Astă-noapte este ca oricare alta. Stai întins, în întuneric și liniște, singur, cu nicio altă companie decât propriile gânduri. Te învârți și te rotești prin pat, doar tu și cu gândurile tale. Cugeți, planifici, îți imaginezi lucruri; orice pentru a te distrage de la liniștea care te înconjoară. Auzi o scârțâitură, un zgomot obișnuit pentru o noapte calmă, dar tu tot tresari când sunetul îți atinge urechile. Auzi sunetul ăsta aproape în fiecare seară, dar acum îți dă o stare de paranoia care te preia. Gândul care odată ți-a iluminat mintea este acum întunecat. Ce a fost cândva plăcere și succes s-a transformat în demoni și ucigași. Liniștea pe care mintea ta o distrăgea acum a devenit punctul de concentrare. Stai întins, în liniște, ascultând orice sunet obscur, sperând ca liniștea să nu dispară. Orice mic zgomot completează starea ta de paranoia și liniștea persistă până la următoarea manifestare neprevăzută. Îți este prea frică pentru a deschide ochi, cu gândul că ai putea vedea ceva ce mintea ta poate crea. Stai întins, singur și înfricoșat. Frica crește cu fiecare încercare de a găsi o soluție la orice mintea îți poate crea. Îți aduci aminte de metoda copilăriei, ascunderea sub pături. Îți tragi plapuma peste cap și stai în liniște. Poți auzi zgomote, dar ele nu mai par așa de înfricoșătoare. Îți dai seama că dacă nu te pot vedea, ești în siguranță. Căldura crește din ce în ce mai mult sub plapumă, dar treci peste, doar pentru siguranța ce o conferă. Începi să te calmezi și să te relaxezi, revii la normalul tău însuți. Ești doar tu și cu gândurile tale, singur, sub pătură. Te gândești cât de stupid a fost să devii așa de speriat și de agitat pentru un prostesc, mic sunet. Cu ochii închiși, iți ridici plapuma de pe față. Îți tragi sufletul și te întorci, doar pentru a auzi o voce groasă și stranie șoptind ”O, aici erai”.
