo prostie! Mă anuntă gorila din fața mea.
În nici 2 minute ușa se deschide și apare un bărbat bine făcut îmbrăcat cu cămașa albă, un sacou albastru și pantaloni de acceași culoare.
