Nepotrivit

Încă o noapte, se poate?

În miez de noapte de multe ori te gândeşti dacă ar fi putut fii altfel.
Ce s-ar fii întâmplat dacă...
Cum ar fii fost dacă..?
Adevărul e că nimic n-ar fii trebuit să fie diferit. Nimeni n-ar fii putut schimba nimic.
Ai fii luat aceleaşi decizii, ai fii ales acelaş om?
Eu da..recunosc.
Vorba aia :"Mai bine să pierzi o dragoste decât să nu fii iubit niciodată."
Îmi aduc aminte prima dată când l-am cunoscut.
Am acea zii tipărită în memorie, cu tot cu detalii..cu tot cu sentimente şi bătăii de inimă.
Dar cică ideeile cele mai frumoase, poveştiile cele mai interesante apar noaptea. Noi ne-am întâlnit prima dată într-o zi de primăvară. Parcă încă reuşesc să simt mirosul parfumului său.
Eram într-un salon, aveam părul scurt atunci. Doi ochi căprui, o cămăşuță aruncată aiurea pe mine.
Primăvara te-a adus în calea mea, aşa îmi place să gândesc.
În timp ce-ți aranjai părul, m-ai observat în oglinda din fața ta. Mă uitam la tine, te uitai la mine. A fost ca atunci când dormi şi sufletul îți părăseşte corpul. Se plimbă, călătoreşte..trăieşte momente care încă nu există sau care nu vor exista niciodată. Aşa m-am simțit eu privindu-te. Un sentiment plăcut de pierdere de sine în care ştiam că singurul moment în care mă voi regăsii va fii în brațele tale. Ai glumit cu mine, am făcut cunoştintă..şi te priveam parcă minunată de faptul că tot ce am sperat era acolo, cu mine. Sub nasul meu, în mintea mea..în vene şi mai târziu în inima.
De atunci am vorbit. Mai ştii?
Atunci a început procesul de maturizare şi am inițiat o rutină de speranțe care urmau sa se destrame exact acolo unde speram să mă regăsesc.
Doi ochi verzi, un par şaten..pe atunci în clasa a doisprezecea.
O maşina albastra, culoarea ta preferata.
O iubită blonda, genul tău.
Şi eu? O urmă de ploaie pe asfalt vara, o urma care dispărea din peisaj parcă prea repede şi prea des..ca ploile de vară.
Nici nu ştiu când am început să țin la tine. Probabil a fost prima noastră întâlnire.
Ai încercat să mă săruți..eram nerăbdătoare şi totuşi te-am refuzat.
Ştiam în adâncul sufletului că genul tău e cu mult deasupra mea. Îmi faceam iluzii precum, c-ai fii vazut în mine ce păstrasem atâta timp doar pentru tine.
Iluzii.
Şi nopțile erau preferatele mele.
Zilele treceau prea greu, aşteptând să apuna sparele ca să te revăd..
Să vorbim, să ne mințim.
Chiar şi acum, după 10 luni de când nu ne vorbim, încă sper într-un apel..într-o noapte.. "Ai 10 secunde. Ce faci, cobori?"
Nici nu stăteam la discuții. În secunda 2 eram pe scari.
Iubeam să te vad, să te ascult vorbind.
Ma aduceai cu picioarele pe pământ.
Un apel.
Trebuie sa pleci.
Dar e noapte..
Nopțiile obişnuiau să fie pentru noi.