De fiecare data cand ma intreaba cineva ce fac, eu le raspund cu aceiasi seninatate ca de fiecare data cand ma privesc:
-Ma plimb!
Nu as putea spune ca ma plimb incontinuu, pentru ca nu sunt nici vant, nici pasare calatoare. Dar imi place sa cred ca viata ma plimba prin cele mai neasteptate locuri oferindu-mi cele mai ciudate experiente, incercand sa imi dea ocazii de a cadea, de a ma ridica, de a straluci, de a..risca.Navighez fara o carma, fara o destinatie aparte. Mama imi spunea mereu sa am grija, pentru ceea ce fac eu poate fi periculos.Pe mare nu sunt numai valuri frumoase si delfini. Pe mare sunt si sirene ucigase, si ape adanci.Atat de adanci incat daca cazi acolo, nu te vei mai opri vreodata. O cadare ireversibila si necontenita.O cadere libera.
Nu m-am temut vreodata de caderi. M-am aruncat in marea vietii cu un avant ca a unui copil care nu stie ce inseamna moartea ori suferinta. Ca a unui fluture care isi traieste prima zi din viata,dar in acelasi timp si ultima.Nu mi-a pasat de ceea ce au spus ceilalti vreodata, mi-am urmat propriul drum, mi-am carmuit propria corabie in locurile pe care am vrut eu sa le vizitez, nu vecinul de langa mine.Da, asta a durut cateodata, dar ranile se vindeca, atat timp cat nu sunt permanente.Mergand pe acest concept am ajuns unde sunt azi, o elfa de success, cu toata fericirea din lume si cu un elf bogat si sclifosit de umar.
Glumesc!!!
De fapt, deocamdata sunt tot aici, in acelasi sat mizerabil in care nimic prea important nu se intampla vreodata. Eu navighez, dar degeaba navighez cu o corabie cu 5 etaje si cu o suprafata care ar putea gazdui 5000 de elfi daca navighez pe un lac. Vantul nu ma poate purta decat pe celalalt tarm, si de acolo inapoi din nou de unde am venit. E ca un cerc vicios, si stiu ca trebuie sa imi mut corabia intr-un loc mai mare,cum ar fi un ocean.Dar inca astept. E bine si asa..deocamdata.
In timp ce inca filosofez fara contenire, ochii cei albastri ca apa adanca se opresc asupra unui strain. Nu cred ca il mai vazusem vreodata in satul nostru, avea un mers special si o privire prea patrunzatoare ca sa fie de aici..Nu am putut sa ii dau prea multa atentie, deoarece nu vreau sa fiu eu cea care cade prima.Trebuie sa recunosc totusi, nu mai vazusem niciodata pe cineva asa..special.Avea niste ochi atat de patrunzatori, dar in acelasi timp visatori, de parca nu ar fi apartinut acestei lumi.M-am intrebat daca nu cumva am o viziune, sau daca nu cumva e una din glumele Doamnei Nehi, pentru ca sunt sigura ca ea ar fi facut orice sa ma faca sa pic “testul”. Cu gandul ca cineva ca el nu ar putea exista, mi-am mutat privirea si m-am indepartat din locul in care il vazusem pe strainul misterios care a reusit sa imi atraga atentia..si sa imi captureze gandul acolo..in acel loc..in acea zi..pentru totdeauna.
Cand am ajuns acasa fara sa imi dau seama lacrimi ca de cristal imi inecau ochii, si stiam ca sunt din nou in plina cadere..ca corabia mea se abate din nou de la drum spre taramul apelor adanci si fara un sfarsit.Mereu m-am intrebat cum e posibil ca cu o singura privire, cineva sa iti inghete mintea pe loc, si mai mult, sa te faca sa iti indrepti gandul doar spre momentul in care v-ati intalnit.Nu am deseori presimtiri, dar acum aveam o presimtire ca e ceva misterios care il inalta, nu are cum ca acel moment sa fie real, si am realizat ca ceea ce am vazut nici nu s-a intamplat.Dar desigur, asta dupa o discutie profunda cu Doamna Nehi, cea mai renumita vrajitoare din satul nostru, sora mea de suflet.
-Surioara, am avut un vis..
-Sathe, incepi din nou? Ti-am mai spus ca visele nu sunt decat proiectia mintii tale, rezultatul a ceea ce gandesti sau a ceea ce faci..
-Dar surioara, iti spun sigur, asta chiar a insemnat ceva! Te rog ascul..
-Bine, spune!! Dar pe scurt..Nu am mult timp de pierdut cu tine astazi! spuse doamna Nehi in timp ce privea pierduta in globul magic
Dup ce i-am povestit toata intamplarea, ea mi-a spus exact ceea ce imi spunea de fiecare data. “Sathe, la fel ca cerul, imaginatia ta nu are limite.Porti in tine o galaxie de povesti. Merita sa le impartasesti cuiva mai interest decat mine!”
Acelasi raspuns sec care parca in mintea mea nu avea sens.Doamna Nehi nu a fost mereu asa. Cand eram mai mica, imi povestea despre fete care isi visau viitorul si care puteau s ail schimbe doar cu vrajile preparate de ea, foarte secrete si foarte confidentiale, spunea ea razand.Viitorul meu nu e doar o proiectie, e real.Asa real ca razele soarelui care imi strapungeau privirea chiar acum…
Multi timp m-am gandit la el.Dar la fel cum intorci paginile unei carti, asa m-am schimbat si eu. Din fetita a carei imaginative nu avea limite, din fata care naviga fara o carma, din fata fata temeri, in cineva pe care nu cunosteam inca.Am ajuns in punctul in care mi-am uitat trecutul, ba mai mult, am incercat sa scap de el, ca nu cumva sa imi influenteze in mod negativ viitorul.Cel mai mare vis al meu era acum sa ajung o kayaa. Eu aveam sa fiu singura din familia mea care va pleca intr-un loc mai bun sa studieze, pentru a ajunge cineva in viata. A fi kayaa nu insemna doar sa stii foarte multe carti pe de rost, ci insemna si sa stii sa te apropii de oameni, sa iti creezi tu proprile tale povesti. Trebuia sa fi frumoasa, pe din afara si in interior, trebuia sa stralucesti. Se spune ca elfii sunt ca cepele. Au foarte multe straturi, poarta foarte multe masti pe ei, dar de indata ce le dai pe toate jos, vei ajunge la lumina ta interioara. Oricat de mult incerci sa iti ascunzi lumina, la un moment dat tot va razbate prin miile de straturi care te invelesc, iar atunci vei putea stii ca esti cel mai special elf din aceasta galaxie. Vei avea asa multa lumina incat ai putea aprinde un intreg oras. Ochii mei sclipeau numai la gandul acesta, dar adevarul era ca mai aveam mult drum de parcurs pana sa ajung acolo.In sfarsit, aveam sa imi mut corabia intr-un ocean, iar atunci nimeni, NIMENI nu avea sa ma mai opreasca din drumul spre visul meu!
