-Esti atat de sigur ca vrei sa faci asta ? m-a intrebat mama.
-Da. Sunt sigur. am raspuns eu fara nici cea mai mica ezitare.
-Sa ai grija de tine. Tine minte ca ai bani pe card, si daca mai ai nevoie sa ne suni. a spus tata.
Din tonul lui imi dadeam seama ca e ingrijorat.
-Deci pleci maine cu primul autobuz spre Cluj corect ? a intrebat mama cu lacrimi in ochi.
-Da, la sase dimineata trebuie sa fiu in statie.
Aveam bagajul facut, deci nu era nici un fel de graba. Ai mei au iesit din camera mea dupa ce au tinut discursul interminabil "sa ai grija de tine, te iubim etc". Imi parea rau ca ii faceam sa treaca prin asta, dar nu mai puteam da inapoi acum. Era undeva aproape miezul noptii cand le-am trimis un mesaj lui Stefan, Ramona, David, Iulia si Andreei.
"Stiu ca nu are rost sa va spun asta. Dar urmeaza sa plec spre Cluj. O sa ma plimb timp de trei luni prin tara. Nu o sa las vara asta sa treaca degeaba. I-am promis omului ala ca asta va fi vara vietii noastre. Eu o sa ma tin de cuvant."
Le-am trimis mesajul si mi-am inchis telefonul. Nu am vrut sa aud discursuri lacrimogene sau morale interminabile. Sa fiu sincer am facut asta doar pentru ca ma simteam dator fata de ei sa le spun. Nu ii puteam lasa sa ma caute trei luni prin Sibiu si sa nu ma gaseasca. Cel mai probabil nici nu voiau sa ma caute. Intr-un fel imi dadeam seama ca plecarea asta e doar o ambitie prosteasca, sau o tentativa de a fugi de toate problemele pe care le-am creat.
Planul pentru vara asta era simplu : stai in Cluj in jur de o luna, apoi mergi in Bucuresti, apoi in Costinesti apoi fa ce vrei. Adevarul e ca nu aveam nici o cazare rezervata, dar asta nu ma speria, sa gasesc un loc sa dorm era ultima mea problema.
Timpul trecea incet, nu putea sa dorm. Ma uitam pe pereti si ma gandeam la tot ce s-a intamplat in ultimele luni. Daca mi-ar fi zis cineva ca in 17 iunie urmeaza sa plec singur nu l-as fi crezut. Inca nu imi vine sa cred cat de repede s-a intamplat tot. Cat de repede ne-am destramat, cat de repede s-a ajuns la ura si cat de repede s-au uitat ultimele luni. Adevarul e ca nu doar eu am suferit, dupa mine Stefan a suferit cel mai mult. S-a certat oribil cu Ramona, iar toate astea s-au intamplat la majoratul lui. Cred ca intr-un fel se simte responsabil. Ceea ce ma mira e cat de mult s-a schimbat David. Din omul ala glumet si fericit a ajuns sa nu mai vorbeasca cu nimeni, am inteles ca s-a despartit de Roxana imediat dupa incident. Cred ca toate astea i-au distrus lumea perfecta in care avea impresia ca traieste. Andreea e singura care mai vorbeste cu mine, de inteles, avand in vedere ca am incasat toata vina pentru ea. Ce era sa fac altceva ? Nu puteam sa o las sa treaca prin toate astea. Tot grupul s-a dus naibii. Nu mai stiu nimic de Denisa, nu am mai avut timpul sau rabdarea necesara ca sa o caut. Ultima data cand am auzit de ea avea prieten si era fericita.
Am fost trezit din gandurile mele de tata care mi-a facut semn sa ma fac gata de plecare. A tinut neaparat sa ma conduca pana in statie.
Nu ne-am spus nimic tot drumul. Nu simteam nici unul nevoia sa discutam. Cand am iesit din masina s-a uitat in ochii mei si mi-a spus :
-Sa ai grija de tine.
Am zambit si am mers spre autobuz. I-am dat bagajul soferului iar el mi l-a trantit gratios in spate. M-am asezat undeva in spate pe unul din locurile libere si mi-am deschis telefonul. Aveam in jur de zece mesaje, dar nu m-am obosit sa le citesc. Am inceput sa ascult "Diamond Eyes" de la Shinedown. Urma sa fie o vara lunga.
